Modificarea Constitutiei este intr-o mare harababura

 

2795483-law-and-justiceModificarea Constituţiei, despre care Traian Băsescu şi Crin Antonescu au vorbit, la Academia Română, atât de frumos, este într-o mare harababură. Nu se ştie, cu siguranţă, ce se revizuieşte, cum şi ce proiect stă la baza dezbaterilor. Putem fi siguri de doar două lucruri: USL, având două treimi din cvorum, îşi va impune punctul de vedere, iar discuţiile din comisia parlamentară se vor desfăşura fără presă.

„De participat,  cred că nu e cazul, pentru că nici noi nu participăm la lucrările voastre din redacţii, atunci când vă pregătiţi programele”, îi anunţa şeful Senatului, Crin Antonescu, pe ziarişti, făcând o gravă şi de la sine grăitoare confuzie între o entitate privată, a cărei agendă nu priveşte pe nimeni şi un organism parlamentar, a cărui şedinţă, prin subiectul abordat, interesează publicul în cel mai înalt grad.

Liderul liberal conduce Comisia parlamentară pentru revizuire, formată din 23 de senatori şi deputaţi (dintre care 15 sunt de la USL) şi vorbeşte în calitate de factor de decizie. El promite, aşadar,  „o Constituţie pentru cetăţeanul român”, la a cărei elaborare, paradoxal, acesta din urmă e ţinut pe la uşi.

Vox populi ar urma să răsune, totuşi, prin Forumul Constituţional, organism al societăţii civile, care consultă cetăţenii şi îşi prezintă concluziile şi propunerile Comisiei Constituţionale. Deocamdată, este singurul care munceşte, pe 13 martie epuizându-şi menirea şi predând ştafeta parlamentarilor, reuniţi sub conducerea dlui Antonescu, doar o dată, pentru a-şi stabili regulamentul. Când va începe lucrul, comisia va avea în faţă trei proiecte: pe cel prezidenţial, gata încă din 2011, pe cel al USL şi pe acela al societăţii civile, care ar putea aduce elemente în plus, faţă de primele două.

În unele puncte, ideile preşedintelui Băsescu coincid cu ale USL, în altele însă sunt divergente şi, ţinând cont de încrâncenarea cu care fiecare îşi apără poziţia, revizuirea Constituţiei intră, inevitabil, sub semnul conflictului.

Rodica Ciobanu, senior editor, Gândul

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie