Asociatia Magistratilor din Romania solicita revocarea lui Daniel Morar din functia de judecator al Curtii Constitutionale

 

Daniel Morar2Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) cere preşedintelui Traian Băsescu revocarea decretului de numire a lui Daniel Morar la Curtea Constituţională, acuzându-l de eşecuri profesionale şi abuzuri grave, precum şi de necunoaşterea normelor juridice internaţionale şi a Constituţiei.

AMR a trimis preşedintelui Traian Băsescu o plângere administrativă prealabilă în care cere „revocarea în tot” a decretului nr. 326 din 25 martie 2013 privind numirea lui Daniel Morar în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, susţinând că actul este „nelegal”.

În opinia AMR, actul administrativ contestat este contrar articolului 143 din Constituţie şi articolului 61 alineatul 3 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constuituţionale, care stabilesc trei condiţii de legalitate pentru numirea unei persoane în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, respectiv pregătirea juridică superioară, înalta competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică ori în învăţământul juridic superior.

AMR susţine că aceste trei condiţii sunt de legalitate, nu de oportunitate, care să fie lăsate la puterea de apreciere a organului care decide numirea. Astfel, numirea ca judecător al Curţii Constituţionale a unei persoane care nu are studii juridice superioare sau care nu are o activitate juridică ori în învăţământul juridic superior de cel puţin 18 ani este nulă.

Asociaţia Magistraţilor din România arată că nerespectarea condiţiilor de legalitate se sancţionează cu nulitate, iar în cazul refuzului autorităţii emitente de revocare în tot a actului administrativ, competenţa de anulare aparţine instanţei de contencios administrativ.

Potrivit AMR, Daniel Morar nu îndeplineşte condiţia de legalitate a înaltei competenţe profesionale.

„Sunt astfel de notorietate publică trei cazuri în care domnia sa, ca procuror, a încălcat grav normele juridice internaţionale convenţionale şi, prin acestea, dispoziţiile constituţionale referitoare la raporturile dintre dreptul naţional şi dreptul internaţional”, se mai arată în plângerea administrativă prelabilă trimisă preşedintelui.

AMR precizează că cele trei cauze sunt Liviu Ciupe – arestat şi trimis în judecată nelegal, fiind ulterior achitat şi obţinând despăgubiri de la instanţele naţionale, Viorel Burzo – arestat şi interceptat ambiental ilegal, aspecte constatate printr-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Corneliu Bârsan – căruia i-a fost negată imunitatea şi faţă de care s-au trimis informaţii false în actele adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului şi semnate de Daniel Morar, aspecte constatate în decizia CEDO şi în scrisoarea transmisă şefului Misiunii Permanente a României pe lângă Consiliul Europei.

RTV

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie