Modificari ale legislatiei cu privire la expropriere si urbanism

 

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 438 din data de 18 iulie 2013 a fost publicata Legea nr. 229/2013 pentru completarea art. 13 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local, si pentru completarea art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul.

dosare expropiere1. Actul normativ introduce noi prevederi in cuprinsul Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local, cu scopul inlaturarii prelungirii excesive a perioadei de pana la obtinerea hotararii de declansare a procedurii exproprierii.

Astfel, se stipuleaza ca daca in termen de 2 ani de la data transmiterii listei incheierilor de respingere de catre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara, prin unitatile sale teritoriale, catre unitatile administrativ-teritoriale, expropriatorul nu obtine, prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, potrivit legii, prin hotarare a administratiei publice locale sau judetene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, aprobarea declansarii procedurilor de expropriere, toate interdictiile prevazute la alin. (1) si art. 30 alin. (1) din lege inceteaza de drept si se radiaza din oficiu din cartea funciara.

In situatia de mai sus, documentatiile de amenajare a teritoriului si urbanism, valabile la data declansarii procedurii de expropriere, isi pastreaza valabilitatea in conditiile in care au fost emise si pentru perioada pentru care au fost emise initial, incepand cu data la care interdictiile inceteaza de drept.

2. Actul normativ completeaza si Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, cu prevederi referitoare la documentatiile de amenajare a teritoriului si urbanism, aflate in vigoare la data declararii utilitatii publice.

Se stabileste ca, in cazul imobilelor declarate ca fiind de utilitate publica, in temeiul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica sau in temeiul altor legi privind declarare a de utilitate publica a unor imobile, documentatiile de amenajare a teritoriului si urbanism, aflate in vigoare la data declararii utilitatii publice, sunt repuse de drept in vigoare pentru o perioada egala cu cea pentru care au fost emise initial, incepand cu data la care utilitatea publica inceteaza din orice cauza.

3. In cazul in care declararea utilitatii publice nu a fost urmata de realizarea scopului pentru care a fost declarata, utilitatea publica se considera incetata de drept astfel:
– la data intrarii in vigoare noii legi, in cazul utilitatii publice declarate anterior, daca de la declararea utilitatii publice si pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi au trecut cel putin 2 ani;
– la implinirea unui termen de 2 ani calculat de la data declararii utilitatii publice, daca declararea a intervenit cu mai putin de 2 ani inainte de intrarea in vigoare a legii sau intervine dupa intrarea ei in vigoare. Fac exceptie imobilele care la data declararii utilitatii publice se aflau sau, ulterior acesteia, au intrat prin orice modalitate in domeniul public sau privat al statului ori in proprietatea privata a comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor. juridice.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie