Taxa clawback: Fara penalizari, numai cu plata la zi

 

Producatorii de medicamente rasufla pe jumatate usurati dupa ce au obtinut majorarea plafonului de plata pentru taxa clawback, dar nu si o modalitate confortabila de a plati sumele restante

Marea noutate din proiectul de ordonanta de urgenta publicat de Ministerul Finantelor Publice (MFP), rezultat în urma negocierilor dintre producatorii de medicamente, Guvern  si FMI, este majorarea plafonului de plata de la 1,42 miliarde de lei, cât era în 2009, la 1,51 miliarde de lei. Producatorii au cerut de la început eliminarea consumului de medicamente din anul 2009 ca referinta pentru plata taxei clawback, mai ales pentru ca, de atunci, valoarea a crescut de la 5,7 miliarde de lei la 7,4 miliarde de lei. Ei au platit pâna acum diferenta dintre acest consum de referinta si cel din anii urmatori: pe aceasta logica, taxa trimestriala pentru clawback a fost în acest an de 439 de milioane de lei.

Fara penalizari, numai cu plata la zi

Doua elemente vor determina aceasta micsorare a taxei pentru trimestrul IV din 2012: eliminarea TVA si eliminarea penalitatilor pentru cei care platesc taxele restante într-un anumit termen. Producatorii sunt nemultumiti cu privire la ultimul element, care, spun ei, constituie o nedreptate, si nu o facilitate pentru datornici, cum este numita în proiectul de lege. Astfel, producatorilor li se vor anula penalitatile pentru întârziere, daca îndeplinesc doua conditii: declara si achita taxa în termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a proiectului de ordonanta si daca platesc în termenul prevazut de Codul fiscal dobânzile datorate pentru obligatiile principale si pentru cele stabilite prin decizii emise de organul fiscal.

„Industria nu poate sa acopere penalitati si dobânzi pe incompetenta guvernelor trecute, care au publicat normele de aplicare cu mari întârzieri si ne-au tinut în ceata pâna în ultimul moment“, spune reprezentantul ARPIM.
Producatorii nu au prea mari sperante ca acest proiect va fi modificat înainte de a fi publicat în Monitorul Oficial, însa cred ca modul de implementare poate îmbunatati situatia.

Nicoleta Banila, Capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie