Reglementarea procedurii speciale de administrare a probei cu interogatoriu in NCPC – Contradictii
Noul Cod de procedura civila (în continuare NCPC – n. red.) reia în general, în ceea ce priveste proba cu interogatoriu, dispozitiile cuprinse în vechea reglementare. Doua prevederi noi, cele cuprinse în art. 194 lit. e) teza a III-a NCPC si respectiv art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC, aplicabile în situatia în care interogatoriul se administreaza conform procedurii speciale stabilite în cuprinsul art. 355 si 356 NCPC, respectiv atunci când întrebarile trebuie comunicate în scris partii chemate la interogatoriu, vor fi analizate în prezentul studiu ce îsi propune sa evidentieze atât caracterul lor contradictoriu cât si inutilitatea art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC.
Art. 194 lit. e) teza a III-a NCPC prevede obligativitatea atasarii interogatoriului cererii de chemare în judecata în acele situatii în care pârâtul trebuie sa raspunda în scris la interogatoriu[1]. Art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC stipuleaza ca în acele situatii în care interogatoriul a fost propus peste termen si trebuie comunicat în scris partii chemate la interogatoriu, partea care l-a propus are obligatia de a depune întrebarile în termen de 5 zile de la încuviintarea mijlocului de proba.
Este incontestabil ca mai înainte de a fi administrat un mijloc de proba, acesta trebuie încuviintat de instanta, respectiv este necesar ca instanta, în urma unei dezbateri contradictorii, sa se pronunte, asupra admisibilitatii, pertinentei si concludentei mijlocului de proba propus (art. 237 alin. 2 pct. 7 si art. 255 alin. 1 NCPC). Comunicarea interogatoriului împreuna cu cererea de chemare în judecata în etapa administrativa constituie, astfel cum rezulta din chiar denumirea marginala a art. 203 NCPC, una din acele simple „masuri pentru pregatirea judecatii”, admisibilitatea, pertinenta si concludenta mijloacelor de proba urmând a fi discutate la primul termen de judecata. În cazul particular al probei cu interogatoriu, pentru stabilirea pertinentei si concludentei acestuia, instanta trebuie sa cunoasca în detaliu întrebarile propuse si sa le analizeze mai înainte de a obliga partea chemata la interogatoriu sa prezinte raspunsurile sale.
Prevederea cuprinsa în art. 194 lit. e) NCPC are drept scop eliminarea practicii de larga raspândire, dar nelegale, create în aplicarea Codului de procedura civila anterior, când instantele încuviintau proba cu interogatoriul ce trebuia administrat conform procedurii speciale si acordau apoi un termen pentru ca partea care a propus proba sa formuleze întrebarile. Totodata, aceasta dispozitie legala contribuie la sporirea celeritatii procesului.
Prevederea cuprinsa în art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC, respectiv obligatia impusa partii care a solicitat peste termen încuviintarea unui interogatoriu ce se administreaza conform procedurii speciale, de a depune întrebarile în scris în termen de 5 zile de la încuviintare, face imposibila analizarea pertinentei si concludentei întrebarilor ce compun interogatoriul cu respectarea principiului contradictorialitatii. Depunerea întrebarilor dupa încuviintarea interogatoriului implica faptul ca instanta analizeaza si se pronunta asupra pertinentei si concludentei interogatoriului fara a cunoaste întrebarile la care partea care propune proba doreste sa obtina un raspuns si ca partea chemata la interogatoriu nu are ocazia de a dezbate pertinenta si concludenta întrebarilor la care va fi obligata sa raspunda sub sanctiunea prevazuta la art. 358 NCPC.
O astfel de interpretare a art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC contravine dispozitiilor art. 14 alin. 5 si art. 224 NCPC care impun instantei obligatia de a supune dezbaterii contradictorii a partilor toate cererile formulate în cursul judecatii.
S-ar putea totusi argumenta ca pentru a asigura respectarea principiului contradictorialitatii, prevederile art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC ar trebui interpretate în sensul ca partea care solicita peste termen luarea unui interogatoriu conform procedurii speciale, are obligatia de a indica oral în cursul sedintei de judecata în care propune interogatoriul, întrebarile pe care doreste sa le adreseze partii adverse, urmând ca, în aceeasi sedinta, instanta sa le supuna dezbaterii partilor si sa le încuviinteze pe cele care îndeplinesc criteriile prevazute de lege. Ulterior, în termen de 5 zile de la data acestei sedinte, partea care a propus proba ar trebui sa depuna întrebarile încuviintate si în scris, pentru a fi comunicate.
Aceasta interpretare a dispozitiilor art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC, fara îndoiala singura conforma cu exigentele principiului contradictorialitatii, evidentiaza însa inutilitatea textului de lege si incompatibilitatea sa cu scopul pentru care se pare ca a fost prevazut – acela de a asigura solutionarea cu celeritate a procesului[2]. Acest punct de vedere este sprijinit de doua argumente.
În primul rând, partea care propune peste termen un interogatoriu ce se administreaza conform procedurii speciale trebuie sa fie în masura sa prezinte întrebarile în scris la termenul la care propune interogatoriul, deoarece are cunostinta de sustinerile partii adverse cu privire la situatia de fapt. În cazurile avute în vedere la art. 254 alin. 2 pct. 2 si 5 NCPC, partea ar putea chiar sa solicite efectuarea unei a doua strigari a cauzei, în aceeasi sedinta, pentru a depune întrebarile în scris si pentru a da posibilitatea instantei sa organizeze o dezbatere contradictorie asupra pertinentei si concludentei întrebarilor propuse. Din aceasta perspectiva, stabilirea prin lege a unui termen de 5 zile pentru depunerea interogatoriului în scris reprezinta un factor care determina prelungirea duratei procesului.
În al doilea rând, în conformitate cu dispozitiile generale prevazute la art. 241 alin. 4 NCPC, si în lipsa reglementarii de la art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC, instanta ar fi avut oricum posibilitatea de a stabili un termen judecatoresc pentru depunerea în scris a întrebarilor în vederea comunicarii. Termenul pe care instanta l-ar fi putut stabili în conformitate cu dispozitiile generale, ar fi putut fi chiar mai scurt de 5 zile, dupa împrejurarile cauzei. În aceste conditii, functia normei speciale ar putea fi îndeplinita chiar mai eficient, de norma generala, fapt ce face inutila prevederea prin lege a unui termen pentru depunerea în scris a interogatoriului.
Este de notat si ca interpretarea în acest mod a art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC determina o prelungire inutila a sedintei de judecata deoarece grefierul trebuie sa noteze pe lânga sustinerile partilor (limitate în mod normal numai la întrebarile criticate) si întrebarile propuse.
În cazul în care interogatoriul formulat în scris si depus dupa sedinta în vederea comunicarii, ar include si alte întrebari pe lânga cele încuviintate de instanta, partea chemata la interogatoriu este în drept sa refuze sa raspunda la aceste întrebari, invocând lipsa dezbaterilor contradictorii, cu consecinta imposibilitatii aplicarii sanctiunii prevazute la art. 358 NCPC.
Se poate concluziona astfel ca prevederile cuprinse în art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC raspund numai în aparenta obiectivului de sporire a celeritatii procesului civil, în realitate ele fiind nu doar inutile, ci si susceptibile de a primi, mai ales prin prisma practicii dezvoltate sub imperiul reglementarii anterioare, o interpretare contrara exigentelor principiului contradictorialitatii.Judecator, Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a Civila, Cristina Farcas-Surpanu, juridice.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!