Ministerul Transporturilor a respins toate cele trei oferte de privatizare a CFR Marfa

 

Ministerul Transporturilor i-a respins pe cei trei potentiali ofertanti interesati de privatizarea CFR Marfa. Procedura va fi reluata.

cfr marfa„Ministerul Transporturilor va informeaza ca, în urma verificarii si analizarii documentatiilor de participare depuse de potentialii investitori la procedura de precalificare în cadrul procesului de privatizare a SNTFM CFR MARFA, Comisia de Privatizare  instituita la nivelul Ministerului Transporturilor, a hotarât respingerea celor trei potentiali ofertanti si reluarea procedurii, conform prevederilor legale”, au precizat reprezentantii ministerului miercuri.

Documentatiile de participare pentru precalificarea la privatizarea SNTFM CFR MARFA au fost depuse de catre compania americana OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) si de catre Asocierea Transferoviar Grup (TFG) – Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat agentiei Mediafax ca documentele depuse de cei trei investitori interesati de privatizarea CFR Marfa au fost respinse deoarece nu includeau toate elementele necesare si a precizat ca ar demisiona doar daca esecul privatizarii ar fi din vina sa.

Cele doua companii si consortiul care au participat la etapa de precalificare au depus documentele în ultima zi, respectiv pe 9 martie, dupa ce termenul fusese devansat la solicitarea unor potentiali ofertanti, dupa cum au precizat reprezentantii ministerului.

Licitatia de privatizare va porni de la suma de 180 de milioane de euro. Ministrul Trasporturilor a precizat, dupa ce ofertele au fost desemnate eligibile (în data de 9 mai), ca numarul investitorilor interesati ar fi fost mai mare daca pretul de pornire ar fi fost mai scazut.

Privatizarea CFR Marfa reprezinta unul dintre angajamentele de care depinde încheierea actualului acord dintre România si Fondul Monetar International (FMI) precum si un viitor program de finantare.

Cine sunt companii interesate de privatizarea CFR Marfa

OmniTRAX din Denver, Colorado, este unul dintre cei mai mari operatori privati de transport de marfa pe linii scurte de cale ferata.

Compania opereaza pe 15 astfel de linii în Statele Unite si în Canada, activând totodata si pe alte segmente precum întretinerea locomotivelor sau servicii de terminal intermodal (inclusiv transferul de marfa din vagoane în camioane). Totodata, OmniTRAX opereaza Portul Churchill din provincia canadiana Manitoba. Compania a fost înfiintata în 1993 de catre investitorul imobiliar Pat Broe.

GFR este principalul competitor al CFR Marfa pe piata locala, fiind al doilea cel mai mare transportator feroviar de marfa din România. Compania face parte din grupul Grampet controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.

GFR a avut în 2011 o cifra de afaceri de peste 179,5 milioane de euro si un profit de 6,8 milioane de euro, potrivit celor mai recente date ale Ministerului Finantelor Publice (MFP). Compania a depus totodata o oferta pentru preluarea transportatorului feroviar de marfa din Bulgaria.

Grupul Grampet, din care fac parte GFR, compania de reparatii de vagoane Remar Pascani cu afaceri de 18,6 milioane de euro si profit de peste 140.000 de euro în 2011, Reva Simeria care se ocupa cu constructia si repararea de material rulant, având afaceri de 13,7 milioane de euro si un profit 1,2 milioane de euro în 2011, si compania de turism Turist Semenic.

În total, grupul Grampet asigura locuri de munca pentru circa 9.000 de salariati, fiind un angajator de o talie similara cu CFR Marfa.

Asocierea Transferoviar Grup si Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria.

Transferoviar Grup a fost înfiintat în 2003 de catre omul de afaceri Calin Mitica. Compania are ca domeniu de activitate serviciile de transport si logistica feroviara, manevra feroviara de marfa, gestionarea de infrastructura feroviara precum si constructia de cai ferate, drumuri si autostrazi. Grupul a intrat în 2010 pe piata transportului feroviar de calatori.

Transferoviar Grup a avut în 2011 o cifra de afaceri de 206,9 milioane de euro si un profit de 3,1 milioane de euro, potrivit celor mai recente date ale Finantelor.

Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria este un fond austriac de investitii care administreaza active în valoare de 2 miliarde de euro în domenii precum managementul activelor, investitii, fuziuni si achizitii, restructurari si dezvoltarea rezidentiala. Compania este de asemenea implicata în procesul de privatizare al transportatorului bulgar de marfa, BDZ Freight Services.

Care sunt criteriile pe care trebuie sa le întruneasca investitorii interesati de CFR Marfa

La sfârsitul lunii aprilie, cu noua zile înainte de termenul limita pentru depunerea ofertelor, Transporturile au modificat conditiile de precalificare la licitatie de privatizare a CFR Marfa.

S-a decis ca licenta de transport poate fi detinuta de unul sau de mai multi membri ai grupului interesat de cumpararea pachetului de 51% din actiunile companiei. Totodata, grupul de investitori poate sa aiba o cifra cumulata de afaceri de 30 de milioane de euro, fata de conditia initiala care impunea ca membrul din grup care detine licenta sa aiba singur aceasta cifra  de afaceri.

Alte criterii de care s-a tinut cont au fost „experienta relevanta în domeniul transportului de marfa si capabilitati operationale” si „capabilitati financiare care sa demonstreze posibilitatea preluarii si dezvoltarii afacerii”.

Totodata, investitorii care se califica în procesul de privatizare trebuie sa constituie în favoarea ministerului o garantie de 10 milioane de euro.

CFR Marfa estimeaza ca va încheia acest an cu pierderi de peste 47 de milioane de euro, de doua ori mai mari decât rezultatul negativ bugetat pentru 2012.

Compania detine un parc de material rulant de peste 39.000 de vagoane (din care doar aproximativ 23.000 sunt utilizate în mod curent) si peste 900 locomotive.

Totodata, transportatorul de marfa are datorii de circa 2,3 miliarde de lei, din care 1,5 miliarde de lei catre stat, activele fiind evaluate la circa 1,3 miliarde de lei. Alexandra Pele, gandul.info

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie