Subventia pentru energia verde a crescut cu 2,5 procente
Preţul certificatului verde pentru anul acesta variază între 28,8 şi 58,8 euro pe unitate, potrivit unui ordin emis de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), publicat în Monitorul Oficial pe data de 13 martie. Valorile prezentate acum de ANRE sunt cu 2,5% mai mari faţă de cele publicate de Autoritate pentru anul trecut şi cu aproape 7% mai mari faţă de valorile minime şi maxime prevăzute de legislaţia în vigoare.
Această majorare are loc în contextul în care de la începutului anului mai mulţi oficiali, în frunte cu ministrul delegat al Energiei, Constantin Niţă au susţinut că este necesară o ajustare drastică a actualei scheme de sprijin, considerată a fi prea generoasă pentru investitorii în energie verde, dar cu efecte semnificative asupra costurilor înregistrate de consumatori, în special de industrie.
Care este explicaţia?
Potrivit legislaţiei în domeniu, valoarea minimă a unui certificate verde este de 27 de euro iar cea maximă este de 55 de euro.
“În toate cazurile, valoarea în lei se calculează la valoarea medie a cursului de schimb stabilit de Banca Naţională a României pentru luna decembrie a anului precedent. Începând cu anul 2011, valorile de tranzacţionare menţionate se indexează anual de ANRE conform indicelui mediu de inflaţie înregistrat în luna decembrie a anului precedent, calculat la nivelul UE 27, comunicat oficial de către EUROSTAT. În termen de 15 zile de la publicarea indicelui mediu de inflaţie calculat la nivelul UE 27 de către EUROSTAT, ANRE publică pe site-ul propriu valorile minime şi maxime determinate indexate şi aplicabile pentru anul în curs”, se arată în legislaţia care stabileşte schema de sprijin pentru regenerabile.
Roxana Petrescu, Ziarul Financiar
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!