Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, sesizeaza un proces de maturizare a populatiei in ceea ce priveste imprumuturile
Populatia a devenit mult mai prudenta în ceea ce priveste împrumuturile, iar multi chiar vor sa scape de datorii, a declarat, miercuri, guvernatorul Bancii Nationale a României (BNR), Mugur Isarescu.
„La creditul personal de consum evolutia este în continuare nefavorabila. Noi consideram ca doi factori actioneaza în aceasta directie si sunt importanti, deci constatam o regândire, la nivel de populatie, la nivelul fiecarei familii, a raportului economisire/împrumuturi. Populatia a devenit mult mai prudenta în ceea ce priveste împrumuturile. Este vorba si de experienta trecuta. Bugetele de familie au început sa fie construite, spun eu, mai solid. Mai solid înseamna însa si cu mai putine riscuri. Nu se mai avânta lumea în aceeasi masura sa ia împrumuturi, sa le reînnoiasca pe cele vechi. Multi vor chiar sa scape de datorii. Sloganul pe care îl citim este cam acesta: Domnule, am vazut cum e, hai sa încercam si altceva. Am vazut cum e si nu e placut. Creditul are o perioada foarte placuta, dureaza putin când îl iei si doua trei luni urmatoare când faci cumparaturi, pe urma vine o perioada mai putin placuta si aia dureaza mult”, a declarat Mugur Isarescu, cu ocazia prezentarii Raportului asupra inflatiei.
Guvernatorul BNR a afirmat ca, în contrapondere si actionând în aceeasi directie, se observa o atitudine mult mai favorabila economisirii. Iar explicatia pentru aceasta atitudine este ca populatia a devenit mult mai prudenta, guvernatorul subliniind ca în România consumatorul a devenit mult mai prudent. Oficialul BNR a mai spus ca asta înseamna maturizare, atentie, echilibru, iar daca ar trebui sa spuna un singur cuvânt, acesta este ‘normalizare’. jurnalul.ro.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!