RWE vinde divizia de gaze naturale din Cehia catre Allianz si fondul canadian Borealis
Grupul german de utilităţi RWE a anunţat, joi, că a decis să-şi vândă compania care operează reţeaua de distribuţie a gazelor naturale din Cehia către un consorţiu format din grupul german de asigurări Allianz şi fondul canadian Borealis pentru 1,6 miliarde de euro, relatează Reuters.
Allianz şi Borealis au precizat că vor deţine fiecare 50% din Net4Gas, o societate cu 500 de angajaţi care gestionează o reţea de gazoducte cu o lungime de 3.600 de kilometri cu o importanţă strategică pentru infrastructura energetică europeană deoarece transportă cantităţi importante de gaze naturale ruseşti spre Europa Occidentală via Ucraina.
‘Cu această vânzare către Allianz şi Borealis Infrastructure am reuşit să găsim un investitor de încredere pe termen lung pentru Net4Gas’, a declarat directorul general de la RWE, Peter Terium.
Această tranzacţie face parte din programul de vânzare de active al RWE, companie care trebuie să-şi reducă datoriile şi să-şi reorienteze activităţile pentru a face faţă scăderii preţurilor la energie şi impactului deciziei Germaniei de a renunţa la energia nucleară. La începutul acestei luni, RWE a anunţat că încearcă să-şi vândă operaţiunile din domeniul explorării şi producţiei de petrol şi gaze naturale.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!