Reglementare NCPC cu privire la sanctiunea decaderii
Sanctiunea procesuala a decaderii prezinta importanta practica, avand in vedere ca, in cursul procesului civil feluritele acte procesuale sunt, in majoritatea cazurilor, fie prescrise a fi indeplinite intr-un anumit termen, fie prohibite a se indeplini pana la implinirea altuia. S-a evidentiat interdependenta si corelativitatea dintre notiunile de termen procesual si decadere: una fara cealalta nu ar avea ratiune[1].
Raportat la aceasta realitate, s-a retinut ca termenele de drept procesual au in vedere intocmirea unor acte de procedura ori exercitarea cailor de atac sub sanctiunea stingerii dreptului procesual neexercitat in termen[2].
In interpretarea vechii reglementari a art. 103 CPC, s-a concluzionat ca decaderea ca sanctiune intervine numai in situatia nesocotirii termenelor legale imperative (sau termene de rigoare), considerandu-se ca aceasta nu este incidenta in cazul termenelor judecatoresti (procesuale) – atunci cand instanta de judecata are posibilitatea de a nu mai acorda un nou termen in vederea indeplinirii actului de procedura neindeplinit in termenul initial stabilit[3].
Intr-o alta opinie, contemporana aceleiasi reglementari, numai termenele legale imperative erau prezumate ca fiind asigurate sub sanctiunea decaderii, exceptiile de la aceasta regula fiind de stricta interpretare si aplicare (exception est strictissimae interpretationis)[4].
Art. 180 NCPC distinge intre termenele procedurale legale (instituite prin Codul de procedura civila sau prin dispozitii ale unor legi speciale – derogatorii de la dreptul comun) si termenele judiciare, dispuse de catre instantele de judecata, in scopul unei bune solutionari a cauzelor[5].
S-a concluzionat ca efectul decaderii ca sanctiune a nerespectarii termenului, a etapei procesuale ori a ordinii procesuale, consta in pierderea unui drept ori in privarea de acel drept, referitor la indeplinirea unui act de procedura[6].
Decaderea a fost definita ca o sanctiune procedurala, determinata de nerespectarea (incalcarea) unui termen imperativ (peremptoriu), constand in pierderea exercitiului dreptului procesual.
Decaderea constituie sanctiunea de drept comun ce intervine in ipoteza nerespectarii unui termen procedural imperativ, indiferent ca termenul nesocotit este unul legal sau stabilit de catre instanta de judecata. Aceasta inseamna ca sanctiunea decaderii isi gaseste aplicare ori de cate ori legea nu stipuleaza in mod expres aplicarea unei alte sanctiuni.[7]
In alta opinie, decaderea reprezinta sanctiunea procesuala ce consta in pierderea dreptului privitor la declararea unei cai de atac sau la indeplinirea unui alt act de procedura, neexercitat in termenul prescris de lege.[8]
Situatiile in care intervine decaderea sunt urmatoarele:
1) cand legea reglementeaza un termen fix in vederea intocmirii unui act de procedura iar partea nu se incadreaza in acest termen privind scopul pentru care era reglementat (cu titlu de exemplu: calea de atac nu a fost exercitata in termenul prevazut de lege ori nu au fost depuse in termen lista cu martori sau interogatoriul);
2) cand judecatorul a stabilit un termen limita, in sensul celor aratate la punctul anterior, iar partea nu indeplineste actul de procedura reclamat inauntrul acelui termen (ex: art. 372 alin. 6 NCPC);
3) cand Codul de procedura civila stabileste momentul procesual ori etapa procesuala in care trebuie facuta exercitarea dreptului – partea neconformandu-se (ex: art. 193 alin. 2, art. 204 sau art. 208 alin. 1 NCPC) si
4) cand Codul de procedura civila indica ordinea intocmirii actelor procesuale iar partea nesocoteste aceasta ordine (art. 390 NCPC)[9].
Efectele decaderii:
Potrivit art. 185 alin. 1 NCPC, cand un drept procesual trebuie exercitat intr-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitarea dreptului, In afara de cazul in care legea dispune altfel. Actul de procedura facut peste termen este lovit de nulitate.
Textul art. 185 alin. 1 distinge intre efectul principal al decaderii (pierderea dreptului procesual neexercitat in termen) si efectul secundar (anulabilitatea actului procesual indeplinit peste termen – nulitate relativa, ce isi produce efectele numai daca este invocata de partea interesata).
In situatia actelor de procedura prematur indeplinite, urmarea directa este anulabilitatea actului (similar, daca este invocata exceptia prematuritatii), cu particularitatea ca dreptul procesual nu este pierdut, el putand fi exercitat cand se va implini termenul procedural.[10]
Doua elemente de noutate se evidentiaza cu privire la acest text de lege:
a) domeniul de aplicare al sanctiunii decaderii este extins, raportat la reglementarea art. 103 CPC 1865, intrucat aceasta nu se mai aplica exclusiv in situatia nesocotirii unor termene legale ci si pentru nerespectarea termenelor procesuale, stabilite de catre instanta de judecata.[11]
b) privitor la aceasta sanctiune, s-a retinut ca, asemenea sanctiunii nulitatii, nici decaderea nu opereaza ope legis, trebuind sa fie constatata de catre instanta de judecata. Se considera ca in situatia in care s-au epuizat toate modalitatile sau ocaziile prin care putea fi invocata decaderea, fara ca aceasta sa fie constatata, aceasta se acopera definitiv.[12]
S-a retinut ca, prin reglementarea instaurata de art. 185 NCPC, este confirmata conditia potrivit careia, pentru a putea opera sanctiunea decaderii, termenul procesual nesocotit trebuie sa fie unul imperativ, deoarece numai acestea au caderea sa disciplineze intreaga activitate judiciara. Aceasta formulare exclude termenele dispozitive, de recomandare.
S-a observat ca NCPC stabileste majoritatea termenelor de recomandare in legatura cu obligatiile instantei iar nu ale partilor. In plus, termenele imperative privesc obligatii procesuale ale partilor iar nu ale instantei de judecata ori ale altor participanti la proces (cum ar fi, de pilda, expertul care nu a depus raportul de expertiza in termenul reglementat de art. 336 NCPC, impotriva caruia nu poate opera decaderea). Ratiunea invocata este aceea conform careia decaderea afecteaza dreptul procesual al partii, deci nu isi va gasi aplicare in ipotezele cand alta persoana trebuia sa indeplineasca actul de procedura (spre ex: organele de executare silita) sau intarzierea este provocata chiar de catre cealalta parte.[13]
Art. 185 alin. 2 NCPC statueaza ca, in ipoteza in care legea opreste indeplinirea unui act de procedura inauntrul unui termen, actul facut inaintea implinirii termenului poate fi anulat la cererea celui interesat. Este reglementata, asadar, ipoteza nerespectarii termenului prohibitiv, lasandu-se indicii in ceea ce priveste tipul nulitatii (relativa).[14]
Repunerea in termen este expres reglementata la art. 186 NCPC.
Repunerea in termen a fost definita ca fiind acea institutie procedurala, constand intr-un beneficiu acordat de lege titularului unui drept procesual, care din motive temeinice a fost impiedicat sa isi exercite dreptul inauntrul termenului imperativ, de a-si indeplini acest drept si ulterior, fara ca instanta sa il decada din dreptul sau ori sa dispuna aplicarea unei alte sanctiuni, motivat de nesocotirea termenului.
S-a remarcat ca exista similitudini intre trasaturile repunerii in termen in cazul decaderii si cele ale repunerii in termenul de prescriptive extinctiva, respectiv:
– Repunerea in termen isi gaseste aplicare in situatia neobservarii oricaror termene procedurale imperative (caracter de generalitate);
– Repunerea in termen este admisibila exclusiv in ipotezele in care depasirea termenului procedural imperativ a fost rezultatul unor motive temeinic justificate (caracter exceptional);
– In fine, repunerea in termen nu opereaza de drept ci numai prin mijlocirea instantei de judecata, care decide in acest sens (caracter jurisdictional).[15]
Potrivit alin. 1 al art. 186 NCPC, partii care a ratat termenul procedural si urmareste o repunere in termen ii incumba sarcina de a dovedi ca intarzierea a fost rezultatul unor motive temeinice, produse anterior datei impinirii termenului.
Chiar si in aceasta situatie, partea interesata are obligatia sa indeplineasca actul de procedura intr-un termen de decadere de 15 zile – calculat de la data cand a incetat impiedicarea. Inauntrul aceluiasi termen sunt aratate motivele ce au condus la depasirea acestuia si se solicita repunerea in termen.
Art. 186 alin. 2 NCPC stabileste ca in cazul exercitarii cailor de atac, aceasta durata este aceeasi cu cea prevazuta pentru exercitarea caii de atac.
S-a retinut ca termenul de 15 zile, reglementat in teza a II-a a art. 186 alin. 2 NCPC isi gaseste aplicare exclusiv in cazul actelor de procedura ce trebuiesc indeplinite pe parcursul procesului, intrucat – in cazul solicitarii de repunere in termenul de exercitare a unei cai de atac, ambele cereri (cea de repunere in termen, respectiv cererea privind exercitarea caii de atac, vor fi intreprinse inauntrul termenului (variabil) de exercitare a caii de atac respective (care poate fi de 5, 15 sau 30 de zile).[16]
Competenta solutionarii cererii de repunere in termen revine instantei ce are competenta solutionarii cererii referitoare la dreptul neexercitat in termen (art. 186 alin. 3 NCPC).
Se arata ca institutia repunerii in termen este conditionata de formularea unei cereri in acest sens, de catre partea interesata, intrucat nu exista o dispozitie legala expresa, care sa abiliteze instanta de judecata a se pronunta din oficiu, ipoteza care ar echivala cu incalcarea dreptului de dispozitie al partilor.[17]
Solutionarea cererii de repunere in termen se face, dupa caz:
1) prin incheiere – atunci cand se refera la repunerea in termen privind exercitarea unui act de procedura pe parcursul judecatii, neavand importanta daca ne aflam in fata instantei de fond sau intr-o cale de atac. Respectiva incheiere va putea fi atacata numai impreuna cu hotararea ce dezleaga cauza;
2) prin incheiere – in ipoteza in care s-a cerut repunerea in termenul privind exercitarea unei cai de atac, aceasta este admisa insa la acel termen nu este solutionata si calea de atac respectiva. Si in acest caz, incheierea se ataca numai impreuna cu hotararea finala;
3) prin decizie – atunci cand a fost solicitata repunerea in termenul de exercitare a caii de atac, cererea este admisa iar la acel termen se judeca si calea de atac;
4) prin decizie – atunci cand cererea de repunere in termenul de exercitare al caii de atac se respinge, putandu-se intalni doua solutii:
– respingerea cererii ca nefondata – cand instanta de judecata nu a apreciat ca exista motive temeinice care sa fundamenteze cererea sau
– respingerea ca tardiva – daca nu a fost inregistrata in termenul prescris la art. 186 alin. 2 NCPC.[18]. Tiberiu Patancius, juridice.ro.
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!