Pensiile de serviciu ale magistratilor – fundamentare juridica

Societatea româneasca este extrem de sensibila la modul cum se înfaptuieste justitia în România si pare a privi extrem de atenta la comportamentul profesional si social al magistratului român. Este o forma de „control” asupra uneia dintre cele trei mari puteri în stat, menita sa sustina statul de drept în România.

Spatiul public este inundat de pozitii extrem de emotionale, dar justificate, în legatura cu aplicarea dispozitiilor legale care reglementeaza dreptul la pensia de serviciu a magistratilor, în ipoteza magistratilor condamnati penal, inclusiv pentru savârsirea unor infractiuni de coruptie sau asimilate acestora. Evident, pensia de serviciu nu poate fi „o plasa de siguranta pentru coruptie”, cum spunea un mai tânar magistrat.

Este motivul pentru care, în studiul de fata, ne propunem sa initiem o dezbatere asupra suficientei/insuficientei normelor care reglementeaza pensia de serviciu a magistratilor si, eventual, pornind de la realitati/cazuistica notorie, sa identificam vulnerabilitatile de tip legislativ, respectiv a celor legate de aplicarea legii în vigoare, de catre Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) si Presedintele României.

Dispozitii legale propriu-zise, care reglementeaza pensia de serviciu a magistratilor identificam în Legea nr. 303/2004 republicata[1], privind statutul judecatorilor si procurorilor, cu modificarile si completarile ulterioare (art. 81–art. 83, art. 85–art. 87).

În esenta, aceste norme prevad conditiile minimale de acordare a pensiei de serviciu, si anume:

– o vechime de cel putin 25 de ani numai în functia de judecator, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor, precum si în functia de judecator ori procuror financiar sau consilier de conturi de la sectia jurisdictionala a Curtii de Conturi;

– o conditie de vârsta (60 de ani) si vechime (20–25 de ani) pentru ipoteza cuprinsa în art. 82 alin. (3) din lege;

– conditionarea dreptului la pensia de serviciu de eliberarea din functia de magistrat pentru motive neimputabile.

În corelatie cu ultima conditie sunt dispozitiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicata, potrivit carora condamnarea penala definitiva a unui magistrat, precum si aplicarea sanctiunii disciplinare a excluderii din magistratura conduce la pierderea dreptului la pensia de serviciu, prin pierderea calitatii de magistrat cu urmare a eliberarii din functie [art. 65 alin. (1) lit. f)]

Norme similare au existat si în Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecatoreasca republicata[2] în art. 103, ele fiind preluate în Legea nr. 303/2004, republicata, în vigoare (art. 82, art. 83, art. 831, art. 84, art. 85).

O fundamentare juridic-politico-morala a dreptului la pensia de serviciu, pornind de la aceste dispozitii legale, care, prin ele însele, nu traduc scopul/ratiunea reglementarii în discutie, se poate degaja dintr-o opera doctrinara sau/si din jurisprudenta.

Sustinerea ratiunii acestor norme, cu consecinte directe asupra fundamentarii juridice a dreptului la pensia de serviciu este realizata de Curtea Constitutionala a României, care, –investita de fosta Curte Suprema de Justitie Bucuresti cu o sesizare de neconstitutionalitate (în controlul a priori) a dispozitiilor art. 41 alin. (2) si art. 198 din Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, adoptat de Parlamentul României la 29 decembrie 1999 prin care au fost abrogate[3] dispozitiile art. 103 din Legea nr. 92/1992-, prin decizia nr. 20/ 2 februarie 2000[4] a statuat ca, abrogarea dispozitiilor art. 103 din Legea 92/1992, republicata, dispozitii care instituiau o pensie speciala pentru magistrati este neconstitutionala, în raport cu art. 123 alin. (2) din Constitutia din 1991, devenit art. 124 alin. (3)[5], la data pronuntarii deciziei în discutie.

Art. 103 mentionat are corespondenta în dispozitiile art. 82, art. 83, art. 831, art. 84, art. 85 din Legea nr. 303/2004 republicata.

Din considerentele deciziei Curtii Constitutionale rezulta ca, dreptul la pensia de serviciu nu reprezinta un privilegiu pentru magistrati, ci ea este obiectiv justificata, reprezentând o compensatie partiala a inconvenientelor, care rezulta din rigoarea statutului de magistrat, caruia acestuia trebuie sa i se supuna, fiind, deopotriva, o garantie a independentei justitiei si a impartialitatii judecatorului, care, totodata, sustine chiar statutul magistratului.

Curtea evoca si reglementari internationale, care absorb ideea necesitatii unei remuneratii a magistratilor pe masura demnitatii profesiei acestora, si a responsabilitatiilor pe care si le asuma magistratii, justitia, înfaptuita de magistrati, având ca scop sa asigure ,„armonia juridica si echilibrul în societate” motiv pentru care recunoasterea dreptului la pensia de serviciu se înscrie în chiar organizarea politico-juridica a statului de drept, exigenta a oricarei democratii.

Iata o serie de argumente menite sa  fundamenteze juridic dreptul la pensia de serviciu. Desi acestea par a fi clare, în procedura prevazuta de lege, soldata cu dobândirea dreptului la pensia de serviciu, constatam ca ne-am îndepartat de la ratiunile care consacra dreptul în cauza si, deseori, chiar de la legea în vigoare.

Mai multe ipoteze se impun a fi analizate.

Înainte de a trece în revista aceste ipoteze, sa revenim la conditiile prevazute de lege pentru dobândirea dreptului la pensia de serviciu.

Din economia dispozitiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004, republicata, rezulta ca, pentru dobândirea dreptului la pensia de serviciu, conditiile enuntate trebuie îndeplinite cumulativ. În ipoteza dispozitiilor art. 82 alin. (1) si alin. (2), conditiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ vizeaza vechimea de cel putin 25 ani în functia de judecator ori procuror, respectiv din functiile asimilate, expres prevazute de lege, si eliberarea din functie pentru motive neimputabile [art. 82 alin. (5) teza finala].

În ipoteza dispozitiilor art. 82 alin. (3) conditiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ vizeaza împlinirea vârstei de 60 de ani, o vechime în magistratura între 20 – 25 de ani si eliberarea din functie din motive neimputabile [art. 85 alin. (5) teza finala].

Nevoia de îndeplinirea cumulativa a acestor conditii rezulta din modul de redactare a normei cuprinsa în art. 82 alin. (5) teza finala, potrivit careia „de aceasta pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din functie din motive neimputabile”.

Norma nu introduce distinctii, astfel ca  se aplica principiul „unde legea nu distinge, nici interpretului nu-i este îngaduit sa o faca”.

Prin urmare, aceasta exigenta se cere a fi îndeplinita  si în ipoteza prevazuta de acelasi art. 85, teza I, vizând posibilitatea dobândirii dreptului la pensia de serviciu de catre persoanele vizate de lege care au implicit vârsta de 60 de ani, chiar daca la data pensionarii au o alta ocupatie, decât aceea de magistrat sau asimilat acestuia, potrivit legii.

Nevoia îndeplinirii cumulative a acestor conditii deriva din însasi ratiunea consacrarii dreptului la pensia de serviciu, drept indubitabil conditionat nu doar de un criteriu obiectiv, precum o anumita vechime în magistratura, respectiv un anumit prag de vârsta, ci si de o „activitate fara pata” în timpul exercitarii functiei de magistrat sau a celor asimilate acestora, caci legea conditioneaza, în toate cazurile, dobândirea dreptului la pensia de serviciu de eliberarea din functie pentru motive neimputabile magistratului.

Din economia dispozitiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicata, care reglementeaza cazurile de eliberare din functie, rezulta ca eliberarea din functie prin demisie, pensionare, potrivit legii si transfer într-o alta functie în conditiile legii reprezinta singurele motive de eliberare din functie neimputabile magistratului sau asimilatului acestuia, potrivit legii.

În prezenta acestor clarificari nu putem, totusi, trece la abordarea posibilelor ipoteze, imaginând, distinct, solutiile pertinente rezolvarii lor, întrucât mai este necesara o clarificare care surprinde doua momente diferite, si anume: formularea cererii de pensionare si formularea cererii de eliberare din functie pentru motive neimputabile magistratului sau asimilatului acestuia.

Un aspect inedit în reglementarea româneasca este reprezentat de posibilitatea separarii celor doua momente în timp, caci legea româna permite formularea unei cereri de pensionare catre Directiile de Munca si Protectie Sociala judetene, respectiv obtinerea unei decizii de pensionare, care, însa, nu împiedica exercitarea în continuare a functiei de magistrat. O asemenea posibilitate, legal reglementata, este de natura sa genereze noi ipoteze, care se impun, deopotriva, analizate.

Mai este de subliniat, în acelasi context, ca solutionarea cererii de pensionare reprezinta atributul Directiilor de Munca si Protectie Sociala judetene, în timp ce, cererea de eliberare din functie pentru motiv de pensionare reprezinta atributul Presedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii [art. 40 lit. g) din Legea nr. 317/2004, republicata).

Cu aceste precizari, vom aborda, în continuare, posibilele ipoteze ivite în viata reala, pentru a surprinde solutiile legislative pertinente, eventual, absenta acestora, ce va conduce discutia înspre justificarea sau nejustificarea unei initiative legislative.

1. Ipoteza magistratului care, în timpul exercitarii functiei, savârseste o abatere disciplinara sau o infractiune, dupa care, în cursul procedurii disciplinare sau penale, îndeplinind conditia de vechime, prevazuta de normele mentionate, formuleaza o cerere de pensionare, iar, mai apoi, o cerere de eliberare din functie pentru motiv de pensionare.

Pâna la modificarea Legii nr. 317/2004, republicata, prin Legea nr. 24/2012[6], care a introdus art. 491[7], potrivit cu care „pe durata procedurii disciplinare, sectia corespunzatoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din functie a magistratului, pâna la solutionarea definitiva a actiunii disciplinare, daca exercitarea în continuare a functiei ar putea afecta desfasurarea cu impartialitate a procedurilor disciplinare sau daca procedura disciplinara este de natura sa aduca atingere grava prestigiului justitiei [alin. (1)], iar potrivit dispozitiilor alin. (2) „Pe durata procedurii disciplinare, solutionarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspenda pâna la solutionarea definitiva a actiunii disciplinare”, s-a conturat o practica, potrivit careia procedura disciplinara înceta, Consiliul Superior al Magistraturii propunând Presedintelui României eliberarea din functie pe motiv de pensionare, în conditiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicata.

Pensionarea, nereprezentând un motiv de eliberare din functie imputabil magistratului, acesta îsi vedea consolidat/realizat dreptul la pensia de serviciu.

Se pune problema, daca o asemenea practica are drept cauza „absenta legii” sau gresita ei aplicare?!

Pentru dezlegarea problemei se impun minime reflectii asupra naturii juridice a cererii de pensionare, respectiv a cererii de eliberare din functie prin pensionare, cât si asupra naturii juridice a actiunii disciplinare, respectiv a actiunii penale, pornite împotriva magistratului respectiv.

Daca avem în vedere dispozitiile art. 1–art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicata, respectiv dispozitiile art. 1, cât si art. 278 din Codul muncii[8] si daca detinem o minima cunoastere cât priveste raportul dintre o lege civila (Legea nr. 303/2004, republicata), care reglementeaza raporturile de munca ale magistratilor si Codul muncii, care este dreptul comun în materia raporturilor de munca, vom califica cererile de pensionare, respectiv cererile de eliberare din functie ca cereri de natura civila, cu un specific derivat din natura raporturilor de munca care le genereaza, dar care se integreaza dreptului civil general, caci dreptul civil este dreptul comun, inclusiv, pentru dreptul muncii.

Spre deosebire de aceste cereri, actiunea disciplinara, ca natura juridica reprezinta un act de drept administrativ, iar actiunea penala, un mijloc procedural care apartine dreptului procesual penal.

Care sunt consecintele acestor calificari juridice?

Orice actiune disciplinara sau penala, apartinând dreptului public este guvernata de principiul oficialitatii, în timp ce, întreaga materie civila este guvernata de principiul disponibilitatii.

Consecintele juridice ale aplicarii acestor principii fac ca un magistrat, implicat în proceduri disciplinare sau penale, sa nu poata curma efectele si cursul acestor proceduri, prin propria sa vointa, formulând o cerere de pensionare, respectiv o cerere de eliberare din functie pentru motiv de pensionare.

Asemenea consecinte juridice sunt sustinute, deopotriva, de un principiu în drept, potrivit cu care „penalul/disciplinarul tine în loc civilul”.

Suportul acestui principiu rezida în dispozitiile art. 19 alin. (2) CPP, potrivit cu care: „judecata în fata instantei civile se suspenda pâna la rezolvarea definitiva a cauzei penale”, caci hotarârea definitiva a instantei penale în fata instantei civile are autoritate de lucru judecat cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savârsit-o si a vinovatiei acesteia”, conform art. 22 alin. (1) CPP.

În mod simetric, regula „penalul tine în loc civilul” este implicata si în prevederile art. 244 alin. (1) pct. 2 CPC, cu privire la suspendarea facultativa a judecatii în fata instantei civile”, când a început urmarirea penala pentru infractiunea care ar avea o înrâurire hotarâtoare asupra hotarârii ce urmeaza sa se dea”.

Întrucât eliberarea din functia de magistrat, cu consecinta culegerii beneficiului dreptului la pensia de serviciu este conditionata de motive neimputabile magistratului [art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicata], iar o condamnare penala rezida ca urmare a stabilirii unei vinovatii penale în sarcina magistratului în cauza, evident ca, o astfel de hotarâre penala definitiva de condamnare este de natura sa aiba o „înrâurire hotarâtoare” asupra instantei civile, caci, în toate cazurile de acest fel, cererea de pensionare / eliberare din functie pe motiv de pensionare nu poate fi decât respinsa.

Iata ca, exista norme si principii valide în drept care faceau posibila, chiar anterior introducerii dispozitiilor art. 491 în Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata suspendarea solutionarii cererii de eliberare din functie, respectiv a cererii de acordare a pensiei de serviciu pâna la solutionarea definitiva a actiunii disciplinare, respectiv a actiunii penale pornite împotriva aceluiasi magistrat, actiuni în curs la data formularii cererii de pensionare, respectiv a cererii de acordare a pensiei de serviciu si a cererii de eliberare din functie pe motiv de pensionare.

Nu s-a conturat, însa, o astfel de jurisprudenta, fapt care a condus la modificarea/completarea Legii nr. 317/2004 republicata, prin Legea nr. 24/2012[9], care a introdus art. 491, în prezent art. 52, mentionat.

Nu este însa normal ca legea sa reglementeze principii. Legea nu este un instrument de reglementare al modului de aplicare a legii pentru corectarea unor erori savârsite în procesul de aplicare al normelor sau principiilor adecvate, într-o anumita materie.

2. A doua ipoteza este cea generata de structura actuala a dispozitiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicata.

Norma vizeaza si obligativitatea suspendarii solutionarii cererii de acordare a pensiei de serviciu pe durata procedurii disciplinare, pâna la solutionarea definitiva a actiunii disciplinare.

Aceasta norma reglementeaza/consacra  principiul „disciplinarul tine în loc civilul”, desi, repet, principiile nu ar trebui sa fie reguli de drept scrise, caci ele se degaja din jurisprudenta si se aplica prin jurisprudenta, chiar daca jurisprudenta nu le creeaza, ea le extrage din lege sau obicei, cu ajutorul doctrinei.

De aceea, rareori legiuitorul proclama principii, caci el face opera concreta, emitând reguli juridice de aplicare imediata. El chiar se abtine, în elaborarea legilor, de la declaratiile de principii, fiind oprit chiar de tehnica legislativa[10].

Doar în sistemele de drept socialist identificam preocuparea legiuitorului de a fixa principii, iar explicatia rezida în aceea ca, dreptul este aservit statului, iar proclamarea principiilor prin lege asigura, în cel mai sigur mod, imprimarea vointei partidului conducator al societatii respective[11].

Revenind la dispozitiile art. 52 din Legea nr. 317/2004, republicata, s-ar parea ca lucrurile sunt clasificate, fiind chiar atestate prin jurisprudenta din ultima vreme, creata de CSM.

Observam, însa, ca aceasta norma nu se refera si la situatia în care magistratul se confrunta cu o procedura penala, declansata împotriva sa. Si cu toate acestea, nimeni nu pune în discutie problema solutionarii unei cereri de acordare a pensiei de serviciu în timp ce se deruleaza o procedura penala împotriva magistratului în cauza. Gândirea pare a fi simpla, caci, nu-i asa, daca „disciplinarul tine în loc civilul”, cu atât mai mult (a fortiori) „penalul tine în loc civilul”, la care adaugam ca, acest ultim principiu are consacrare legala, în art. 19 alin. (2) CPP (aici, fiind pe teritoriul dreptului penal, care nu cunoaste analogia, reglementarea principiului este obligatorie!).

