Importanta Bursei in economia romaneasca, plaseaza Romania in coada Europei

 

Piata noastra de capital este slab dezvoltata în raport cu economia nationala, capitalizarea companiilor locale listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) reprezentând, în 2012, doar 9,4% din PIB, conform statisticilor furnizate de Banca Mondiala (BM), departe de vecinii României si, la ani lumina, fata de tarile dezvoltate.

bursaÎn Polonia, economie atât de admirata la noi, ponderea capitalizarii în PIB a urcat la 36,3%, în 2012, fata de 26,8%, în anul anterior, în timp ce piata de capital din Cehia a ajuns la 19% din PIB, anul trecut, de la 17,8%, în 2011.

În Ungaria, raportul a urcat de la 13,5% la 16,8%, iar în Slovenia, la 14,3%, de la 12,6% în 2011, potrivit statisticii Bancii Mondiale.

Comparabile cu piata noastra de capital, dupa importanta capitalizarii companiilor locale în economie, au fost Bursele din Cipru (8,7%), Ucraina (11,7%) si Bulgaria (13,1%).

Dezvoltarea pietei românesti de capital este mult sub nivelul atins de state precum Marea Britanie (124%), Suedia (106,6%), Luxemburg (123,1%) sau Elvetia (170,7%), unde valoarea de piata a actiunilor listate a depasit, în 2012, valoarea PIB.

Cele mai spectaculoase cresteri ale capitalizarii bursiere, în raport cu economiile nationale, au fost înregis­trate, în 2012, la Bursele de Valori din Atena si Turcia. Rusia înregis­treaza o scadere considerabila a dimensiunilor pietei bursiere; capitalizarea companiilor listate la Bursa din Moscova în raport cu valoarea nationala a produsului intern brut a scazut, din 2010 pâna în 2012, cu peste o treime, ajungând la 43,4% din PIB.

În Grecia, raportul capitalizare bursiera-PIB s-a apreciat de la 11,6 la 17,9% pe fondul cresterii valorii totale a capitalizarii bursiere (cu 32,5%) si scaderii PIB.

La nivel global, cea mai mare dezvoltata piata de capital în raport cu PIB, în ceea ce priveste companiile listate la Bursele nationale, apartine Africii de Sud (valoarea capitalizarii bursiere depaseste, cu aproape 60%, Produsul Intern Brut sud-african). Africa de Sud este urmata de Statele Unite ale Americii (119%) si Canada (110,7%).

*  Diferente între datele BVB si BM

În tara noastra, ponderea capitalizarii bursiere în PIB s-a redus, anul trecut, cu aproape 2 puncte procentuale, conform datelor furnizate de Banca Mondiala.

Exista, însa, un mister legat de evolutia reala a capitalizarii bursiere din tara noastra, datele furnizate de Banca Mondiala (conform metodologiei, acestea apartin Standard&Poor’s) si, respectiv, BVB cu privire la evolutia valorilor fiind contradictorii.

Banca Mondiala ia în calculul capitalizarii numai companiile locale, adica exclude Erste Bank si NEPI, care sunt contorizate în calculele din statisticile BVB.

Pentru 2012, valoarea capitalizarii bursei românesti afisata la BM este mai mica decât valoarea afisata la BVB cu suma aferenta capitalizarilor Erste si NEPI.

Pentru 2011, însa, valorile de la BVB si BM coincid (21,19 miliarde de dolari), fara ca cele doua institutii sa ofere vreo explicatie.

Cu toate acestea, topul Bancii Mondiale nu este irelevant, întrucât fruntasii clasamentului sunt suficient de mari încât diferenta data de includerea sau nu a doua companii în capitalizarea noastra sa nu conteze în ierarhia europeana.

*  La coada clasamentului si la listari

Bursa de Valori Bucuresti se situeaza printre ultimele locuri în Europa si în ceea ce priveste listarea de noi companii. În 2012, doar doua noi companii au ajuns pe BVB, însa nu prin oferte publice initiale, conform rapoartelor anuale ale Federatiei Europene a Burselor de Valori.

Pe primul loc din punct de vedere al numarului de noi companii atrase, se afla Bursa Varsovia, cu 106 de companii nou listate pe parcursul anului trecut. În Bulgaria, anul 2012 a adus o companie noua la Bursa din Sofia.

Din punct de vedere al raportului dintre valoarea totala a tranzactiilor bursiere si PIB, BVB se regaseste în partea inferioara a clasamentului european, indicatorul având anul trecut valoarea de 1,3% (în scadere cu 0,4 puncte procentuale fata de 2011), potrivit datelor de la Banca Mondiala.

Desi exista o tendinta europeana de scadere a valorii tranzactiilor în comparatie cu economiile nationale, analiza comparativa a valorilor indicatorului surprinde ponderea redusa a valorii tranzactiilor în contextul economiei românesti, spre deosebire de alte state central si est-europene.

Desi valoarea indicatorului a scazut cu aproape 5 puncte procentuale, Polonia mentine un nivel al valorii tranzactiilor fata de PIB de 10 ori mai mare decât în cazul României, ajungând la 13,7%, în 2012, arata statisticile Bancii Mondiale.

Valoarea totala a tranzactiilor pe Bursa din Cehia a reprezentat 6,7% din PIB, iar în Ungaria valoarea indicatorului are o scadere de aproape 40%, ramânând însa de 6 ori mai mare decât în România (indicatorul ajunge, în 2012 de la 14,1% la 8,7%).

În Ucraina, activitatea pietei de capital este una dintre cele mai reduse din Europa, ajungând, anul trecut, la 0,7% din PIB de la 2,8% (în 2011). Pe ultimele locuri din punct de vedere al activitatii pietei de capital în raport cu economia nationala se regasesc Letonia (0,1%), Luxemburg (0,2%), Slovacia (0,2%) si Lituania (0,4%).

Anul trecut, cele mai active piete de capital europene, tinând cont de PIB, au fost Elvetia (101,4%, în scadere cu aproape 40 puncte procentuale fata de valoarea indicatorului în 2011), Marea Britanie (102,2%) Finlanda (50,4%, în scadere de la 66,2% în 2011) si Olanda, comparabila din punct de vedere al indicelui cu Japonia (valorile indicatorilor din 2012 fiind 57,1% si, respectiv, 60%).

Hong Kong detine, la mare dis­tanta de restul celorlalte state, cea mai lichida piata de capital în raport cu produsul intern brut national. Desi a înregistrat o scadere de peste 150 de puncte procentuale, valoarea raportului dintre valoarea totala a tranzactiilor bursiere si PIB-ul national este foarte ridicata (ajungând, în 2012, la 467%). Africa de Sud se mentine în topul mondial al celor mai lichide piete de capital ale anului trecut, valoarea tranzactiilor reprezentând 81,1% din PIB. Statele Unite au o piata lichida, valoarea raportului dintre totalul tranzactiilor bursiere si PIB, pentru anul 2012, fiind de 136,3%. Scaderea fata de 2011 a fost, însa, semnificativa, valoarea aceluiasi indicator fiind, în 2011, de peste 200% (205,1%), în America. Simona Serbanescu, bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie