Legea retrocedarilor. Indexarea despagubirilor, singura recomandare CEDO care a ramas in litigiu cu autoritatile romane

 

cedoExperţii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au avut 12 recomandări pentru autorităţile de la Bucureşti în privinţa restituirii caselor naţionalizate. Autorităţile susţin că şi-au însuşit 11 din acestea şi a rămas în litigiu problema indexării despăgubirilor.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) au discutat, la Strasbourg, la 5 aprilie, cu experţi ai CEDO despre conţinutul proiectului legii imobilelor naţionalizate. Materialul privind concluziile reuniunii consemnează atât observaţiile experţilor cât şi răspunsurile părţii române şi articolele în care au fost introduce observaţiile.

Astfel, experţii de la Strasbourg au atras atenţia asupra consecinţelor care decurg din lipsa unei refaceri totale a legislaţiei. Autorităţile române au indicat că normele de aplicare a noii legi, care vor trebui adoptate în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii, vor stabili în mod clar procedurile de urmat la nivelul fiecărei autorităţi nou creată, implicată în procesul de restituire.

Întrucât mecanismul prevăzut de proiectul de lege se întemeiază şi pe proceduri prevăzute în texte actualmente în vigoare, clarificarea ansamblului procedurilor vizate rămâne, totuşi, de dorit. Observaţii însuşite Experţii CEDO au semnalat, de asemenea, necesitatea prevederii unor soluţii pentru toate situaţiile care au dat naştere unor încălcări ale Convenţiei. Autorităţile române au răspuns la una dintre problemele ridicate, exprimându-şi acordul de a include în versiunea revizuită a proiectului de lege dispoziţii exprese care să reglementeze problema concurenţei titlurilor de proprietate asupra aceluiaşi teren.

Romulus Georgescu, Adevarul

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie