Procedura de privatizare a CFR Marfa a fost contestata de OmniTRAX, cerand reluarea procesului

 

OmniTRAX, iesita din cursa pentru CFR Marfa, a contestat vineri procesul de privatizare si cere reluarea procedurii cu participarea companiei americane, precizând ca are nevoie de mai mult timp pentru a efectua un audit profesionist al transportatorului feroviar de marfa.

cfr-marfa„OmniTRAX contesta procedura de privatizare derulata pâna la data de 5 iunie si finalizata cu o înstiintare emisa de Ministerul Transporturilor, prin care aceasta a fost decazuta din dreptul de participare la etapele ulterioare ale procesului de privatizare. Aceasta înstiintare este dovada unui proces netransparent si a unui calendar de privatizare care nu oferea nici unui investitor de buna credinta ocazia sa depuna o oferta legitima si argumentata, deoarece procedura permitea doar o saptamâna pentru auditarea a peste 10.000 de documente, cu date în format neprelucrabil. Printre altele, OmniTRAX a solicitat accesul la situatii contabile precise, pe care CFR Marfa SA are obligatia sa le întocmeasca lunar sau anual, cum ar fi: bilanturi, balante sintetice si analitice, fise contabile ale unor conturi, semnate de reprezentantii societatii, situatii uzuale în procedurile de audit. Desi aceste informatii nu sunt confidentiale si trebuiau puse la dispozitia participantilor, OmniTRAX nu a avut acces la ele”, se arata într-un comunicat al operatorului american.

OmniTRAX arata ca în aceste conditii era imposibil pentru orice investitor de buna credinta sa depuna pâna la data de 5 iunie, conform cerintelor procedurii de privatizare, atât o oferta neangajanta reala, adaptata nevoilor de dezvoltare ale CFR Marfa, cât si comentariile privind contractul de vânzare-cumparare, alaturi de un plan de restructurare pe cinci ani, „care sa transforme o companie de stat plina de datorii si ineficienta într-o companie feroviara profitabila care sa aduca beneficii economiei si cetatenilor României”.

Ministerul Transporturilor a anuntat la 6 iunie ca privatizarea CFR Marfa va continua doar cu Grup Feroviar Român si asocierea româno-austriaca Transferoviar Grup – Donau Finanz, în conditiile în care plicul depus de americanii de la OmniTRAX nu continea oferta preliminara si neangajanta.

Compania precizeaza ca are nevoie de o mai buna întelegere a situatiei reale a CFR Marfa, astfel încât sa gaseasca metodele prin care sa poata oferi cea mai buna propunere de optimizare a companiei.

„La solicitarea repetata a OmniTRAX de prelungire a perioadei de audit la 45 de zile pentru analiza informatiilor si pentru formularea ofertei, compania având si confirmarea oficiala a Fondului Monetar International ca nu poate interveni in modificarea calendarului privatizarii si orice decizie de acest fel depinde de ministerul de resort, ministerul a refuzat, invocând angajamentul fata de FMI. Astfel, OmniTRAX solicita suspendarea procesului de privatizare pâna la rezolvarea contestatiei sale, admiterea contestatiei prin anularea deciziei de decadere a OmniTRAX din procesul de privatizare si obligarea autoritatii contractante la reluarea procedurii de privatizare cu participarea companiei OmniTRAX”, se arata în comunicat.

Compania mentioneaza ca este în continuare interesata sa participe la procesul de privatizare a CFR Marfa.

„OmniTRAX este un operator feroviar cu experienta, care, daca i se permite efectuarea unei proceduri de audit si i se acorda un interval de timp suficient pentru pregatirea ofertei, poate fi un partener puternic si pe termen lung al Guvernului României în operarea unui sistem de transport feroviar de marfa profitabil. OmniTRAX dispune de experienta tehnica si capacitatea financiara pentru a adauga valoare reala societatii CFR Marfa si, în general, sectorului transporturilor din România”, potrivit sursei citate.

Companie afiliata grupului Broe, OmniTRAX este un operator feroviar cu peste 17 linii scurte sau cai ferate regionale in America de Nord, servicii intermodale în porturi, facilitati transload si operatiuni de comutare.

Privatizarea CFR Marfa presupune vânzarea a 51% din actiunile companiei. Licitatia pentru privatizarea companiei porneste de la 180 milioane de euro.

Pentru a participa la ultima etapa, respectiv licitatia cu oferta în plic, documentele de participare trebuie depuse pâna cel târziu miercuri, ora 12:00, acest termen fiind unul de decadere.

Joi, la ora 11:00, la sediul Ministerului Transporturilor, comisia de privatizare va deschide plicurile cu ofertele de cumparare si va stabili câstigatorul.

OmniTRAX, GFR si asocierea dintre Transferoviar Grup si Donau-Finanz au depus pe 23 mai din nou, documentele pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfa, fiind singurii investitori care au participat la proces atât în prima faza, cât si dupa reluarea acestuia. Cei trei investitori au depus si anterior documentatia de participare, dar nu s-au precalificat pentru etapa urmatoare.

Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfa si a relaxat unele conditii impuse ofertantilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însa nu a modificat pretul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câstigatorului.

Privatizarea CFR Marfa reprezinta o preconditie solicitata de expertii Fondului Monetar International pentru ca ultima evaluare a acordului început în 2011 sa intre în Consiliul Director al institutiei internationale.

Guvernul îsi asuma fata de FMI doar desemnarea câstigatorului licitatiei pentru privatizarea CFR Marfa, una dintre principalele solicitari ale institutiei financiare, dar nu si finalizarea tranzactiei, aratând ca operatiunea depinde de îndeplinirea tuturor conditiilor din contract.

Astfel, Guvernul promite FMI, în scrisoarea de intentie transmisa saptamâna trecuta, înainte de decizia finala din board-ul Fondului, si obtinuta de MEDIAFAX, ca va încerca sa desemneze un câstigator al licitatiei pentru CFR Marfa la 21 iunie, cu putin înainte de reuniunea board-ului FMI, dar nuanteaza referirea la încheierea tranzactiei efective, aratând ca aceasta depine de îndeplinirea „tuturor” conditiilor contractuale. Ioan Dornescu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie