Dosarul primarului din Arad, Gheorghe Falca: ICCJ va da luni decizia definitiva

 

Înalta Curte de Casatie si Justitie va da luni o decizie definitiva în dosarul de coruptie al primarului Gheorghe Falca referitor la o tranzactie imobiliara facuta în 2005, dupa ce doua instante l-au achitat pe edilul judecat pentru luare de mita si abuz în serviciu.

gheorghe falcaLa ultimul termen al recursului, în 4 iunie, procurorul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) a cerut instantei supreme pedepse cu închisoarea pentru primarul din Arad, Gheorghe Falca, si pentru celelalte trei persoane judecate alaturi de acesta.

Procurorul a sustinut atunci ca probele aflate la dosar dovedesc pe deplin vinovatia edilului, dar si a celorlalti trei inculpati, iar faptele comise sunt grave pentru ca a fost implicata autoritatea locala si functia pe care o detinea Falca.

Magistratul a aratat ca instantele inferioare au dispus în mod gresit achitarea edilului si a complicilor sai, cerând judecatorilor Înaltei Curti de Casatie si Justitie sa dispuna condamnarea la închisoare cu executare pentru cei patru, fara a mentiona cuantumul de pedeapsa pentru fiecare.

Instanta suprema a ramas în pronuntare în acest caz, stabilind sa dea o decizie definitiva în 17 iunie.

În acest dosar, Tribunalul Alba a dispus în 22 mai 2012 achitarea lui Gheorghe Falca pentru luare de mita si abuz în serviciu, decizia fiind mentinuta în 28 ianuarie 2013 de magistratii Curtii de Apel Alba-Iulia, care au respins recursul procurorilor anticoruptie. Decizia a fost contestata la instanta suprema de DNA.

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falca, finul presedintelui Traian Basescu, a fost trimis în judecata de procurorii DNA în 2007, pentru fapte de coruptie privind o tranzactie imobiliara suspecta facuta în anul 2005.

Alaturi de Gheorghe Falca au mai fost trimisi în judecata Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, Radu Gavril Vasil, director al aceleiasi firme, si Florica Mioara Popa, sef Serviciu administrare patrimoniu în cadrul Primariei Arad.

Anchetatorii au stabilit ca, în cursul lunii martie 2005, în calitate de primar al municipiului Arad, Gheorghe Falca, ar fi primit de la Francisc Demeter si de la Radu Vasil un imobil mai valoros cu 111.550 de euro decât apartamentul dat la schimb. Aceasta tranzactie s-ar fi efectuat pentru ca, în schimb, primarul Falca sa-i favorizeze pe cei doi presupusi mituitori în obtinerea, la un pret subevaluat, a unui teren apartinând Consiliului Local Arad, situat în centrul orasului.

Potrivit procurorilor anticoruptie, Gheorghe Falca ar fi primit de la cei doi o casa cu o suprafata de 242 metri patrati în centrul Aradului, dându-le în schimb un apartament la bloc cu trei camere, proprietate personala, cu o suprafata de 90 de metri patrati. Anchetatorii au stabilit ca diferenta valorica dintre cele doua imobile este de 111.550 de euro. Dupa trei saptamâni, cei doi au vândut apartamentul dobândit cu suma de 80.000 de euro.

Ulterior, Falca ar fi facut demersuri pentru ca Francisc Demeter si Radu Vasil sa dobândeasca un teren cu suprafata de 52.434 de metri patrati, situat în zona centrala a municipiului Arad si pe care fusese amplasata fosta fabrica SC Zahar SA Arad.

Potrivit DNA, în acest scop Gheorghe Falca ar fi constituit o comisie de negociere, special pentru atribuirea acestui teren si s-ar fi numit presedinte al comisiei, din care facea parte si Florica Popa. Prin subevaluare, valoarea terenului a fost stabilita la 838.944 de euro, suma cu care SC Elecon Plus SRL a cumparat terenul de la Consiliul Local Arad.

Dupa numai o zi de la încheierea tranzactiei, cumparatorii ar fi vândut terenul la un pret de 2.936.304 de euro unei alte societati comerciale, rezultând o diferenta în plus de 2.097.360 de euro fata de suma platita pentru acelasi teren. Anchetatorii au stabilit ca suma reprezinta prejudiciul suferit de Consiliul Local Arad si, totodata, avantaj patrimonial obtinut de reprezentantii SC Elecon Plus SRL.

Falca a fost deferit justitiei pentru luare de mita, abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obtinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinte deosebit de grave. Francisc Demeter si Radu Vasil au fost judecati pentru dare de mita si complicitate la abuz în serviciu, iar Florica Popa, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obtinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinte deosebit de grave.

Procesul a fost stramutat de la Arad la Alba, în urma unei decizii a Înaltei Curti de Casatie si Justitie. Catalina Cocolos, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie