ANRE anunta ca bursele de gaze vor fi functionale din august
Aproximativ jumatate din consumul de gaze al tarii noastre este vândut, în prezent, la un pret reglementat, mult mai mic decât cotatiile internationale, pentru ca avem avantajul unei productii interne generoase (acopera 70% din consum). În urmatorii ani, gazul intern va trebui sa ajunga la media preturilor practicate în regiune, ceea ce înseamna o majorare de 160%. Transparentizarea tranzactiilor, prin înfiintarea burselor de gaze, este foarte importanta, în acest context, pentru consumatori, care au nevoie sa aiba siguranta ca pretul pe care îl platesc furnizorului este unul corect. O bursa asigura nu numai transparenta cantitatilor si preturilor tranzactionate, ci si accesul nediscriminatoriu la gaze.
Bursele de gaze naturale, administrate de OPCOM (operatorul pietei de energie) si Bursa Româna de Marfuri (BRM), vor fi functionale începând cu luna august, ne-a declarat Niculae Havrilet, presedintele ANRE (reglementatorul pietei noastre de energie).
Domnia sa ne-a precizat: „Regulamentul privind piata centralizata de gaze naturale a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. ANRE trece acum la licentierea OPCOM si BRM si la aprobarea regulamentelor de tranzactionare. Comitetul de Reglementare va avea aceste puncte pe agenda în urmatoarele sedinte, astfel încât în august sa se poata tranzactiona gaze pe OPCOM si BRM”.
ANRE a primit spre aprobare, înca din iarna, de la OPCOM si BRM, regulamentele de functionare a unor platforme de tranzactionare a gazelor. Surse din piata afirma ca, de la a avea pe hârtie doua burse a gazelor si pâna la tranzactionarea efectiva, mai este cale lunga. Primele luni de tranzactionare din acest an vor aduce doar cantitati mici de gaze pe burse. Sursele noastre mai spun ca, desi operatorii au fost reticenti la început, acum vor sa vina sa tranzactioneze transparent: „Romgaz, companie de stat care urmeaza sa fie listata în toamna, cu siguranta va veni sa tranzactioneze. Petrom a spus, recent, autoritatilor ca sprijina tranzactionarea transparenta. E.ON si GDF Suez, cei mai mari distribuitori si furnizori, vor face, de asemenea, tranzactii”.
Operatorii ar fi solicitat, potrivit surselor noastre, ca tranzactiile sa fie anonime, în sensul publicarii pretului si cantitatilor fara numele companiilor. Multinationalele tranzactioneaza pe mai multe piete si si-au exprimat îngrijorarea ca preturile înca scazute de pe piata noastra le vor face probleme în alte tari, unde tarifele sunt mult mai mari.
Regulile generale aprobate de ANRE stipuleaza: „Titularii licentei de administrare a pietei centralizate publica pe site-ul propriu rezultatele sesiunii de licitatie a gazelor, precizând pretul de pornire, pretul de adjudecare, cantitatea contractata, perioada de livrare, precum si lista participantilor la licitatie, dupa încheierea sesiunii de licitatie”.
O alta problema ridicata de operatori ar fi, dupa cum sustin sursele noastre, ca ANRE stabileste lunar cota de importuri si trimestrial este anuntat procentul de crestere a pretului gazelor interne, în cadrul procesului de liberalizare. Aceasta situatie nu le ofera operatorilor predictibilitate, iar ritmul de crestere a pretului în cadrul procesului de liberalizare este stabilit de ANRE.
Conform surselor citate, si Romgaz are emotii cu tranzactionarea transparenta întrucât compania ar avea sume importante de bani de recuperat în urma vânzarii gazelor. Romgaz ar recupera aceste sume prin esalonare, iar tranzactionarea bursiera (n.r. va avea sisteme de garantare) risca, în unele cazuri, sa-i spulbere sansele de recuperare a creantelor.
OPCOM a propus, în urma consultarii cu mai multi operatori din piata, un tip de produs cu aplicabilitate pe piata noastra de gaze, caracterizata prin concurenta mult mai redusa decât piata de energie, respectiv contractul lunar pentru livrare în banda.
BRM are tot un sistem de licitatii simplu sau dublu competitive, pentru perioade de tranzactionare de la o luna la un an. Alina Toma Vereha, bursa.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!