În aceste conditii, devin interesante discutiile din spatiul public, relative la nevoia unei noi constructii legislative, în sarcina Ministerului Justitiei, care sa curme obtinerea pensiei de serviciu de catre „magistratii penali” (?!), caci „emotia sociala” care, pare ca a determinat un astfel de demers, a fost generata de cazuri recente din jurisprudenta, ai caror protagonisti  – magistrati se înscriu, însa, în ipoteza nr. 1, la care ne-am referit acest studiu. În alte cuvinte, se putea evita aceasta „emotie sociala” daca s-ar fi aplicat principiile existente deja în dreptul în vigoare, respectiv principiul „penalul tine în loc civilul”, care beneficiaza de reglementarea expresa, în cuprinsul art. 19 alin. (2) CPP.

Relativ la redactarea textului art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicata, se impun câteva precizari, si anume:

Norma cuprinsa în art. 52 alin. (2) se refera exclusiv la suspendarea solutionarii cererii de acordare a pensiei de serviciu pâna la solutionarea definitiva a actiunii disciplinare.

Competenta de solutionare a unei astfel de cereri nu apartine, însa, Consiliului Superior al Magistraturii, motiv pentru care aceasta norma trebuia sa-si aiba sediul în Legea nr. 303/2004, republicata privind statutul judecatorilor si procurorilor, respectiv în legislatia muncii corespunzatoare.

Pe de alta parte, observam ca textul nu se refera expres si la cererea de eliberare din functie, desi exista o strânsa legatura între cele doua cereri, din perspectiva dobândirii si realizarii dreptului la pensia de serviciu.

În ce ne priveste, consideram ca legiuitorul a avut în vedere inclusiv cererea de eliberare din functie, fapt ce explica inserarea normei în cuprinsul Legii nr. 317/2004, republicata privind functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, caci aceasta din urma lege confera Consiliului Superior al Magistraturii posibilitatea formularii propunerii de eliberare din functie si instituie dreptul Presedintelui României de a dispune eliberarea din functie prin decret prezidential. Argumentul este sustinut si de împrejurarea ca, si în absenta acestui text exista posibilitatea suspendarii solutionarii ambelor tipuri de cereri (cererea de acordare a pensiei de serviciu si cererea de eliberare din functie), în baza principiului „penalul tine în loc civilul”, caci ambele cereri au natura civila generala.

Mai mult, rationamentul este impus si de legatura indisolubila între cele doua tipuri de cereri, caci punerea în plata efectiva a deciziei de pensionare, emisa ca urmare a solutionarii favorabile a cererii de acordare a pensiei de serviciu, este conditionata de eliberarea din functie prin decret prezidential, emis în urma unei propuneri a Consiliului Superior al Magistraturii, întemeiata pe o cerere de eliberare din functie pentru motive neimputabile.

În alte cuvinte, solutionarea favorabila a cererii de acordare a pensiei de serviciu, cât si a cererii de eliberare din functie pentru motive neimputabile exprima si verifica, în acelasi timp, realizarea tuturor conditiilor ce se cer  a fi întrunite cumulativi pentru dobândirea si exercitiul dreptului la pensia de serviciu (respectiv, vechimea, vârsta, dupa caz, si eliberarea  din functie pentru motive neimputabile).

Prin urmare, legislatia româna în domeniul acordarii si valorificarii dreptului la pensia de serviciu este suficienta pentru a sustine legitimitatea acestui drept.

Modul de aplicare a dispozitiilor legale în vigoare arata, însa, erori în procedura de interpretare a normelor si principiilor valide în drept, aplicabile în aceasta materie a pensiilor de serviciu, caci aplicarea legilor/normelor a fost deturnata de la scopul, ratiunea care sta la baza conferirii dreptului la pensia de serviciu si care legitimeaza exercitiul acestui drept.

Aceasta constatare sustine, exclusiv, cazuistica reala cu care s-au confruntat Directiile de Munca si Protectie Sociala judetene, Consiliului Superior al Magistraturii si Presedintele României în ultimii ani si care a fost de natura sa stârneasca emotii negative în societatea româneasca, cu consecinte asupra imaginii justitiei în societate si demnitatii profesiei de magistrat.

Dincolo de cazurile reale ivite în practica, o analiza a normelor în materie sugereaza nevoia îmbunatatirii reglementarii, în scopul sustinerii depline a ratiunii care sta la baza prevederii în legislatie a dreptului la pensia de serviciu pentru magistrati si asimilatii acestora, conform legii, caci exista o cale/ipoteza care conduce la dobândirea beneficiilor dreptului la pensia de serviciu, contrar scopului pentru care acest drept a fost recunoscut prin lege.

Este cazul magistratilor care se afla în posesia unei decizii de pensionare, fiind eliberati din functie pentru motive neimputabile, cum ar fi demisia, pensionarea în conditiile legii sau transferul într-o alta functie, în conditiile legii (art. 64 alin. (1) lit. a), b) si c) din Legea nr. 303/2004, republicata) si care îsi „activeaza” decizia de pensionare, ulterior, descoperindu-se ca au savârsit o infractiune în timpul exercitiului functiei de magistrat sau asimilat acestuia si pentru care au fost condamnati penal definitiv ulterior eliberarii lor din functie pentru motive neimputabile, respectiv ulterior „activarii” deciziei de pensionare.

Acesti magistrati culeg beneficiile dreptului la pensia de serviciu, caci nu exista o norma care sa faca posibila anularea deciziei de pensionare, respectiv anularea actului de punere  în plata efectiva a acestei decizii, cu consecinta opririi beneficiilor ce deriva din pensia de serviciu, precum nici posibilitatea recuperarii sumelor de bani astfel încasate, contrar ratiunii existentei dreptului la pensia de serviciu, legate de desfasurarea unei activitati „fara pata”, o anumita perioada de timp, ce se constituie în vechimea în magistratura, astfel cum aceasta este prevazuta de lege.

Doar aceasta ipoteza justifica o interventie legislativa, ocazie cu care, recomandam si „amenajarea” unor norme în vigoare, pentru asigurarea unei si mai mari claritati în redactarea lor.

Credem ca o astfel de norma trebuie sa îsi aiba locul, imediat dupa dispozitiile art. 97 din Legea nr. 303/2004, republicata, prin introducerea unui nou articol, art. 971, dupa cum urmeaza:

„(1) Nu beneficiaza de pensie de serviciu si nici de indemnizatia prevazuta la art. 81 judecatorii, procurorii, magistratii asistenti si asimilatii acestora, potrivit legii, care au fost condamnati definitiv pentru savârsirea unei infractiuni.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si judecatorilor, procurorilor, magistratilor asistenti si asimilatilor acestora sanctionati disciplinar cu excluderea din magistratura.

(3) În situatia în care persoanele  prevazute la alin. (1) sau (2) au savârsit o infractiune în timpul exercitarii functiei de magistrat sau a celor asimilate acestora, potrivit legii, dar care a fost descoperita dupa data emiterii deciziei de pensionare, respectiv dupa data eliberarii lor din functie pentru motive neimputabile, în conditiile legii, dupa caz, si pentru care a intervenit o hotarâre de condamnare definitiva, nu beneficiaza de drepturi banesti derivate din dreptul la pensia de serviciu si nici de indemnizatia prevazuta la art. 81. Sumele încasate cu acest titlu, respectiv diferenta dintre pensia de serviciu încasata si pensia din sistemul public de pensii, precum si indemnizatia prevazuta de art. 81 se restituie.

(4) Personalul prevazut la alin. (1) si (2) beneficiaza de pensie de serviciu din sistemul public, în conditiile legii.

(5) Pe durata procedurii disciplinare ori a procesului penal, solutionarea cererii de acordare a pensiei de serviciu, precum si a cererii de eliberare din functie pentru motive neimputabile se suspenda pâna la solutionarea definitiva a actiunii disciplinare, respectiv pâna la finalizarea procesului penal.

(6) În situatiile prevazute la alin. (5) daca se dispune scoaterea de sub urmarire penala,  încetarea urmarii penale, achitarea sau încetarea procesului penal fata de magistrat ori magistratul nu este sanctionat disciplinar cu excluderea din magistratura, procedura de solutionare a cererii de acordare a pensiei de serviciu sau a cererii de eliberare din functie pentru motive neimputabile se reia si, daca sunt îndeplinite conditiile legale pentru acordarea acesteia, magistratului i se platesc si drepturile de pensie de care a fost lipsit”.

O asemenea reglementare ofera o solutie legislativa pentru ipoteza nevizata de legislatia în vigoare, în cuprinsul alineatului (3) aducând, deopotriva, clarificari textelor în vigoare, în scopul asigurarii aplicarii legii în acord cu scopul/spiritul urmarit de legiuitor cu ocazia consacrarii dreptului la pensia de serviciu.

Preocupari pentru îmbunatatirea cadrului legislativ au existat si în anul 2011, cu ocazia dezbaterii proiectului de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004, republicata si a Legii nr. 317/2004, republicata, dar care nu au mai fost cuprinse în proiect, din motive legate de rezultatul negocierilor purtate, relative la constructia textelor. Este vorba de negocieri cu reprezentantii sistemului judiciar.

Astfel, a existat o opinie care propunea mentinerea si asa-zisa „îmbunatatire” a reglementarilor în vigoare, în sensul consolidarii efectelor hotarârii de condamnare penala definitiva asupra dreptul la pensia de serviciu, însa numai în ipoteza în care împotriva magistratului s-au declansat proceduri penale ca urmare a savârsirii unei infractiuni intentionate.

O alta opinie viza enumerarea infractiunilor care pot atrage consecintele descrise, si anume: infractiuni de serviciu sau în legatura cu serviciu, infractiuni de coruptie sau asimilate acestora si infractiuni de fals, respectiv o infractiune pentru care legea prevede o pedeapsa cu închisoarea de 5 ani sau mai mare, savârsite cu intentie.

În acest context, se pune întrebarea daca savârsirea infractiunilor din culpa sau cu intentie, dar pentru care Codul penal prevede pedepse sub 5 ani închisoare legitimeaza acordarea dreptului la pensia de serviciu, în cazul magistratilor?!

Consideram ca, o astfel de reglementare spulbera ratiunile, resorturile care legitimeaza dreptul la pensia de serviciu, asa cum sunt prezentate aceste ratiuni în documentele internationale evocate de Curtea Constitutionala, cât si în considerentele deciziei Curtii Constitutionale, amintite.

Daca pensia de serviciu nu este un privilegiu acordat magistratilor, ci un suport pentru sustinerea independentei sale, oare savârsirea oricarei infractiuni nu conduce la concluzia ca, prin savârsirea faptei, judecatorul în cauza a abandonat rigorile propriului statut, care-l obliga sa aiba un comportament exemplar, moral si legal menit sa contribuie la asigurarea „armoniei si echilibrului în societate”?!

Apoi, daca evaluam limitele pedepselor, incluse în viitorul Cod penal, dar si natura infractiunilor prevazute de lege, ca atare, si când sunt savârsite din culpa nu putem decât sa constatam ca, printr-o astfel de reglementare, care ar exclude asemenea infractiuni, transformam dreptul la pensia de serviciu într-un real privilegiu al magistratului, ceea ce ar fi tehnic juridic, profund neconstitutional.

Contextul în discutie nu vizeaza individualizarea unei eventuale pedepse penale pentru magistratul culpabil, caz în care acesta ar fi relevant, ci o zona exclusiv civila, din care cautam sa extragem si sa justificam conferirea unui drept subiectiv civil, dreptul la pensia de serviciu, de care nu se bucura toti cetatenii (?!).

Fara evaluarea acestor exigente, orice noua interventie legislativa nu va fi de natura sa „calmeze emotiile” care au generat interesul pentru un astfel de demers legislativ, ci, dimpotriva, iar „reculul” nu va izbi doar persoana magistratului, ci însasi justitia româna, caci infractiunea reprezinta cea mai grava agresiune adusa valorilor sociale, iar magistratului nu-i este îngaduit sa ajunga nici macar într-o zona contraventionala sau disciplinara, caci, altfel, statutul sau nu mai poate fi sustinut, el fiind abandonat chiar de catre magistratul în cauza.

Prin urmare, doar problema recuperarii drepturilor banesti derivate din pensia de serviciu, încasate de magistratul condamnat penal definitiv, justifica o interventie legislativa. De altfel, situatiile generatoare de emotii colective de tipul celor la care asistam astazi s-au nascut exclusiv în legatura cu o cazuistica care se încadreaza în primele doua ipoteze analizate, si pentru care normele, principiile în vigoare erau suficiente, vulnerabilitatile identificate plasându-se în zona aplicarii legii.

În caz contrar, respectiv, daca se imagineaza o interventie legislativa prin care savârsirea unei infractiuni din culpa sau doar a anumitor infractiuni intentionate sa fie lipsita de relevanta juridica în planul dobândirii dreptului la pensia de serviciu, nu vom face decât sa generam noi „emotii colective”, de natura sa zdruncine încrederea în justitie si statul de drept. Este greu de imaginat cum ar putea fi prezervata, impartialitatea judecatorului confruntat cu solutionarea unui caz penal care aduce în atentie un inculpat pentru savârsirea, de  exemplu, a unei infractiuni de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala, soldat cu uciderea unei persoane, în conditiile în care judecatorul însusi a savârsit o astfel de infractiune.

Mai mult, initiativa legislativa trebuie sa aiba în vedere pastrarea coerentei normelor care consacra statutul magistratului. Cum se va „împaca” o astfel de reglementare cu dispozitiile art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004 republicata, astfel cum aceasta a fost completata prin Legea  nr. 24/2012, norma care conditioneaza accesul si mentinerea în functie de buna reputatie a magistratului?

Buna reputatie este o valoare morala, iar prin atragerea ei în drept a devenit o valoare juridica. Din punct de vedere moral/juridic a avea o buna reputatie implica nu doar abtinerea de la savârsirea unor infractiuni, ci de la orice fel de delict, chiar de natura civila. Valorile morale sustin statutul magistratului, altfel o reglementare de simple atributii ale acestuia s-ar reduce la o simpla fisa a postului, care nu are consistenta conturarii unui statut. Tâmplarii nu au un statut, au atributii înscrise în fisa postului, în timp ce, profesorii, functionarii publici, magistratii beneficiaza de un real statut, conferit de legiuitor, tocmai datorita importantei functiei sociale pe care o exercita, statut care le confera nu doar obligatii speciale, dar si drepturi speciale.

Demnitatea, vizata de Curtea Constitutionala în decizia amintita si extrasa din documentele internationale analizate de Curte în cuprinsul Deciziei nr. 20 din 02.02.2000[12] este, de asemenea, o valoare morala, o exigenta, care caracterizeaza statutul magistratilor. Ea nu poate fi prezervata în ipoteza în care magistratul „culege” drepturi, încalcându-si obligatiile legale si cele de rezerva, situate în planul moral al prezentei sale în societate. Asemenea drepturi vor fi doar privilegii, neîngaduite într-un stat de drept în care justitia functioneaza în interesul cetateanului si cetatii.

Iata o serie de motive care au îndreptatit legiuitorul anului 1992, 2004, 2012 sa prevada un caz de încetare a calitatii de magistrat, prin pierderea bunei reputatii.

În planul comportamentului magistratului pierderea bunei reputatii se traduce prin abandonarea valorilor morale de catre magistratul care se deda la savârsirea de fapte antisociale, indiferent de pericolul social al acestora, de forma pe care o îmbraca delictul savârsit, caci magistratul are nu doar constrângeri juridice, ci si morale. Viata morala a magistratilor, manifestata în actiunile/inactiunile sale este de natura a asigura „armonia juridica si echilibrul”, exigenta a justitiei, înfaptuita de judecatori.

Dreptul la pensia de serviciu are, indubitabil, o astfel de justificare sociala si constitutionala. Este motivul pentru care asemenea exigente trebuie sa inspire orice norma, interventie legislativa în domeniu, evitând crearea de privilegii magistratilor.

În caz contrar, este preferabila abtinerea, de la orice tentativa de „amenajare” a normelor în vigoare, dupa „modelul” propus initiatorului legislativ al anului 2011, cu atât mai mult, cu cât ipoteza care ar necesita reglementare juridica nu a fost, pâna în prezent, întâlnita în practica.Lidia Barac, juridice.ro

Cuvinte cheie: fundamentare juridica, Legea nr. 24/2012, Legea nr. 303/2004, Legea nr. 92/1992, Legea nr.317/2004, magistrati, pensii de serviciu

Stiri juridice & administrative pe 9:21 felicia.taunean