7 miliarde euro fonduri europene, va avea Romania la dispozitie pentru programul Strategia de Dezvoltare Rurala 2014-2020

 

Tara noastra urmeaza sa aiba la dispozitie peste 7 miliarde de euro fonduri europene pentru Strategia Nationala de Dezvoltare Rurala, în cadrul exercitiului financiar 2014-2020, potrivit directorului adjunct al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), Nicolae Popa.

program dezvoltare locala„Avem la dispozitie pentru investitii 7,1 miliarde de euro în programul viitor la care se adauga cofinantarea nationala 20 la suta, înca 1,4 miliarde de euro. Ne-am gândit sa nu ne mai ducem spre 28 de masuri cum am avut în precedentul program 2007-2013, asta ar înseamna o fragmentare ineficienta a sumelor care ne sunt puse la dispozitie si ne-am gândit la sapte masuri unde sa directionam acesti bani. În momentul de fata ne gândim sa acordam sume importante pentru Masura 3.22 – dezvoltarea satului românesc, pentru Masura 1.21 – dezvoltarea exploatatiilor agricole, pentru Masura 1.23 – procesarea produselor agricole, pentru Masura 1.12 – instalarea tinerilor în mediul rural ca sefi de exploatatii, Masura 3.13 – încurajarea activitatilor turistice, Masura 3.12 – înfiintarea IMM-urilor în mediul rural si nu în ultimul rând ne vom axa atentia foarte serioasa spre înfiintarea si consolidarea grupurilor de actiune locala”, a declarat domnia sa, citat de Mediafax.

Nicolae Popa a mentionat ca aceste aspecte nu au fost discutate deocamdata cu reprezentantii Uniunii Europene si ca negocierile vor începe în toamna acestui an. „Primele discutii le începem probabil dupa septembrie cu Uniunea Europeana. Vrem sa continue negocierile si în 2014 si noi speram ca în septembrie 2014 sa putem implementa primele masuri de finantare din programul 2014-2020”, a precizat Popa.

Domnia sa a afirmat ca ar putea exista si subprograme care sa încurajeze anumite zone, dând ca exemplu zona montana, dar si unele zone destinate viticulturii, legumiculturii sau pentru cresterea vacilor de carne.

Nicolae Popa a mai spus ca Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit îsi doreste sa fie simplificate procedurile, dar si ca atitudinea reprezentantilor agentiei sa fie schimbata radical, sa nu mai fie refractara si sa fie cu o mai mare deschidere catre beneficiari.

„Dorim simplificarea procedurilor, a documentatiilor proiectelor care trebuie depuse. Ne dorim la fiecare oficiu judetean sa înfiintam un fel de birouri unice unde sa dinamizam procedura de autorizare, vine fiecare reprezentant al institutiei pentru a termina în câteva zile cu autorizatiile si sa nu mai astepte o luna, doua sau chiar trei. Vrem sa ne schimbam comportamentul. Am cerut tuturor colegilor mei din teritoriu sa-si schimbe radical atitudinea, sa nu mai fie refractara, sa nu mai fie impulsiva, sa considere beneficiarul un fel de prieten, un fel de colaborator, un fel de partener în aceasta operatiune complexa a accesarii de fonduri europene pentru ca obiectivul este comun sa accesam cât mai multi si daca se poate toti banii veniti de la Uniunea Europeana”, a explicat Nicolae Popa. A.S. bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie