UNJR: functiile cele mai inalte din PICCJ, DNA si DIICOT „au fost negociate exclusiv pe criterii politice”

 

judecatorUniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) consideră că funcţiile cele mai înalte din PICCJ, DNA şi DIICOT „au fost negociate exclusiv pe criterii politice” şi consideră „revoltătoare această atitudine a factorilor decidenţi”.

UNJR ţine să atragă atenţia factorilor decidenţi, într-un comunicat dat publicităţii miercuri, că aceştia „au agreat instituţional (la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei) ca procurorii din funcţiile cheie de conducere ale parchetului să fie numiţi printr-o procedură transparentă, corectă, pe criterii meritocratice, în baza competenţei şi aptitudinilor specifice necesare exercitării acestor funcţii importante în sistemul judiciar. Urmare a acestui acord, arată sursa citată, după respingerea de către Preşedintele României a primelor propuneri, procedura de selecţie a fost reluată, parchetele fiind consultate în vederea propunerii unor candidaţi.

„Astăzi, constatăm nu doar că s-a abandonat fără nicio justificare rezonabilă această procedură, ci şi faptul că funcţiile cele mai înalte în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au fost negociate exclusiv pe criterii politice, aparenţa creată prin propunerile formulate fiind aceea a unei înţelegeri politice cu privire la numirea în funcţii cheie din sistemul judiciar”, afirmă UNJR.

Uniunea consideră „revoltătoare această atitudine a factorilor decidenţi, care reflectă faptul că tergiversarea de mai bine de jumătate de an a numirilor în aceste funcţii a fost numai rezultatul lipsei acordului politic cu privire la persoanele ce urmau să ocupe aceste funcţii, cu toate că în ultimul raport de ţară întocmit în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare procedura anterioară a fost criticată tocmai pentru lipsă de transparenţă”.

RTV

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie