Creditarea populatiei prezinta riscuri mari – Radu Ghetea

 

Creditarea populatiei prezinta riscuri înalte în acest moment, întrucât cererea de finantare vine din partea populatiei care a ajuns în situatii disperate, a declarat presedintele CEC Bank, Radu Ghetea, care a precizat ca institutia pe care o conduce se va concentra pe creditarea companiilor.

Radu Ghetea„Consideram ca în acest moment creditarea persoanelor fizice prezinta riscuri destul de mari pentru ca exista înca o instabilitate în ceea ce priveste siguranta locului de munca de mâine. Cei care apeleaza acum, majoritatea sunt cei care au ajuns la situatii disperate. (…) Ca banca a statului trebuie sa ne uitam si la ce vrea actionarul. Statul a venit cu diverse proiecte”, a spus Ghetea, la ZF Bankers Summit 2013.

Presedintele CEC a aratat ca strategia bancii este concentrarea pe persoane juridice, în special întreprinderi mici si mijlocii, agricultura si administratii publice locale.

Pe de alta parte, Ghetea nu crede ca în perioada urmatoare se va vedea o schimbare dramatica a ponderii creditelor în valuta în segmentul de companii, finantarile în euro fiind preferate de acesti clienti.

Presedintele CEC se asteapta ca în cazul populatiei sa se observe o schimbare în timp a ponderii creditelor în lei în defavoarea creditelor în valuta, la acest comportament fiind determinante si noile reglementari BNR, care restrictioneaza împrumuturile pentru populatie în valuta, în special cele de consum.

Ghetea spune ca strategia actuala a bancii nu mai presupune o crestere la fel de incisiva ca în ultimii ani, „pentru ca o crestere costa”.

El a adaugat ca recenta majorare de capital este bnenefica pentru banca, dar ar fi preferat bani noi care sa intre în capital, argumentând ca profitul se afla oricum în bilantul bancii.

Oficialul CEC spune ca banca a fost mereu atenta la ce portofolii au fost scoase la vânzare pe piata, dar fara o atitudine agresiva.

„Sigur este un proces de negociere. De fiecare data când au fost pe piata portofolii am cochetat cel putin cu ideea daca sunt lucruri interesante. Nu ne-am interesat foarte intens pentru a prelua portofolii de persoane fizice. Avem un portofoliu important, stim ca se gestioneaza greu”, a mai spus Ghetea.Ovidiu Tempea, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie