Banca Transilvania ii executa silit pe Dan Ioan Popp si Carmen Daniela Sandulescu

 

impact-imobiliareBanca Transilvania îi execută silit pe Dan Ioan Popp şi Carmen Daniela Săndulescu, fondatorii dezvoltatorului imobiliar Impact (IMP), prin vânzarea pachetelor de acţiuni pe care aceştia le mai deţin la Impact, reprezentând 25% din capitalul social al companiei, cel mai probabil în contul unor datorii deţinute de aceştia la bancă pe care aceştia le-au gajat cu acţiuni.

La ultimul preţ din piaţă, pachetul de 25% din Impact scos la vânzare valorează 6,25 milioane de lei.

Dan Ioan Popp, fondatorul Impact, deţine un pachet de 32,6 milioane de acţiuni, respectiv 16% din capitalul companiei, iar Carmen Daniela Săndulescu, care a fost unul dintre cei mai longevivi manageri ai companiei, deţine restul de 19 milioane de acţiuni, reprezentând 9% din capitalul Impact.

Societatea BT Securities, parte din grupul financiar Banca Transilvania, va fi cea care va executa vânzarea pachetului de 51,7 milioane de acţiuni. Executorul judecătoresc a cerut ca tranzacţia să fie încheiată doar dacă are loc vânzarea integrală a acţiunilor.

La începutul acestui an, Carmen Săndulescu, unul dintre cei mai longevivi manageri ai dezvoltatorului, a demisionat din funcţia de director executiv. Alături de Dan Ioan Popp, Săndulescu a dezvoltat compania Impact.

Şi Dan Ioan Popp a fost înlocuit în luna aprilie a anului trecut de la conducerea consiliului de administraţie cu Dimitrios Sophocleous, fost manager la companii precum Romtelecom sau AD Pharma.

Roxana Pricop, Ziarul Financiar

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie