Conducerea UNEJ, va fi aleasa de catre membrii Camerei Uniunii cu vechime de cel putin 7 ani
Conducerea Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti (UNEJ) va fi aleasa de catre membrii Camerei Uniunii care au o vechime de cel putin sapte ani si nu zece, asa cum era stabilit pana in prezent, potrivit unei hotarari a UNEJ, aplicabila incepand din 5 iulie.
Hotararea UNEJ nr. 10/2013 pentru modificarea Statutului Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti si al profesiei de executor judecatoresc, aprobat prin Hotararea Congresului Extraordinar al Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti nr. 19/2010 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 405, din 5 iulie 2013.
Noile reglementari intrate in vigoare modifica art. 32 din statutul UNEJ, privind alegerea conducerii Uniunii. Astfel, membrii Camerei Uniunii care au o vechime neintrerupta in activitatea de executor judecatoresc de cel putin sapte ani vor vota candidatii pentru functiile de conducere din UNEJ. Pana in prezent, vechimea trebuia sa fie de cel putin zece ani.
In forma modificata, care se aplica din 5 iulie, art. 32 prevede:
Alegerea presedintelui, a vicepresedintelui si a reprezentantilor in Consiliul Uniunii si in Consiliul de disciplina al Camerei, precum si a membrilor Colegiului director al Camerei se face de Adunarea generala a Camerei prin vot secret, cu majoritate simpla, dintre membrii Camerei cu o vechime neintrerupta in activitatea de executor judecatoresc de cel putin 7 ani si care indeplinesc conditiile prevazute de art. 15 lit. c) din lege (sunt licentiati in drept – n.red.).
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!