Cresterea preturilor la energie va fi compensata de Guvern prin majorarea ajutoarelor sociale

 

Guvernul vrea sa majoreze ajutoarele sociale de la 1 iulie pentru a compensa cresterea preturilor la energie, iar alocatia pentru sustinerea familiei va creste în medie cu 30%, a declarat, joi, primul-ministru Victor Ponta, dupa întâlnirea cu cu presedintele Bancii Mondiale, Jim Yong Kim, de la Palatul Victoria.

bani la bancomat„Începând cu data de 1 iulie suntem capabili de a majora ajutoarele sociale pentru a compensa cresterea preturilor la energie astfel venitul minim garantat va creste în medie cu 13% în doua transe, iar alocatia pentru sustinerea familiei va creste în medie cu 30%. Un alt program extrem de important si în care am avut întârzieri nepermise este cel referitor la modernizarea infrastructurii sistemului de justitie. Aici avem un grad de utilizare a creditului de sub 50% si în mod sigur pentru justitia din România finalizarea acestui proiect va reprezenta nu doar necesitate ci si un real ajutor”, a spus Ponta.

Potrivit acestuia, Guvernul urmareste ca beneficiile acestei cresteri economice a României sa se distribuie mult mai echitabil astfel încât de acestea sa beneficieze categoriile de populatie cele mai vulnerabile, respectiv pensionari, populatia din zonele rurale, someri, tineri, reprezentanti ai minoritatii rrome, cei care au cea mai mare nevoie de a beneficia în continuare de programe de asistenta si de distribuire echitabila”.

„Lucram împreuna cu Banca Mondiala la modernizarea programelor de asistenta sociala”, a mai spus Ponta.

Presedintele Bancii Mondiale, Jim Yong Kim, face o vizita în România, pe 9 si 10 mai, prima dupa preluarea functiei în iulie 2012. agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie