Cererea de actiuni Transgaz din partea micilor investitori este de trei ori mai mare decat oferta

 

transgazCererea de acţiuni Transgaz din partea micilor investitori este de aproape trei ori peste titlurile disponibile pe această tranşă, subscrierile însumând 84,5 milioane lei, în condiţiile în care investitorii au fost atraşi de discountul de 5% acordat în primele trei zile ale ofertei derulate de stat. Până ieri, în jurul orei 12:00, tranşa subscrierilor mici (între 10 şi 1.000 de acţiuni) era suprasubscrisă de aproape trei ori. Pe această tranşă sunt alocate 7% din toate acţiunile scoase la vânzare de stat. „Astăzi aproape că nu s-a întâmplat nimic pe tranşa mică. Până luni a fost nebunie”, a afirmat un broker.

Interesul ridicat pe această tranşă este determinat de discountul de 5% acordat în primele trei zile ale ofertei. În următoarele şase zile ale ofertei, discountul va fi de 3%. Astfel, statul ar urma să încaseze de pe această tranşă 20 milioane lei, dacă preţul va fi stabilit la nivelul minim al ofertei şi se va aplica un discount de 5%.

Până marţi, în jurul orei 12:00, pe tranşa destinată marilor investitori de retail (de peste 1.000 de acţiuni), subscrierile au ajuns la aproape 53% din titlurile de pe acest segment. Investitorilor mari de retail le sunt alocate 8% din titlurile Transgaz din ofertă şi aceştia pot subscrie acţiunile tot la preţul maxim, de 230 lei.

Curierul National

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie