Actiuni OMV in valoare de 2,6 milioane lei au fost cumparate de fonduri administrate de Franklin Templeton

 

Fonduri administrate de Franklin Templeton au cumparat vineri pachete de actiuni reprezentând cumulat 0,012% din titlurile OMV Petrom (SNP), pentru 2,6 milioane lei (580.000 de euro).

Mark Mobius

Titlurile au fost cumparate la un pret mediu de 0,378 lei/actiune, cotatie foarte apropiata de nivelul de la finalul sedintei de joi, rezulta dintr-o raportare transmisa Bursei de intermediarul operatiunii, ING Bank, scrie Mediafax.

Cea mai mare parte a actiunilor au fost achizitionate prin trei deal-uri, iar restul direct din piata principala.

Fonduri administrate de Franklin Templeton au reînceput sa cumpere actiuni OMV Petrom în luna mai, iar de atunci au achizitionat cumulat 0,094% din capitalul social al companiei petroliere, pentru aproape 19 milioane lei (4,3 milioane euro).

Fonduri ale Templeton au cumparat si anul trecut actiuni la OMV Petrom si au platit aproape 2 milioane euro pentru 0,035% din titlurile companiei petroliere.

Franklin Templeton administreaza Fondul Proprietatea. Cele doua companii sunt reprezentate în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom de presedintele executiv al Franklin Templeton, Mark Mobius.

Actiunile OMV Petrom au încheiat sedinta bursiera de vineri în crestere nesemnificativa, cu 0,05%, la 0,3781 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea companiei este de 21,417 miliarde lei (4,775 miliarde euro).

Alexandru Georgescu, Incomemagazine.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie