Privatizarea CFR Marfa. Vezi ce companii au depus oferte

 

Companiile OmniTRAX Inc. (SUA) si Grup Feroviar Român (GFR) si Asocierea SC Transferoviar Grup S.A. si Donau-Finanz GMBH au depus oferte pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni (51%) din actiunile Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa CFR Marfa, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor remis, miercuri, AGERPRES.

cfr-marfaTermenul limita pentru depunerea ofertelor a expirat miercuri dupa-amiaza.

Privatizarea CFR Marfa se va realiza printr-o procedura de vânzare de actiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe baza de oferte preliminare si neangajante, urmata de licitatie cu oferta în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.

Deschiderea plicurilor cu documentele de participare va avea loc pe 9 mai, la ora 10.30, iar verificarea si analizarea acestora se vor realiza pâna în data de 15 mai, ora 12.00, când se va întocmi lista investitorilor precalificati sa participe, în continuare, la procesul de privatizare a CFR Marfa, precum si lista celor respinsi.

Pentru a participa la negocierea pe baza de oferte preliminare si neangajante, potentialii cumparatori înscrisi pe lista scurta vor depune la sediul ministerului, în plic sigilat, cel mai târziu pâna în data de 27 mai 2013, ora 16.00, oferta preliminara si neangajanta si comentariile potentialilor cumparatori înscrisi pe lista scurta asupra proiectului de contract de vânzare/cumparare de actiuni inclus în dosarul de prezentare.

Începând din 28 mai, Comisia de privatizare va purta negocieri cu fiecare ofertant aflat pe lista scurta, pe baza unei planificari ce se va afisa la sediul MT.

Pentru participarea la licitatia cu oferta în plic, documentele trebuie depuse de potentialii cumparatori pâna cel târziu în data de 19 iunie, ora 12.00, acest termen fiind de decadere, iar în data de 20 iunie, ora 11.00, la sediul ministerului, Comisia de privatizare va deschide plicurile depuse de ofertantii prezenti si va stabili câstigatorul licitatiei.

Pretul de pornire al licitatiei pentru 51% din actiunile CFR Marfa este de aproape 800 de milioane de lei, iar dosarul de prezentare poate fi achizitionat contra sumei de 10.000 de euro sau echivalent în lei.

Grup Feroviar Român, companie detinuta de Gruia Stoica si Vasile Didila, este o societate cu capital social integral privat, care presteaza servicii de transport feroviar de marfuri si servicii conexe transportului feroviar. GFR exploateaza un parc de 8.000 de vagoane si 260 de locomotive. În asociere cu CFR Marfa în societatea Rolling Stock, GFR a înregistrat, în 2012, un profit de 4,5 milioane euro.

Transferoviar Grup este o companie înfiintata în 2003, al carei obiect de activitate este asigurarea serviciilor de transport/logistica feroviara si manevra feroviara de marfa, gestionarea de infrastructura feroviara, constructia de cai ferate, drumuri si autostrazi. De asemenea, prin accesarea de fonduri europene, societatea este implicata în dezvoltarea infrastructurii feroviare private, în acest moment având în executie terminalul de containere din Aiud. Societatea activeaza atât pe piata din România cât si la nivel international.

Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria este un fond de investitii de traditie din Austria fondat în 1957, administrând active de peste 2 miliarde de euro în domenii cum ar fi managementul activelor, investitii, fuziuni si achizitii, restructurari, dezvoltare rezidentiala. Donau-Finanz este calificat în faza finala a procesului de privatizare a unitatii de transport de marfa a Cailor Ferate Bulgare (BDZ) – BDZ Freight Services.

OmniTRAX este una dintre cele mai mari companii private de cai ferate din America de Nord, potrivit propriei pagini de Internet. agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie