Cum poate interveni medierea in conflictele profund emotionale
Rational sau emotional
În rezolvarea conflictelor care au o puternica componenta emotionala, nu este suficienta abordarea rationala, bazata pe argumentatie. Rezolvarea conflictelor cu substrat emotional prin aplicarea de mijloace rationale, cum ar fi negocierea sau judecata, va duce eventual la un acord, care are însa sanse mici sa fie respectat. Chiar daca, pe moment, pare ca una dintre parti a facut-o din vorbe pe cealalta, ulterior este suficient ca aceasta din urma sa se detaseze de situatie ca sa realizeze ca, de fapt, a acceptat sau i s-a impus un lucru inacceptabil. Chiar daca într-o negociere una dintre parti a fost combatuta cu argumente rationale solide, putini sunt cei care vor respecta o astfel de întelegere daca exista si un substrat emotional în acel conflict care îi împinge sa faca contrariul. În cazul în care vorbim de o instanta sau de arbitraj, de cele mai multe ori, cel care a pierdut va reveni în fata judecatorului prin cai de atac sau chiar rechemat de catre cealalta parte pentru nerespectarea hotarârii judecatoresti.
Litigiu sau conflict
Litigiul este o manifestare a conflictului care ajunge sa fie rezolvat în sala de judecata. Un conflict emotional, însa, poate sa se manifeste printr-un lung sir de litigii. Recent, am intrat în contact cu un cuplu de parinti divortati, cu un copil minor, care si-au intentat reciproc nu mai putin de 10 procese, atât pe latura civila cât si penala.
Conflictul rezulta din confruntarea elementelor intangibile si invizibile precum convingerile, valorile, nevoile, fricile si emotiile celor doua parti. Litigiul este materializarea vizibila a unei parti din conflict. În mod firesc, daca la judecata se adreseaza doar litigiul, cea mai mare parte a conflictului generator de noi litigii viitoare va ramâne nerezolvata. Mai mult de atât, solutionarea prin judecata are dezavantajul ca una dintre parti va pierde atunci când cealalta va câstiga. În aceste conditii, sentimentele de animozitate ale partii perdante vor fi amplificate si aceasta va cauta în viitor oportunitati sa-i achite nota de plata celeilalte parti.
Escaladarea conflictului
Fiecare dintre parti se considera nedreptatita ti reactioneaza din dorinta de a-si face dreptate. Doar ca, atunci când reactioneaza, o face cu sete si dorinta de razbunare si atunci suprareactioneaza, adica comite o nedreptate si mai mare fata de cea care i-a fost aplicata. La rândul ei, cealalta parte se simte justificata si obligata sa raspunda cu arme si mai puternice. Privit în acest fel, constatam ca un litigiu rezolvat în instanta nu reprezinta în realitate o rezolvare si nici macar o aplanare a conflictului, ci doar o noua reactiune care va duce ulterior la reactii din partea cealalta si tot asa, pâna la reactii în lant. În acest fel se explica de ce este posibil ca doi colegi de serviciu care se cunosc de ani de zile, sau doi frati care au crescut împreuna, sau chiar doi fosti soti pot petrece ani lungi prin judecatorii si tribunale.
Împacarea amiabila
În functie de metoda aleasa pentru împacare amiabila este posibila rezolvarea doar a litigiului sau chiar si a substratului emotional al conflictului. Împacarea amiabila poate avea loc prin:
Negociere directa între parti – metoda este adeseori confundata de catre parti cu tocmeala deoarece partile se gasesc în incapacitatea emotionala de a discuta constructiv si de a explora împreuna posibilitati de împacare; abordarile de tipul îti dau X, vrei – bine, nu vrei – atunci nu mai discutam sunt de fapt abordari simpliste si limitative ale negocierii; o eventuala întelegere obtinuta din tocmeala sau din concesii de moment are putine sanse sa reziste în timp pentru ca partile vor reveni asupra concesiilor facute pe un fond emotional nerezolvat. Drept exemple de motive emotionale neexprimate care, daca sunt nerezolvate, duc la concesii aparent rationale sunt:
hai sa terminam o data cu acest circ – ulterior însa partea constata ca este nedreapta întelegerea si revine asupra ei;
eu nu pot sa cobor atât de jos ca tine – ulterior însa constata ca a fost comisa o nedreptate si ca de fapt poate coborî chiar si mai jos decât adversarul, contraatacând.
Negociere prin reprezentanti – are avantajul ca emotiile partilor în conflict sunt lasate de o parte si poate avea loc între avocatii partilor sau între negociatori specializati; aici fiecare negociator va cauta sa înteleaga nevoile partii pe care o reprezinta, dupa care, prin negociere cu reprezentantul celeilalte parti, sa satisfaca pe cât de mult posibil acele nevoi; negociatorii buni vor explora împreuna universul solutiilor posibile care sa satisfaca nevoile reprezentantilor lor; însa pentru ca cei doi negociatori sunt în esenta adversari, ei nu-si vor dezvalui unul altuia informatii neutre sau, si mai putin, informatii sensibile despre nevoile celor pe care îi reprezinta, lucru care va limita spatiul solutiilor posibile; de asemenea, aceasta abordare va avea un efect redus asupra substratului emotional al conflictului, acesta ramânând în esenta neschimbat.
Mediere – în cadrul acesteia, mediatorul, o terta persoana neutra si impartiala, va conduce partile catre identificarea unei solutii creative si va rezolva si aspectele emotionale ale conflictului, lucru care va preveni neplacerile ulterioare.
În cele ce urmeaza voi detalia cum anume poate un mediator sa aduca partile pe calea de mijloc.
Rolul mediatorului
Partile care vin la mediere investesc mediatorul cu încrederea lor. Fara încrederea partilor în mediator, nu este posibila medierea. Încrederea partilor se bazeaza pe neutralitatea si impartialitatea mediatorului si reprezinta atu-ul sau fata de varianta negocierii prin reprezentanti. Prin neutralitate înteleg faptul ca mediatorul nu are nici un fel de miza în solutionarea problemei, iar prin impartialitate faptul ca aceasta nu va favoriza nici una dintre parti.
Partea care ramâne în particular cu mediatorul într-o sesiune separata în cadrul medierii are un sentiment de confort si siguranta emotionala. stiind ca tot ce-i spune mediatorului în sesiune separata este confidential [3] si nu poate fi folosit nici ca proba în cadrul unui eventual proces[4], atunci este momentul când partea va fi dispusa sa exploreze împreuna cu mediatorul cauzele si istoricul conflictului, nevoile care o fac sa actioneze într-un anumit fel si valorile dupa care se conduce. Daca mediatorul abordeaza stilul de mediere transformativ el va derula sesiunile separate cu fiecare dintre parti înainte sa aduca cele doua parti fata în fata în sesiune comuna. Prin tehnica ascultarii active, mediatorul va permite partii sa-si spuna oful, adica sa se simta auzita si înteleasa. De asemenea, el va asista partea în formularea nonconflictuala a argumentelor, pregatind-o pentru întâlnirea în sesiune comuna. Într-un conflict emotional partile ajung sa nu se mai auda una pe cealalta si vorbesc de parca ar vorbi în gol. Or, prin aceasta tehnica, fiecare dintre parti recapata capacitatea de a-l auzi si întelege pe celalalt tocmai pentru ca a fost el însusi auzit si înteles [5]. Drept consecinta, partilor le creste capacitatea de a vedea umanul din cel cu care sunt în conflict, de a întelege de ce a procedat celalalt într-un anumit fel si de a actiona rational pentru iesirea din impas atunci când se întâlnesc în sesiune comuna. Stilul de mediere transformativ actioneaza inclusiv asupra substratului emotional al conflictului, iar în acest fel este sectionata spirala vicioasa a conflictului descrisa în figura 2.
Mediatorul care stie de la fiecare dintre parti ce anume le-a mânat în conflict si care a reusit sa reduca din furia care îi macina are posibilitatea sa ghideze partile prin întrebari catre solutii care transcend limitele unei solutii judiciare. Plecând de la un joc cu suma zero, în care daca unul câstiga, celalalt pierde, mediatorul transforma jocul în unul în care ambele parti vor fi multumite, pentru ca au mult mai multe optiuni la îndemâna decât la judecata. În loc sa împarta o placinta si sa se razboiasca asupra ei, mediatorul mareste placinta initiala în baza nevoilor fiecareia dintre parti si capaciteaza partile sa gândeasca rational ca sa împarta cât mai bine noua placinta.
În urma unei medieri finalizate cu succes, partile obtin o solutie care le apartine si nu una impusa de judecator, o solutie pe care si-o doresc si care satisface nevoile lor. Prin mediere partile îsi fac dreptatea lor, cu mâna lor, în limitele dreptatii celuilalt, ambele obtinând cea mai buna solutie în conditiile date. De aceea întelegerile rezultate din mediere sunt întelegeri cu care partile sunt împacate si cu care pot sa traiasca linistite pe termen lung.Marius Vetrici, juridice.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!