Ministerul Justitiei va publica proiectul Noului Cod al Insolventei pe 1 august
Proiectul Noului Cod al Insolventei va fi publicat pe site-ul Ministerului Justitiei (MJ) pe 1 august, a declarat, miercuri, într-o conferinta de presa, Florin Aurel Motiu, secretar de stat în MJ.
„De la 1 august sa intrati pe site-ul Ministeurlui sa vedeti fiecare dispozitie propusa în acest cod. Procedura insolventei nu poate face abstractie de modificarea intervenita între timp în ceea ce priveste Codul de Procedura Civila si ca atare vor fi preluate solutiile din codul de procedura civila, însa la fel cu diferentieri datorate specificului acestei proceduri a insolventei care presupune termene scurte si judecarea cu celeritate”, a spus Motiu.
Potrivit acestuia, exista un draft al unui nou Cod al Insolventei, o prima varianta, dar nu este un proiect asumat de Ministerul Justitiei.
Acesta a mai adaugat, în nume personal, ca si-ar dori ca acest Cod sa cuprinda toate aspectele legate de insolventa, inclusiv insolventa persoanelor fizice.
„Parerea mea este ca trebuie sa avem si o asemenea reglementare, a insolventei persoanelor fizice. Opozitia care exista în acest moment în diferite medii, eu consider ca este partial nejustificata pentru ca printr-o colaborare a tuturor institutiilor si organismelor implicate în procesul de reglementare s-ar putea ajunge la o reglementare buna si eficienta si-n aceasta privinta. Suntem printre putinele state, cred ca Ungaria nu mai are, însa, spre deosebire de România, Fondul Monetar International a impus Ungariei sa adopte o asemenea reglementare, pe când noua deocamdata ne-a stopat-o. Vom continua sa sustinem necesitatea si unei asemenea reglementari, dar în ideea în care ne propunem ca acest Cod sa fie adoptat de Parlament, pâna la sfârsitul anului sau începutul anului viitor, probabil ca aceasta lege va fi adoptata separat, urmând ca pe viitor sa fie inclusa în acest Cod”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Justitiei.
Florin Aurel Motiu a mai afirmat ca ministerul considera ca acea balanta echilibrata care ar trebui sa existe este înclinata înspre protejarea mai mult a intereselor debitorului.
„Acest proiect de Cod este parte integranta a Programului pentru reforma sistemului judiciar si beneficiaza de asistenta tehnica a unui consortiu care reuneste expertiza juridica, dar si a unui grup de experti care include judecatori, avocati, reprezentanti ai mediului bancar, BNR (Banca Nationala a României), ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiara), Consiliul superior al Magistraturii. Am avut zilele trecute o întâlnire la Ministerul Justitiei unde am discutat materialele puse la dispozitie de consultant, de aceea draftul nu va fi public în perioada imediat urmatoare. Pâna la 15 iulie urmeaza sa se faca observatii de acest grup de experti care sa fie înaintat consultantului, iar acesta sa refaca proiectul. La începutul lunii august urmeaza ca acest proiect sa fie asumat de conducerea Ministerului Justitiei si sa fie publicat pe site pentru consultare publica, fiind trimis tuturor institutiilor implicate în acest proiect. Vrem ca în septembrie sa fie definitivat proiectul de Cod si sa intre în circuitul de avizare, sa fie aprobat de Guvern si trimis Parlamentului pentru a fi discutat”, a explicat Motiu.
Potrivit acestuia, daca va esua un plan de reorganizare aprobat „haircut-ul” aplicat creantelor se va reversa.
„Daca esueaza planul de reorganizare si intri în faliment, intri cu valoarea redusa potrivit planului, ceea ce nu e normal. Daca a esuat planul, revii la situatia anterioara si creantele îsi pastreaza valoarea de dinainte de aprobarea planului de reorganizare. Se vor stabili niste reguli si niste criterii pentru aprobarea planurilor de reorganizare. Aceste planuri sa fie aprobate cu un anumit procent din totalul masei credale în asa fel încât printr-un joc al categoriilor de creditori sa nu se ajunga la posibilitatea aprobarii planului fara o vointa a unei anumite parti din totalul masei credale”, a precizat oficialul Ministerului Justitiei.
Prezent la eveniment, Alexandru Nicolae Paunescu, director al Directiei Juridice din cadrul Bancii Nationale a României (BNR), a declarat ca ar trebui introduse restrictii privind desfasurarea aceleiasi activitati de catre o companie nou înfiintata de aceiasi actionari.
„Sunt numeroase exemple în care actionarii, asociatii, au abandonat o companie supraîndatorata insolventa si au înfiintat o noua companie cu acelasi obiect de activitate pe care au abandonat-o, la rândul ei, de asemenea când a devenit insolventa înfiintând, din nou, alta companie. Exista banci care au acordat credite unor astfel de societati comerciale înregistrând pierderi semnificative. (…) Din cele peste 122.000 de companii intrate în insolventa în intervalul mai 2007 – martie 2013 doar 1,1% dintre acestea au reusit sa îsi continue activitatea prin reorganizare. Pentru 84% s-a deschis procedura falimentului din dintre acestea aproximativ 74% au fost radiate”, a spus oficialul BNR.
Potrivit lui Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR, participantii la activitatea economica sunt în asteptarea unei noi reglementari a insolventei.
„Dorim o reglementare care sa fie un nou fond pentru ca nu este suficienta o reasezare a articolelor sau avem nevoie de o reasezare a filosofiei care sa împinga spre relansarea activitatii economice a companiei în dificultate, mai curând decât spre lichidari de active. Exista un proiect legislativ pe care autoritatile le deruleaza în aceste zile, îl elaboreaza în aceste zile, cu o consultanta de specialitate”, a declarat Olteanu.
Banca Nationala a României (BNR) organizeaza miercuri un colocviu cu tema ‘Insolventa, provocari practice si legislative’.
Evenimentul face parte din seria manifestarilor ‘Colocviile juridice ale Bancii Nationale a României’ – editia a X-a.(AS – autor: Florin Barbuta, editor: Mariana Nica), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!