Posibila solutionare a dosarului „Transformatorul” in care este judecat Relu Fenechiu

 

Dosarul „Transformatorul”, în care ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, este judecat pentru fapte de coruptie, ar putea fi solutionat joi, dupa ce judecatorii au stabilit la ultimul termen probatoriile si le-au cerut avocatilor sa pregateasca pledoariile finale pentru termenul din 4 iulie.

relu fenechiuInstanta suprema a respins, în 12 iunie, expertizele tehnica si financiar-contabila solicitate de avocatii din dosarul „Transformatorul”, în care este judecat Relu Fenechiu, si a stabilit ca în 4 iulie sa fie prezentate pledoariile finale.

Premierul Victor Ponta declara la acel moment ca nu exclude sa preia ca interimar conducerea Ministerului Transporturilor în cazul în care Relu Fenechiu va fi condamnat de instanta, dar a precizat ca ar regreta înlocuirea lui Fenechiu.

„Atât Ponta, cât si presedintele PNL, Crin Antonescu, au declarat de mai multe ori ca spera ca pe 4 iulie, la termenul de judecata, Relu Fenechiu sa fie declarat nevinovat, dar ca acesta va fi înlocuit din postul de ministru daca judecatorii vor emite o decizie de condamnare.

Instanta suprema a continuat în 12 iunie dezbaterile în dosarul „Transformatorul”, în care ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, este judecat pentru complicitate la abuz în serviciu în forma calificata si continuata, fapte comise în perioada în care a fost actionar sau administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iasi si SC Tehnorom SRL Iasi.

Judecatorii au admis mai multe probe cu înscrisuri si au stabilit sa audieze martori propusi de avocatii inculpatilor din dosar.

Instanta a respins cererile avocatilor prin care se solicitau efectuarea a doua expertize, tehnica si financiar-contabila, pe motiv ca raportul Garzii Financiare este mijloc de proba si nu are lacune, asa cum sustine apararea.

Dupa stabilirea probelor ce urmeaza sa fie administrate în dosar, instanta a stabilit ca în 4 iulie sa fie audiati cei sase martori care nu s-au prezentat la instanta la termenele anterioare ale dosarului, urmând sa fie adusi cu mandate de aducere, si totodata sa fie prezentate pledoariile finale în acest proces.

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecata de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca „Transformatorul”, fiind acuzat ca prin firmele sale a vândut transformatoare si întreruptoare uzate si vechi la preturi de produse noi catre Sucursala de Întretinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a institutiei.

În acest dosar, alaturi de Fenechiu sunt judecati fratele acestuia, Lucian Fenechiu, actionar sau administrator la aceleasi firme, si Mihai Bogdan Damian, asociat unic si administrator la SC Euro Plus SRL Iasi si actionar al SC Fene Grup SA, pentru complicitate la abuz în serviciu în forma calificata si continuata si complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice daca functionarul public a obtinut pentru altul un avantaj patrimonial.

Procurorii anticoruptie i-au trimis în judecata si pe Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002 – 2004, pentru abuz în serviciu în forma calificata si continuata, Ion Marghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004 – 2005, pentru abuz în serviciu în forma calificata si continuata si abuz în serviciu contra intereselor publice daca functionarul public a obtinut pentru altul un avantaj patrimonial, în forma continuata, Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002 – 2005, pentru abuz în serviciu în forma calificata continuata si abuz în serviciu contra intereselor publice daca functionarul public a obtinut pentru altul un avantaj patrimonial, în forma continuata.

Potrivit DNA, în perioada 2002 – 2005, Sucursala de Întretinere si Servicii Energetice Electrice Moldova era abilitata legal sa faca achizitii publice pentru echipamente (produse integrale sau piese de schimb) pentru a asigura întretinerea retelelor fostei Filiale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice Electrica Moldova.

Pe lânga achizitiile normale de echipamente si piese de schimb, în perioada 2002 – 2005, SISEE Moldova a realizat si achizitii de la un grup de patru firme – SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene Grup SA si SC Euro Plus SRL – fara sa respecte prevederile legislatiei cu privire la achizitiile publice, în conditii de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumparat, la preturi de produse noi, transformatoare si întreruptoare uzate si vechi, fabricate în anii 1970 – 1980, potrivit procurorilor.

Totodata, procurorii au aratat ca 99,98 la suta dintre produsele respective au ramas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final achizitii de produse vechi, folosite, fara justificare economica, inutile si cauzatoare de prejudicii bugetului societatii, facute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

Ioan Turbatu, Ion Marghidan si Petru Andronache si-au îndeplinit, cu stiinta, în mod defectuos atributiile de serviciu cu privire la efectuarea unor tranzactii cu transformatoare de putere si întrerupatoare încheiate cu firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL si SC Tehnorom SRL, avându-i ca asociati, actionari sau administratori pe Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu si Mihai Bogdan Damian, scriau procurorii în rechizitoriul trimis instantei.

Astfel, în urma desfasurarii procedurilor de achizitie publica cu caracter fictiv, cu complicitatea lui Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu si Mihai Bogdan Damian, a fost acceptata livrarea de produse pentru sistemul energetic necorespunzatoare calitativ, fiind vechi, uzate, de provenienta incerta, iar pretul de achizitie fiind aproximativ similar cu cel al unui produs nou.

„Prin exercitarea abuziva a atributiilor de serviciu, respectiv realizarea de tranzactii fara proceduri de achizitie publica sau prin «trucarea» unor proceduri de achizitie publica, interventii pentru a plati cu prioritate firmele din grupul «FENE», acceptarea livrarii de produse vechi, uzate, ce au ramas pe stoc, achizitiile fiind facute fara nicio justificare economica, inutile, cei trei fosti directori ai SISEE Moldova au favorizat firmele mentionate”, au precizat procurorii.

În urma livrarii unor produse necorespunzatoare, cele patru firme au obtinut un avantaj patrimonial echivalent cu sumele de bani încasate în urma acestor operatiuni comerciale. Astfel, SISEE Moldova a platit 6.406.976 de lei fara TVA pentru echipamentele cumparate, din care au fost folosite efectiv doar câteva, în valoare de 79.586 de lei (0,02%). Restul de componente pentru sistemul energetic au ramas în stoc si reprezinta achizitii nejustificate în valoare de 6.327.390 de lei fara TVA.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 de lei plus TVA) si reprezinta valoarea echipamentelor necorespunzatoare achizitionate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate în perioada 2002 – 2005, fiecare act material însemnând o achizitie publica efectuata de SISEE Moldova de la firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL si SC Tehnorom SRL.

Filiala de Întretinere si Servicii Energetice „Electrica Serv” SA – SISE Electrica Moldova s-a constituit parte civila în aceasta cauza, pentru suma reprezentând valoarea prejudiciului. Catalin Lupasteanu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie