Angajatii Oltchim protesteaza pentru neplata salariilor

 

Peste o suta de angajati de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea protesteaza, joi, în fata pavilionului administrativ al societatii, nemultumiti de neplata salariilor pentru luna mai.

Proteste OltchimPotrivit reprezentantilor sindicali, oamenii sunt nemultumiti ca nu si-au primit salariile pentru luna mai, vineri urmând sa le fie achitata doar jumatate din suma aferenta acestei perioade.

„Sunt peste o suta de salariati care protesteaza, dupa ce au aflat ca mâine vor primi doar 50 la suta din suma aferenta lunii mai, aceasta este motivarea pentru faptul ca acesti oameni au ales sa protesteze în fata pavilionului administrativ al societatii”, a declarat liderul Sindicatului Victoria din cadrul Oltchim, Corneliu Cernev.

Salariatii striga „Hotii” si „Demisia”, iar la protest sunt asteptati sa participe si persoane care au fost disponibilizate de la Oltchim în luna iunie.

La ora transmiterii acestei stiri, protestul se desfasoara fara incidente, în fata sediului societatii.

În luna iunie, peste 900 de salariati de la Oltchim – 605 de la Râmnicu Vâlcea si 327 de la Divizia Petrochimica Bradu-Pitesti – au fost disponibilizati, ei beneficiind de indemnizatie de somaj si venit de completare.

Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR sa preia Oltchim, aflat în insolventa de la începutul acestui an, reprezentantii potentialului investitor afirmând ca vor analiza situatia înainte de a lua o decizie. mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie