Alternativa la arestarea preventiva: Masura de supraveghere judiciara
Un domeniu care pana de curand nu era reglementat la nivel european il constituie cel al masurilor de supraveghere judiciara ca alternativa la arestarea preventiva.
Acest fapt a determinat instantele nationale sa fie reticente in a aplica unui cetatean al altui stat membru o masura alternativa arestarii preventive, pentru ca nu existau parghiile legale pentru a supraveghea, in strainatate, indeplinirea obligatiilor stabilite odata cu aplicarea unei masuri alternative precum liberarea pe cautiune sau sub control judiciar.
Acest vid a fost acoperit prin Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, intre statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoasterii reciproce in materia deciziilor privind masurile de supraveghere judiciara ca alternativa la arestarea preventiva, instrument cunoscut si sub denumirea de ordinul european de supraveghere.
In pct. 4 din Preambulul Deciziei-cadru 2009/829/JAI se precizeaza ca „masurile prevazute in prezenta Decizie-cadru ar trebui sa urmareasca, de asemenea, consolidarea dreptului la libertate si a prezumtiei de nevinovatie in Uniunea Europeana in ansamblu si asigurarea cooperarii intre statele membre in cazul in care o persoana este supusa unor obligatii sau face obiectul unei supravegheri in asteptarea unei decizii a instantei”.
Potrivit art. 1, obiectul acestei Decizii-cadru este de a stabili regulile in temeiul carora un stat membru recunoaste o decizie privind masuri de supraveghere judiciara emisa in alt stat membru ca alternativa la arestarea preventiva, monitorizeaza masurile de supraveghere judiciara impuse unei persoane fizice si preda persoana respectiva statului emitent in cazul nerespectarii acestor masuri.
Statele membre pot desemna, in conformitate cu art. 6, ca autoritati competente in aplicarea Deciziei-cadru autoritati judiciare sau autoritati administrative care au atributii de a lua masuri de natura similara potrivit legislatiei nationale, insa autoritatile competente sa ia o eventuala masura ulterioara de a emite un mandat de arestare, in baza art. 18 alin. (1) lit. c) vor fi intotdeauna autoritati judiciare. De asemenea, art. 7 din Decizia-cadru permite desemnarea uneia sau mai multor autoritati centrale in fiecare stat membru.
Art. 8 alin. (1) prevede tipurile de masuri de supraveghere judiciara carora li se aplica aceasta Decizie-cadru:
- obligatia persoanei de a informa autoritatea competenta a statului de executare cu privire la orice schimbare de resedinta, in special in scopul primirii citatiilor privind participarea la o audiere sau la un proces in decursul procedurilor penale;
- obligatia de a nu intra in anumite localitati, locuri sau zone definite din statul emitent sau de executare;
- obligatia de a ramane intr-un anumit loc, dupa caz, in anumite intervale;
- obligatia prin care se restrictioneaza parasirea teritoriului statului de executare;
- obligatia de a se prezenta la date stabilite in fata unei anumite autoritati;
- obligatia de a evita contactul cu anumite persoane in legatura cu infractiunea (infractiunile) presupusa (presupuse) a fi fost savarsita (savarsite).
Decizia privind masurile de supraveghere judiciara este transmisa statului membru in care persoana in cauza isi are resedinta legala obisnuita, daca persoana consimte sa se intoarca in acel stat, ori, la cererea persoanei, oricarui alt stat membru care ar fi de acord sa preia supravegherea.
Ca si in alte cazuri, decizia se transmite numai insotita de un certificat, formular reglementat in anexa 1 din Decizia-cadru. Aceste acte sunt transmise direct intre autoritatile competente din statul emitent si statul de executare.
Cat timp autoritatea competenta din statul membru de executare nu a informat autoritatea competenta din statul emitent despre recunoasterea deciziei de supraveghere, statul emitent ramane competent sa exercite supravegherea.
De asemenea, in cazul in care competenta pentru monitorizarea masurilor de supraveghere a fost transferata statului de executare, competenta revine statului emitent:
- in situatia in care persoana in cauza si-a stabilit resedinta legala si obisnuita intr-un stat membru altul decat statul de executare;
- de indata ce autoritatea competenta din statul emitent a notificat, in conformitate cu art. 13 alin. (3), autoritatii competente a statului de executare retragerea certificatului, prevazuta la art. 10 alin. (1);
- in situatia in care autoritatea competenta din statul emitent a modificat masurile de supraveghere judiciara si autoritatea competenta din statul de executare, in temeiul art. 18 alin. (4) lit. b), a refuzat sa monitorizeze masurile de supraveghere judiciara modificate deoarece acestea nu se incadreaza in tipurile de masuri de supraveghere judiciara mentionate la art. 8 alin. (1) si/sau in tipurile notificate de statul de executare in cauza in conformitate cu art. 8 alin. (2);
- in momentul in care perioada mentionata la art. 20 alin. (2) lit. b) a expirat;
- in situatia in care autoritatea competenta a statului de executare a decis sa inceteze monitorizarea masurilor de supraveghere judiciara si a informat in consecinta autoritatea competenta din statul emitent, in temeiul art. 23.
Art. 12 stabileste un termen foarte scurt, de 20 de zile, pentru decizia de recunoastere a masurii de supraveghere in statul de executare, termen ce poate fi prelungit cu alte 20 de zile daca s-a exercitat o cale de atac. Pe de alta parte, art. 13 permite adaptarea masurilor de supraveghere.
Si aceasta Decizie-cadru elimina cerinta dublei incriminari pentru cele 32 de categorii generice de infractiuni prevazute la art. 14 alin. (1). Cu toate acestea, alin. (4) al art. 14 permite formularea de catre orice stat membru a unei declaratii potrivit careia, din motive de neconstitutionalitate, nu vor aplica alin. (1). Consideram ca, de lege ferenda, la momentul transpunerii in legislatia romana a acestei Decizii-cadru, Romania trebuie sa formuleze o asemenea declaratie, date fiind prevederile art. 23 din Constitutie.
Asa cum am explicat in cazul Deciziei-cadru 2008/909/JAI si in cazul acestei Decizii-cadru situatia este, in opinia noastra, diferita fata de cea a mandatului european de arestare, in cazul caruia nu se poate vorbi de incalcarea principiului legalitatii prin eliminarea cerintei dublei incriminari, pentru ca masura privativa de libertate se va executa in cele din urma in statul emitent, unde fapta este intotdeauna incriminata.
Or, in cazul ordinului european de supraveghere, masura s-ar executa in statul de executare, care nu poate lua o masura restrictiva de libertate pentru o fapta care nu este prevazuta ca infractiune de legea sa nationala.
Art. 15 alin. (1) reglementeaza o serie de temeiuri de nerecunoastere a deciziei privind masuri de supraveghere judiciara:
- certificatul mentionat la art. 10 este incomplet sau, in mod evident, nu corespunde deciziei privind masuri de supraveghere judiciara si nu a fost completat sau corectat intr-un termen rezonabil stabilit de catre autoritatea competenta din statul de executare;
- nu sunt indeplinite criteriile stabilite la art. 9 alin. (1) si (2) sau la art. 10 alin. (4);
- recunoasterea deciziei privind masurile de supraveghere judiciara ar contraveni principiului ne bis in idem;
- decizia privind masurile de supraveghere judiciara se refera la un fapt care nu ar constitui o infractiune in temeiul legii statului de executare, in situatiile mentionate la art. 14 alin. (3) si, in cazul in care statul de executare a facut o declaratie in temeiul art. 14 alin. (4), in situatiile mentionate la art. 14 alin. (1); cu toate acestea, in materie fiscala, vamala si monetara, executarea deciziei nu poate fi refuzata pe motiv ca legislatia statului de executare nu impune taxe de acelasi fel sau nu contine acelasi tip de dispozitii in materie fiscala, vamala sau monetara precum legislatia statului emitent;
- actiunea penala este impiedicata de interventia prescriptiei in conformitate cu legea statului de executare si se refera la o fapta care tine de competenta statului respectiv, in temeiul legislatiei nationale a acestuia;
- exista imunitate in temeiul legislatiei statului executant, ceea ce face imposibila monitorizarea masurilor de supraveghere judiciara;
- daca, in temeiul legii statului de executare, persoana nu poate raspunde penal pentru fapta care sta la baza deciziei privind masuri de supraveghere judiciara din cauza varstei sale;
- in cazul incalcarii masurilor de supraveghere judiciara, autoritatea ar trebui sa refuze predarea persoanei in cauza in conformitate cu Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre.
Statele membre aveau obligatia sa transpuna Decizia-cadru 2009/829/JAI pana la 1 decembrie 2012.
* Acest fragment reprezinta un extras din lucrarea Drept european si international penal. Pentru mai multe detalii a se vedea Drept european si international penal, Radu Florin Razvan, Editura C.H.Beck 2013
Georgiana Matache, infolegal.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!