Plata daunelor. Firmele de asigurare, garanteaza cu … creante
La finele anului 2012, doar putin peste 11% din garantiile aduse de firmele de asigurare pentru plata eventualelor daune erau constituie din depozite la banci si disponibilitati în casierie. Cea mai mare parte a rezervelor impuse prin lege este acoperita cu creante ce urmeaza a fi încasate si cu obligatiuni.
Doar putin peste 11% din activele cu care societatile de asigurare acopera rezervele tehnice reprezinta cash efectiv adica depozite, conturi si disponibilitati în casierie.Restul pâna la 89% din rezerve este reprezentat de obligatiuni, creante ce urmeaza a fi încasate sau partea de rezerve aferenta contractelor cedate în reasigurare adica active mult mai putine lichide.
Mai mult, o parte din rezerve sunt acoperite chiar cu cladiri, dupa cum arata graficul de mai jos, prezent în raportul anual asupra pietei asigurarilor. Toate societatile de asigurare din România sunt obligate de normele Autoritatii de Supraveghere Financiara(fosta CSA) sa constituie rezerve tehnice care variaza în functie de dimensiunea portofoliului.
Cu cât este mai mare volumul de prime brute subscrise cu atât si rezervele sunt mai mari. Aceste rezerve, menite sa garanteze faptul ca firmele de asigurare au capacitatea de a achita daunele catre clienti chiar si în cele mai pesimiste scenarii sunt acoperite prin diverse active acceptate de CSA . Cu cât mai lichide sunt activele, cu atât poate fi considerata mai sigura societatea întrucât, în cazul petrecerii unui eveniment major, cum ar fi un cutremur mare sau un accident extrem de grav, rezervele devin foarte importante. Daca societatea de asigurare nu poate valorifica activele cât mai rapid pentru a face plata daunelor, rezervele au doar un rol simbolic.
Companiile „se analizeaza“ singure
Pâna la trecerea catre noul sistem european de prudentialitate, Solvency III nu exista reglementari unitare privind nivelul reasigurarii si al rezervelor pentru companii. Rezervele tehnice sunt verificate periodic, însa sunt constituite în urma unei analize proprii a fiecarei companii în parte. De aceea valoarea rezervelor si a reasigurarii variaza semnificativ de la companie la companie. Dupa trecerea la reglementarile europene, situatia se va schimba, iar cel putin în ceea ce priveste asigurarile de calamitati, ASF a elaborat deja si a lansat spre dezbatere un set de norme care se vor aplica în acelasi mod tuturor companiilor.
Oricum, având în vedere impactul mai mare al unei potentiale daune majore, politele de riscuri de catastrofa sunt tratate si în prezent într-un mod special. Ele constituie singura clasa de asigurari unde reasigurarea este obligatorie prin lege.
„Conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supraveghere a asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si normelor emise în aplicarea legii, societatile de asigurare trebuie sa prezinte, în vederea obtinerii autorizatiei de functionare, un studiu de fezabilitate care sa cuprinda, printre altele, si elementele semnificative privind programul de reasigurare (schema programului de reasigurare al întregului portofoliu de polite, criterii cu privire la reasigurarile facultative, separat pe risc si pe eveniment, evaluarea actuariala a riscului si a faptului ca acesta a fost transferat conform programului avut în vedere). Lipsa unui asemenea program trebuie justificata prin prezentarea în studiul de fezabilitate a calculelor privind capacitatea de subscriere proprie“, arata specialistii.
Cu alte cuvinte, exact ca în cazul bancilor, supraveghetorul stabileste un interval în care cifrele companiilor trebuie sa se miste pentru a primi si mentine autorizatia de functionare, iar asiguratorii aleg, în functie de propria strategie, modalitatile prin care pot respecta indicii de prudentialitate prin reasigurare sau prin constituirea de rezerve mai mari. În plus, ele sunt libere sa aleaga si pozitia unde vor fi în acest interval: mai aproape de minim sau mai aproape de maxim. Serban Buscu, capital.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!