Valoarea de tranzactionare a certificatelor verzi a fost crescuta

 

certificate verziNoile valori minime şi maxime ale preţului de tranzacţionare a unui certificat verde au fost mărite chiar în toiul unui scandal în care se vorbea că economia românească nu mai poate suporta costul boom-ului din regenerabile.

Valoarea minimă şi maximă a unui certificat verde primit de către producătorii de energie din surse regenerabile a fost mărită printr-un ordin al ANRE. Astfel, de la o valoare cuprinsă între 27 şi 55 de euro, un certificat verde costă, acum, între 28,8 şi 58,8 euro. Această decizie este surpinzătoare, mai ales că oficialii de stat criticaseră sprijinul considerat prea mare către industria regenerabilelor şi chiar ministrul Energiei, Constantin Niţă, a anunţat măsuri de reducere a numărului de certificate şi a valorii lor de la 1 iulie.

„Ştiu că nu este un subiect plăcut, dar nu putem distruge industria românească de dragul industriei regenerabile”, a spus Niţă, citat de Mediafax.

Potrivit lui Marius Vladu, director de comunicare ANRE, scumpirea certificatului verde s-a făcut din cauza unei directive europene care prevede ajustarea anuală a valorii certificatului cu indicele de inflaţie. Totuşi, măsura ANRE este surprinzătoare pentru că în ultuimii patru ani nu au mai existat ajustări ale valorii certificatului deşi inflaţie a existat.

Florin Cojocaru, Economica.net

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie