Consilierii prezidentiali ar trebui sa-si dea demisia din functii, in contextul intierii Fundaţiei „Miscarea Populara”

 

basescu semnandSecretarul general al PNL, Eduard Hellvig, susţine că în contextul iniţierii Fundaţiei „Mişcarea Populară” consilierii prezidenţiali ar trebui să-şi dea demisia din funcţii, el arătând că este imoral ca aceştia să facă ‘jocurile’ preşedintelui Traian Băsescu.

„Da, nu este ilegal! Da, în România este constituţional dreptul la liberă asociere! Da, e nevoie de o dreaptă puternică în România! Dar da, este imoral să fii consilierul preşedintelui ţării şi să faci jocurile acestuia în pregătirea vieţii şi activităţii sale post prezidenţiale! Da, e imoral ca, dacă tot faci asta, să nu ai curajul să ieşi în faţă şi să spui că faci un joc! Da, cred că acei consilieri prezidenţiali care doresc să îl sprijine pe domnul Băsescu în cariera sa politică de după Cotroceni ar trebui să-şi dea demisia din funcţiile publice pe care le ocupă (chiar dacă legea nu le impune, repet) şi apoi să construiască dreapta sau stânga, depinde cum vor mai simţi la acel moment”, a scris liberalul, marţi, pe blogul său.

Eduard Hellvig menţionează că nu-i acuză pe consilierii prezidenţiali de comiterea unei ilegalităţi, dar că ‘garda’ lui Traian Băsescu, aflat din nou la ‘ananghie politică, nu se dezminte şi-i sare în ajutor’.

„Au dreptul, ca oricare cetăţean român, la asociere”, punctează liberalul.

El mai susţine că nu este preocupat de opţiunile PDL sau ale consilierilor prezidenţiali, ci de faptul că Traian Băsescu ‘încearcă din nou să manipuleze publicul, să fure startul şi să fraudeze o competiţie’.

RTV.net

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie