Reasezarea competentei instantelor, unul dintre obiectivele Noului Cod de procedura civila

 

tuca zbarcea si asociatiiIoana Hrisafi este avocat asociat la societatea Ţurca Zbârcea & Asociaţii, care a participat la realizarea unui studiu de impact al noilor coduri, inclusiv cel de procedură civilă, dar a lucrat şi ca judecător timp de şapte ani şi a deţinut funcţii de conducere în cadrul sistemului judiciar.

În cadrul conferinţei „Cum se aplică Noul Cod de Procedură Civilă de la 15 februarie? Provocările noilor reglementări şi impactul asupra mediului de afaceri”, organizată de agenţia MEDIAFAX şi societatea de avocaţi Ţuca Zbârcea&Asociaţii, avocata Ioana Hrisafi a susţinut că, prin elaborarea noul Cod de procedură civilă, s-a urmărit ca judecătoriile să rămână competente să judece cazurile de importanţă mai mică, dar de o frecvenţă mai mare, tribunalele să aibă plenitudinea de competenţă, curţile de apel să judece în principal apelurile, şi nu cea mai mare parte a recursurilor, cum era anterior, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) să devină instituţia de judecată de drept comun în materia recursurilor, pentru a-şi îndeplini mai bine rorlul care asigură practica unitară la nivelul întregii ţări.

Judecătoriile nu mai judecă însă orice cauze care nu sunt date de lege în competenţa altor instanţe, această dispoziţie fiind transferată la tribunale. Judecătoriile se vor ocupa de cauzele date în mod expres date în competenţa lor. Competenţa judecătoriilor se restrânge după criteriul valoric, de la pragul de 500.000 de lei, la cel de 200.000 de lei.

Aceste instanţe sunt competente să se ocupe de litigiile privind raportul juridic stabilit de asociaţiile de proprietari, procese de vecinătate şi procese privind limitările aduse dreptului de proprietate, obligaţia de a face sau nu face reevaluabile în bani, evacuări.

Totodată, judecătoriile rămân competente să soluţionaze cereri de încuviinţare a executării silite, contestaţii la executare, validări de proprire etc.

Laura Mitran, Ziarul Financiar

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie