IGPR de Ziua Internationala a copiilor disparuti: Disparitia unui copil impune actiuni rapide, profesioniste si eficiente
Prevenirea si solutionarea cu maxima operativitate a cazurilor privind disparitiile de copii reprezinta o prioritate pentru Politia Româna.
Într-un comunicat remis sâmbata AGERPRES, Politia Româna reaminteste ca 25 mai a fost desemnata Ziua Internationala a copiilor disparuti si precizeaza ca disparitia unui copil în conditii alarmante impune, cu necesitate, actiuni rapide, profesioniste si eficiente ale politiei în cadrul unui parteneriat cât mai larg cu societatea civila si cu toti factorii disponibili sa contribuie la prevenirea producerii unor adevarate drame umane.
„Marea majoritate a disparitiilor sunt reprezentate de parasirea voluntara a domiciliilor sau a centrelor de ocrotire a copiilor. În circa 94% dintre sesizarile privind disparitia unui copil este vorba de plecari voluntare ale minorilor de la domiciliu sau din centrele de ocrotire, pe o perioada nedeterminata, într-unele cazuri fiind vorba despre plecari repetate. Cei mai multi dintre acesti copii pleaca pentru câteva zile singuri sau împreuna cu altii, la rude sau la prieteni, în special fetele din categoria de vârsta 15-18 ani”, precizeaza sursa citata.
Potrivit comunicatului, majoritatea copiilor disparuti sunt gasiti de politisti în primele 24-48 de ore de la primirea sesizarii. Sansele ca un copil disparut sa fie gasit scad odata cu trecerea timpului, de aceea este important ca sesizarea privind disparitia unui copil sa fie primita cât mai curând de la constatarea disparitiei.
Cauzele care favorizeaza disparitia copiilor sunt nesupravegherea acestora de catre parinti, apartinatorii legali sau unitatile de ocrotire, lasarea în grija bunicilor, parintii fiind plecati la munca în strainatate sau lipsa unei comunicari autentice cu parintii. Alte cauze favorizante sunt abandonul scolar si teama fata de reactia parintilor în cazul acumularii de rezultate negative la scoala, influenta negativa a anturajului, situatia economica precara a familiei si conflictele cu parintii, precizeaza IGPR în comunicat.
Peste 3.200 de copii au fost semnalati disparuti în România, în perioada 15 mai 2012 – 15 mai 2013.
În perioada 15 mai 2012 – 15 mai 2013 a fost solicitata urmarirea la nivel national pentru 3.235 de copii, dintre care 134 de copii cu vârste pâna la 10 ani, fiind gasiti 3.229 de copii. La 15 mai a.c., se aflau în evidenta politiei 359 de copii disparuti, fata de care politistii desfasoara activitati specifice pentru gasirea lor. În 94% dintre sesizarile privind disparitia unui copil este vorba de plecari voluntare ale minorilor de la domiciliu sau din centrele de ocrotire.
Inspectoratul General al Politiei Române, împreuna cu partenerii sai implicati în proiectele comune desfasurate pentru cresterea sigurantei si securitatii copiilor, reaminteste tuturor parintilor ca un parinte responsabil si informat poate preveni disparitia copilului sau, iar fiecare dintre martorii unei tragedii de acest gen se poate implica în cautarea si salvarea vietii ori sanatatii minorului aflat în pericol.
Ziua Internationala a copiilor disparuti are ca obiective principale atât sensibilizarea publicului larg cu privire la problematica acestor copii ce au fost declarati disparuti în întreaga lume, cât si de a aduce în discutie strategiile de prevenire ce trebuie implementate, la nivel international, printr-o strânsa colaborare si cooperare între autoritatile responsabile de educatie, politica sociala, justitie si siguranta publica.
Parteneriatul dintre Inspectoratul General al Politiei Române si Centrul Român pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual – FOCUS a debutat în 25 mai 2007.
La data de 25 mai 2009, a fost lansat oficial în România numarul european pentru disparitii de copii – 116.000 – si a fost anuntata derularea campaniei comune de promovare la nivel national a acestui numar.
De asemenea, în 2011, IGPR, în parteneriat cu Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si FOCUS au finalizat mecanismul ‘Alerta Rapire Copil’ care poate fi declansat în cazul rapirilor sau disparitiilor în care viata copilului disparut este pusa în pericol. agerpres.ro.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!