Majorarea la pretul gazelor naturale anuntata pentru 1 aprilie, nu a mai fost aplicata de ANRE

 

Furt gazeAutoritatea Naţională pentru Reglementare în Energie a anunţat că „începând cu  data de 1 aprilie nu s-au  majorat preţurile de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat pentru consumatorii finali”. Motivul luării acestei decizii a fost că ANRE a estimat că procentul de amestec import/intern va scădea în acest trimestru şi că deşi celelalte elemente de structură s-au modificat, acestea nu au indus necesitatea creşterii preţului final reglementat.

„În consecinţă, precizăm că preţurile finale reglementate aferente consumatorilor casnici şi non-casnici  au rămas nemodificate începând cu 1 aprilie 2013”, a menţionat ANRE. În Monitorul Oficial al României Partea I nr. 52/23.01.2013 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 22/2013 privind stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru piaţa reglementată de gaze naturale.

Ministerul Economiei a propus o majorare cu 20% în următorii doi ani

Potrivit primului articol al HG pentru stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru piaţa reglementată de gaze naturale, acesta va creşte cu aproape 20% în următorii doi ani pentru consumatorii casnici, de la 45,71 lei/MWh, cât este în prezent, la 54,60 lei/MWh la data de 1 octombrie 2014.

În cazul firmelor, majorarea este de aproape 243%, de la 49 lei/MWh, cât este în  prezent, la 119 lei/MWH la data de 1 octombrie 2014. „Preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă din depozitele de înmagazinare subterană, exclusiv tarifele aferente prestării serviciilor de înmagazinare, achiziţionate după data de 01.01.2013, pentru furnizorii care asigură în mod direct acoperirea consumului pe piaţa reglementată de gaze naturale, este preţul de achiziţie din perioada ciclului de injecţie. Prezenta hotărâre se aplică până la data de 31 decembrie 2014”, se arată în articolele 2 şi 3 ale proiectului de HG.

Afrodita Cicovschi, Curierul National

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie