Ce esecuri a adunat Guvernul Ponta?

Turnura suspecta pe care a luat-o privatizarea CFR Marfa este relevanta pentru sirul de promisiuni si decizii nerespectate de actualul guvern. Unele erau atât de optimiste, încât nu merita sa fie analizate. Altele erau fezabile, însa au ramas în stadiul de angajament

Cazul privatizarilor este, într-adevar, cel mai evident. Dupa ce au dat lectii predecesorilor în cazul esecul vânzarii CupruMin, actualii guvernanti au tins spre un nou nivel al incompetentei, a carei masura este data de procesele chinuite de privatizare a unor companii-gigant, precum Oltchim, Posta Româna sau, acum, CFR Marfa (tinând cont de conditiile dubioase din jurul licitatiei, vânzarea pachetului majoritar catre GFR nu poate fi considerata un succes).

Acestea sunt însa doar vârful aisbergului. Din felul cum au evoluat lucrurile, devine evident ca o buna parte din promisiunile facute în primele luni ale anului trecut erau, de la bun început, menite doar sa atraga electoratul, nu sa fie puse prea curând în practica. Merita mentionate aici promisiuni precum cresterea economica anuala de 4%, crearea unui milion de locuri de munca în urmatorii patru ani, finalizarea a 1.200 de kilometri de autostrazi în acelasi interval sau reducerea numarului de parlamentari la 312. Altele erau realizabile pe termen scurt: este cazul crizei citostaticelor, a ducerii proiectului „CEO la stat“ la bun sfârsit sau a implementarii multasteptatei legi a parteneriatului public-privat.

Saptamâna trecuta, premierul a prezentat, în cadrul unei emisiuni difuzate de un post privat de televiziune, un bilant rapid al realizarilor coalisiei de guvernare. Printre cele mai mari realizari se numara reîntregirea pensiilor si salariilor bugetarilor, deblocarea programelor operationale, trecerea Hidroelectrica pe profit, continuarea restituirii proprietatilor. Reusite laudabile (chiar daca multe nu se datoreaza actualului Executiv, reprezentând doar continuarea unor masuri anterioare), însa relativ nesemnificative comparativ cu planurile preelectorale.

Un milion de locuri de munca

Pâna la finalul mandatului de patru ani, premierul Ponta a promis crearea a un milion de locuri de munca, astfel încât numarul angajatilor sa devina egal cu cel al pensionarilor. Primul an a trecut deja si, la prima vedere, atingerea acestui obiectiv nu pare chiar o piatra de moara: între martie 2012 si martie 2013 (ultima luna pentru care sunt disponibile datele Institutului Nasional de Statistica), au aparut 100.000 de locuri de munca – putin fasa de media necesara, de 250.000 de noi salariasi/an, însa impresionant comparativ cu evolusia somajului în restul Europei.

Din pacate, aici intervine o nuanta, cresterea numarului de angajati fiind, în buna masura, artificiala: de când a intrat în vigoare actuala legislatie a muncii (mai 2011), a fost încurajata angajarea pe perioada determinata, ceea ce face ca multe din noile locuri de munca sa reprezinte, de fapt, doar reînnoiri de contracte. Tot de atunci, amenzile pentru angajarile la negru sau la gri au crescut de câteva ori, iar controalele Inspecsiei Muncii s-au întesit, ceea ce face ca o buna parte din „noile“ locuri de munca sa fie, în realitate, consecinsa iesirii la suprafasa a unor angajari anterioare fara forme legale.
Dovada ca, în intervalul martie 2011-martie 2012, deci anterior numirii guvernului Ponta, au aparut 140.000 de noi locuri de munca, mult fata de performanta actualului Executiv.

Programul „CEO la stat”

Demarat de Guvernul Boc la presiunea FMI, programul „CEO la stat“ a fost îmbratisat cu entuziasm de succesori. Care au continuat, din pacate, nu numai ideea, ci si metehnele celor dinainte. În momentul de fata, inisiativa poate fi considerata, fara nicio umbra de îndoiala, un esec rasunator. Sute de oameni cu pregatire din mediul privat national si international au raspuns invitatiei companiilor de recrutare însarcinate cu identificarea celor mai potriviti manageri pentru conducerea companiilor de stat. Majoritatea au plecat asa cum ai venit, socati de ce se acundea în spatele anunturilor de angajare. Sa ne amintim de momentul octombrie 2012, când Guvernul anunta, cu entuziasm nedisimulat, ca a numit primul CEO într-o mare companie publica – austriacul Heinrich Vystoupil, care condusese timp de cinci ani reprezentanta autohtona a Austrian Airlines, urma sa preia frâiele operatorului Tarom. La doar o saptamâna de la numire, s-a aflat ca acesta a refuzat semnarea contractului. Fara a da prea multe detalii, acesta s-a rezumat la a comenta ca „erau lucruri care din punctul meu de vedere erau importante pentru a misca lucrurile înainte, si erau si niste detalii contractuale care ma expuneau unor riscuri“.

Jumatate de an mai târziu, confuzia din jurul programului „CEO la stat“ a atins noi culmi: la doar câteva zile distanta, Ministerul Transporturilor a anuntat retragerea directorilor CFR SA si CFR Marfa, Dimitris Sophocleous si Mustafa Aysun, la doar doua, respectiv trei luni de la numire. Daca cel din urma a declarat ca renunsa la mandat din motive personale, Sophocleous, manager cu experiensa solida în privat, s-a plâns public ca „aceasta schimbare intempestiva (respingerea planului de administrare de catre ministerul condus de Relu Fenechiu – n.r.) nu este fundamentata de ratiuni economice, situatia companiei îmbunatatindu-se în ultimele luni, ci mai degraba de disperarea factorului politic de a pierde influenta asupra resurselor unei companii de stat si a finantarilor europene. Consideram ca în acest moment angajamentele luate de România în fata institutiilor financiare internationale sunt puse în pericol, alaturi de credibilitatea reprezentantilor Guvernului.“

În rest, în conditiile în care majoritatea directorilor numiti pâna acum în cadrul programului „CEO la stat“ sunt fie fosti angajati ai respectivelor companii, fie apropiati ai Guvernului, consideram ca putem decreta esecul acestui proiect si nevoia de a trage la raspundere pe cei implicati, care au permis investirea câtorva milioane de euro într-un program fara cap si coada (de pilda, numai consortiul de firme care se ocupa de selectarea si recrutarea viitorilor manageri a încasat aproape cinci milioane de euro).

Comasarea terenurilor

Alta promisiune de campanie a premierului a fost comasarea terenurilor. Ulterior, proiectul de lege pe aceasta tema a fost amânat în mai multe rânduri. La finalul uneia dintre ultimele dezbateri organizate în Camera Deputatilor, reprezentantii executivului au declarat ca „Guvernul nu sustine propunerea legislativa, deoarece comasarea terenurilor agricole nu poate sa fie realizata decât prin colaborarea între proprietarii terenurilor agricole. Printr-un alt act de natura administrativa nu se pot forta proprietarii“. În realitate, parlamentarii implicati au declarat ca bugetul de stat nu poate suporta 75% din costurile implicate de aceasta modificare majora, asa cum se prevede în proiectul de lege.

Scaderea CAS cu 5%

Promisiunea de scadere a con­tri­butiei de asigurare sociala, pasata de la un politician la altul în ultimii ani, a fost un prilej pentru premier de a se apropia de mediul privat. În cadrul unei întâlniri cu oamenii de afaceri din Bistrita-Nasaud, din aprilie 2012 (asadar, în plina campanie de promovare personala în vederea alegerilor), actualul sef al guvernului a garantat „reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, reducerea integrala a platii CAS datorate de angajatori pentru un an, precum si zero taxe pentru angajarea în regim part-time si cresterea salariului minim pe economie la 800 lei/luna.“ În aprilie 2012, când premierul Ponta facea aceasta promisiune, conditiile economice trebuie sa fi fost cu totul altele, altfel nu se explica de ce, 14 luni mai târziu, suntem în punctul în care consilierul sau pentru promovare economica declara, în urma cu câteva saptamâni, ca „exista aceasta discutie si dorinta de a încerca o reducere, poate cu anul 2014, cu doua procente a CAS.“

Angajari, nu politica

Depolitizarea administratiei publice, pentru care seful Guvernului militeaza înca dinainte de venirea la putere, pare sa fi ramas un obiectiv de neatins. Exista zeci de exemple care confirma ca, desi la nivel declarativ numirile politice sunt hulite, în practica, se dovedesc indispensabile. Câteva dintre ele: George Baesu, finul liderului PSD Vrancea, Marian Oprisan, a fost numit luna trecuta în functia de presedinte al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, unde îl va avea subordonat pe liberalul Ioan Nasleu, fost director în cadrul Regiei Autonome de Transport Timisoara. Nimic impresionant, daca ne amintim de cele cinci rude prin alianta ale lui Victor Ponta care activeaza, în momentul de fata, în institutiile din subordinea Guvernului: verisoara sa, Rodica Cazanciuc, a fost numita director de reglementare în cadrul Autoritatii Aeronautice Civile, sotul sau conduce Ministerul Justitiei, Claudiu Preoteasa, finul lui Victor Ponta, este vicepresedinte al Administratiei Fondului de Mediu, iar fina, sotia sa, a primit postul de director în cadrul AMPOS Mediu. O alta fina, Ioana Cazacu, lucreaza de putin timp la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.

Taxarea marilor averi

Putina lume îsi mai aminteste de propunerea ce viza impozitarea marilor averi cu „pâna la 10%“. Este firesc, cât timp aceasta initiativa a murit din fata: în mai 2012, Senatul respingea impunerea acestei taxe, menite, în opinia initiatorilor, sa aduca la bugetul de stat sume de peste trei miliarde de euro. Oricum, impozitarea propusa prin proiectul de lege nu se apropia de pragul promis anterior, de 10%. Initial, s-a pus problema aplicarii unei taxe de solidaritate de 1% asupra averilor de peste 450.000 de euro, iar în forma modificata si supusa votului parlamentar prevedea ca „persoanele fizice care detin bunuri imobile, precum si bunuri mobile constând în mijloace de transport aerian, naval si terestru, a caror valoare individuala este mai mare de 1.000 de euro si valoarea lor însumata este mai mare de 900.000 de euro, vor achita anual o taxa în cuantum de 1,25% din valoarea acestora.“ Pentru moment, indiferent de forma sa, legea pare a fi devenit de domeniul trecutului.

Interzis la schimbat partidul

„Migratia politica în orice sens trebuie sa duca la pierderea mandatului.“ Din vara lui 2011 si pâna acum, s-au succedat ocaziile în care premierul Ponta a cerut, într-o forma sau alta, sanctionarea radicala a parlamentarilor care schimba formatiunile politice dupa bunul plac si interes. În sfârsit, dupa ani de cazne, propunerea a fost inclusa în noul proiect de Constitutie. Totul binet Nu prea.
În primul rând, forma actuala a proiectului este contestata din mai toate partile, deci, fara îndoiala, va mai dura pâna la intrarea sa în vigoare (în cel mai optimist scenariu, al premierului, data-limita este finalul anului). Or, sanctionarea traseismului politic se putea face si prin simpla modificare a alineatului 2 din articolul 70 al actualei Constitutii, ceea ce putea urgenta semnificativ aplicarea propunerii de pierdere a mandatului.
Apoi, sa ne amintim doar câteva din cazurile recente în care determinarea declarata de a sanctiona migratia politica a fost umbrita de conjuctura: doar în primele luni de la depunerea juramântului, peste douazeci de actuali deputati si senatori si-au parasit formatiunile cu ajutorul carora reusisera intrarea în Parlament, majoritatea luând calea formatiunilor aflate la putere.

Crestere PIB de 4%/an

Într-o declaratie de intentie din aprilie 2012, premierul se declara optimist în privinta atingerii unui ritm de crestere a economiei de 4% pe an. Anul trecut s-a încheiat cu o evolutie a PIB de 0,7%, iar anul acesta putem spera la o crestere de 1,7%, dupa calculele facute recent publice de Banca Mondiala. Institutia mizeaza pe un avans progresiv al economiei în urmatorul interval, previziunile pentru 2014 mizând pe o crestere de 2,2%, iar pentru 2015 – de circa 3%. Cifre relativ optimiste, dar care palesc în comparatie cu asteptarile preelectorale ale actualului sef al Guvernului. Mirona Hritcu, capital.ro

Cuvinte cheie: comasare terenuri, esecuri, Guvernul Ponta, locuri de munca, privatizari, programul "CEO la stat", scaderea CAS cu 5%, taxare mari averi

Stiri juridice & administrative pe 6:15 felicia.taunean