Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului: 256.000 de euro pentru promovarea brandului turistic al României în trei concerte organizate la Bucuresti

 

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) a alocat, din fonduri europene, suma de 256.000 de euro pentru promovarea brandului turistic al României în trei concerte organizate la Bucuresti, a declarat, joi, ministrul de resort, Eduard Hellvig, într-o conferinta de presa.

Eduard Hellvig

‘În anul 2011, s-a elaborat planul de actiune pentru promovarea brandului turistic în valoare de 75 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile. În strategia de promovare au fost stabilite câteva aspecte printre care organizarea de spectacole, participarea la târguri sau evenimente outdoor. În ceea ce priveste evenimentul de astazi (concertul Lady Gaga – n.r.) în data de 8 decembrie 2011 a fost depusa o solicitare de finantare din partea firmei organizatoare, în valoare de 600.000 de euro. Între 8 decembrie 2011 si 28 mai 2012 consultantul angajat de MDRT a analizat solicitarea si în 29 mai a realizat un referat de finantare pentru cele trei evenimente (BestFest si concertele Lady Gaga si Red Hot Chilli Peppers – n.r.). Suma a ajuns la 256.000 de euro pentru cele trei evenimente, dintre care 93.000 de euro pentru evenimentul de astazi, repet finantat din fonduri europene‘, a afirmat Hellvig.

Capital.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie