Procedeele de eludare a obligatiilor fiscale – caracteristici
Multitudinea obligatiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca si, sau mai ales, povara acestor obligatii au facut sa stimuleze, in toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor in a inventa procedee diverse de eludare a obligatiilor fiscale.
„Evaziunea fiscala a fost intotdeauna, in special, activa si ingenioasa pentru motivul ca fiscul, lovind indivizii in averea lor, ii atinge in cel mai sensibil interes: interesul banesc”.
Evaziunea fiscala este unul dintre capitolele cele mai studiate din dreptul fiscal, atat de tehnicieni, cat si de teoreticieni. Cu toate acestea, in pofida a tot ceea ce se scrie despre cauzele, modalitatile, amploarea, controlul sau sanctiunile privitoare la evaziunea fiscala, cuvintele care desemneaza acest fenomen sunt imprecise, iar domeniul pe care l exploreaza este incert. Ca atare, evaziunea fiscala este o notiune dificil de precizat; in plus, nu exista o definitie legala a fraudei fiscale.
Aceasta imprecizie provine de la diversitatea cuvintelor folosite pentru a desemna, mai mult sau mai putin, acelasi fenomen – neindeplinirea voita de catre contribuabili a obligatiilor lor fiscale legale.
„Daca se vorbeste intr adevar de frauda, se vorbeste in aceeasi masura de frauda legala sau legitima, de frauda ilegala, de evaziune internationala, de evaziune legala, de evaziune ilegala, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fata impozitului, de libertatea alegerii caii celei mai putin impozante sau subestimarea fiscala, frauda la lege sau economia subterana.
Confuzia terminologica este, de altfel, cu atat mai importanta, cu cat aceleasi cuvinte au sensuri diferite de la autor la autor. Totusi, cel mai adesea, frauda fiscala desemneaza, stricto sensu, o infractiune la lege si se distinge de evaziunea fiscala care s ar putea defini si ca o utilizare abila a posibilitatilor oferite de lege. Sunt insa cazuri cand anumiti autori asimileaza, in parte, cele doua notiuni.
Imprecizia vocabularului este agravata prin comparatiile terminologiei din legislatiile diferitelor state, deoarece denumirile folosite difera. Astfel, in tarile anglo saxone tax evasion desemneaza frauda fiscala, iar tax avoidance desemneaza evaziunea fiscala.
Imprecizia notiunii de frauda fiscala provine de la distinctia care se face uneori intre frauda zisa legala si frauda ilegala. Frauda legala, care este o expresie metaforica si ambigua, este utilizata frecvent in tarile francofone. Ea are o dubla semnificatie. Uneori ea desemneaza subestimarea materiei impozabile prin anumite regimuri fiscale de favoare, fenomen ce se produce mai ales in cazul impunerii forfetare. Cel mai adesea, totusi, frauda legala desemneaza procedeele juridice care permit scaparea de impozitare fara a incalca legea.
Expresia frauda legala este de fapt sinonima cu cea de „evaziune fiscala”. Frauda ilegala, expresie pleonastica, este impusa, practic, de autorii care o folosesc prin simetrie cu formularea precedenta.
Ea desemneaza violarea directa si deschisa a legii fiscale si nu acopera decat frauda stricto sensu, astfel incat este de preferat utilizarea formulei frauda fiscala. „Frauda fiscala presupune, dincolo de o violare a spiritului legii si a intentiei legiuitorului, o infractiune directa si deliberata a regulilor impuse pentru stabilirea si plata impozitului. Astfel, este cazul disimularii materiei impozabile prin absenta pur si simplu a declaratiei sau prin operatii fictive sau de creare de societati fictive”.
In cazul evaziunii fiscale, imprecizia este si mai mare, ei asociindu se trei sensuri si o dubla apreciere in ceea ce priveste legalitatea.
Primul sens ce i s a atribuit evaziunii fiscale, mai ales intre cele doua razboaie mondiale, a fost cel in care frauda imbraca o forma extensiva, adica notiunea de evaziune fiscala este inclusa in cea de frauda.
Cel mai cunoscut sens atribuit notiunii de evaziune fiscala este „arta de a evita caderea in campul de atractie al legii fiscale”. Potrivit acestei perceptii, evaziunea fiscala este, oarecum, asimilata fraudei.
Cel de al treilea sens constituie un termen generic si desemneaza totalitatea manifestarilor de „fuga” din fata impozitelor. Aceasta este o definire in sens larg a evaziunii fiscale, care ajunge sa inglobeze si frauda.
Pe aceasta linie se inscrie si definirea si clasificarea evaziunii fiscale facuta in literatura noastra de specialitate interbelica de Virgil Cordescu.
Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte si rau asimilate, a metodelor si modalitatilor defectuoase de aplicare, precum si neprevederii si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot asa de vinovata ca si cei pe care ii provoaca prin aceasta la evaziune. Cand sarcinile fiscale apasa prea greu asupra unei materii impozabile, aceasta tinde sa evadeze. Este o specie de „reflex economic” care face sa dispara capitalurile pe care fiscul vrea sa le impuna prea mult. „Un impozit excesiv pune pe fuga materia impozabila”.
Amenzile fiscale nu l vor determina pe contribuabil sa declare exact veniturile pe care le are, ci il vor determina sa ia o serie de precautii mai minutioase, pentru a se sustrage de la obligatiile sale fata de stat. Exista o psihologie a contribuabilului de a nu plati niciodata decat ceea ce nu poate sa nu plateasca.
Spiritul de evaziune fiscala se naste din simplul joc al interesului, oricare ar fi cota impozitului pus in sarcina si care nu este decat o forma a egoismului si cupiditatii omenesti.
Aceasta mentalitate exista la omul cel mai cinstit; unii, carora nici nu le ar veni vreodata ideea cea mai nedelicata asupra proprietatii aproapelui, se vor sustrage de la indatoririle lor fata de fisc fara nicio ezitare.
Natura omeneasca are intotdeauna tendinta sa puna interesul general in urma interesului particular; ea este inclinata sa considere impozitul mai mult ca pe un prejudiciu si nu ca o legitima contributie la cheltuielile publice si sa vada intotdeauna cu ochi mai rai pe acela care vrea sa i micsoreze patrimoniul. Este cunoscut ca, din cele mai vechi timpuri, contribuabilii au cautat sa reduca obligatiile fiscale, recurgand la cele mai variate si ingenioase metode.
A insela fiscul se considera in mentalitatea curenta ca o proba de abilitate, nu de necinste; a plati ceea ce fiscul pretinde este o dovada de naivitate, nu de integritate. Exista deci, in insasi natura omeneasca, acest spirit de a se sustrage de la obligatiile fata de fisc; s a creat un fel de sentiment colectiv de amoralitate fiscala, sentiment mai puternic si mai viu manifestat in paturile orasenesti, agravat de o stramta si egoista intelegere a datoriilor sociale.
Acest spirit antifiscal, manifestat in special de catre diferitele categorii de contribuabili de la orase, isi are originea in Romania, de la primele incercari de adaptare in tara noastra a conceptiilor moderne ale universalitatii si uniformizarii impunerii. Taranii, datorita specificului muncii lor, sunt o categorie de contribuabili cinstiti, ei neputand sustrage pamantul, materia impozabila, de la aplicarea cotelor de impunere.
Iata unul dintre motive pentru care este necesar sa ne preocupe evidentierea metodelor folosite de agentii economici din sectorul privat.
In conditiile economiei de piata, organele fiscale se confrunta cu un fenomen evazionist ce ia proportii de masa, din cauza tendintei de a fi sustrase de sub incidenta legii venituri cat mai substantiale. Proliferarea faptelor ilegale, indeosebi a celor din domeniul economico financiar, este o consecinta a unor imper-fectiuni ale legislatiei sau a lipsei unor reglementari. In perioada tranzitiei la economia de piata, lacunele legislative sunt mai evidente.
Democratizarea finantelor noastre publice a produs o reactie antifiscala mai ales in randul acelora care inaintea introducerii reformelor fiscale erau exonerati sau se bucurau de importante privilegii in ceea ce priveste obligatiile lor fiscale.
In acea perioada, cei ce dovedeau o larga intelegere a indatoririlor sociale erau taranii, poate si datorita faptului ca vreme de sute de ani au constituit unica clasa contribuabila. In afara acestui considerent de ordin psihologic, insa, agricultorul nu poate ascunde materia impozabila datorita insasi naturii ei, pe cand comerciantul sau industriasul gasesc prin tehnica contabila diverse artificii pentru a scapa din fata legilor fiscale.
* Acest fragment reprezinta un extras din lucrarea Drept fiscal, Editia 5. Pentru mai multe detalii a se vedea Dan Drosu Saguna, Drept fiscal, Editia 5, Editura C.H.Beck 2013
Georgiana Matache, infolegal.ro.
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!