Omul de afaceri Alin Simota, a fost retinut de procurorii DIICOT

 

Omul de afaceri Alin Simota, consilier local PNL la Petrosani, si alte trei persoane, membri ai gruparii conduse de acesta si suspectata de infractiuni cu violenta, camatarie, înselaciune si santaj, au fost retinute, în noaptea de marti spre miercuri, de procurorii DIICOT Alba Iulia.

alin simotaÎn noaptea de marti spre miercuri, opt persoane învinuite în acest dosar au fost audiate la DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pe numele a patru dintre ele fiind emise ordonante de retinere pentru 24 de ore.

De asemenea, o a cincea persoana a primit interdictia de a parasi tara.

Conform reprezentantilor DIICOT Alba Iulia, printre cei retinuti se afla si Alin Simota, considerat liderul gruparii infractionale.

Procurorii DIICOT vor înainta, miercuri, Curtii de Apel Alba Iulia propuneri de arestare preventiva a celor patru persoane retinute în acest dosar.

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism au destructurat o grupare infractionala organizata deosebit de violenta, al carei lider era Alin Simota.

Conform unui comunicat transmis, marti, de DIICOT, gruparea infractionala, care actiona în special în judetul Hunedoara, era organizata pe paliere de comanda si executie, fiind suspectata de acte de violenta, santaj, camatarie si înselaciune.

Din probele aflate la dosar rezulta ca liderul gruparii, Alin Simota, transmitea ordinele catre inculpatul Constantin Cristian Litera, iar acesta asigura punerea lor în executare.

„La solicitarea lui Simota Alin au fost executate mai multe acte de violenta la comanda, rapiri si santaje asupra unor persoane, cu scopul de a fi divulgate adresele unde se afla datornici de la care acesta avea de recuperat sume de bani sau pentru ca acestia sa-si retraga memoriile si plângerile formulate catre diverse institutii”, au precizat procurorii DIICOT.

Anchetatorii au mai stabilit ca un candidat la functia de consilier local (Paul Gherasim, candidat în 2008, când a avut loc agresiunea, ulterior ales local – n.r.) a fost agresat la solicitarea lui Alin Simota, pentru ca s-a opus unor cereri si proiecte de lucrari solicitate de firmele pe care acesta le administra.

În acest dosar, procurorii si politistii au facut, marti, sapte perchezitii la mai multe adrese din judetul Hunedoara, una dintre perchezitii fiind la Clubul Sportiv Jiul Petrosani, în biroul lui Alin Simota, care a fost ridicat de anchetatori de la locuinta sa.

Seful DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, Ioan Muresan, a declarat, marti, ca gruparea a exercitat presiuni, acte de violenta si chiar a rapit mai multe persoane carora le spuneau ca datoreaza sume de bani, iar dobânzile erau stabilite aleatoriu, fara ca victimele sa stie cât trebuie sa restituie, ci doar cât li se cerea.

„Rolurile erau stabilite precis, toate erau în acelasi scop, respectiv în a obtine sumele de bani împrumutate si cu dobânzile percepute. Se exercitau violente, persoanele erau rapite, erau duse pentru a se face presiuni asupra lor în diferite locatii. Gruparea a actionat în perioada 2007 pâna la începutul anului 2011. Dobânzile si amenzile nu erau stabilite concret. Asta era specificul gruparii. Totul era aleatoriu, partile vatamate nu stiau ce datoreaza decât ceea ce li se cerea. Sunt parti vatamate care si-au pierdut si firmele, care au pierdut imobile sau sume importante de bani”, a spus Muresan.

Alin Simota este consilier local PNL la Petrosani, iar în mandatul 2008-2012 a fost consilier judetean la Hunedoara.

Simota, care este unul dintre cei mai cunoscuti oameni de afaceri din judet, a dezvoltat afaceri atât în domeniul constructiilor, cât si în domeniul energetic, câstigând mai multe licitatii organizate de Consiliul Judetean, în perioada în care a fost consilier judetean.

De asemenea, Simota este finantatorul echipei de fotbal Jiul Petrosani, care în pauza competitionala de iarna a fost retrasa din Liga a treia din cauza datoriilor. Totodata, echipa a doua a clubului, care evolua în liga a patra de fotbal, nu a mai fost programata la meciuri începând cu luna aprilie.

Alin Simota, care a controlat de-a lungul timpului mai multe societati comerciale, unele dintre ele intrând în insolventa, s-a aflat de mai multe ori în atentia anchetatorilor pentru evaziune fiscala, stopaj la sursa si emitere de file cec fara acoperire. Dan Lungu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie