Avantajele medierii – soluții jurisprudențiale
Nu intenționăm să intrăm pe tărâmul alunecos al disputei pe marginea avantajelor medierii raportat la volumul de activitate al instanțelor . De fapt, sincer, așa cum am arătat deja , credem că nu atât reducerea volumului de activitate este important, cât acceptarea soluției în anumite litigii în care s-ar putea ivi dificultăți în punerea în executare a hotărârii.
Oricum, în acest spațiu, ne-am propus să vorbim despre avantajele medierii expres prevăzute de legea specială, și anume de rambursarea taxelor judiciare de timbru.
În ceea ce priveşte solicitarea de restituire a taxei judiciare de timbru, textul art. 63 alin. (2) din legea medierii prevede că „odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, plătită pentru investirea acesteia, cu excepţia cazurilor în care conflictul soluţionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje şi cauze succesorale” (s.n.).
Alineatul (21) al aceluiași articol exceptează de la restituirea taxei judiciare de timbru conflictele legate de o cauză succesorală pentru care nu a fost eliberat certificat de moștenitor.
Sensul acestor excepții este firesc, pentru că, în situațiile respective, partea ar fi trebuit oricum să plătească un onorariu notarului, în situația în care dreptul nu era unul litigios. Partea nu poate fi scutită de plata taxelor datorate pentru transferul proprietății sau constituirea unor drepturi reale imobiliare ori stabilirea calității de moștenitor, a masei succesorale și, eventual, partajarea acesteia, numai pentru că apelează la mediator, și nu la notar.
În legătură cu textul art. 63 alin. (2) din legea medierii, în practică, s-au ivit o serie de probleme în situațiile în care, deși părțile au urmărit inițial transferul unui drept de proprietate imobiliar, ulterior au recurs la mediere și au renunțat reciproc la pretenții, neatingându-se finalitatea urmărită prin acțiune.
De asemenea, probleme se ridică și în situația în care recurgerea la mediere se realizează abia în căile de atac. Se restituie întreaga taxă judiciară de timbru sau doar cea din calea de atac?
În considerentele deciziei civile nr. 128 din 17 decembrie 2012 a Curții de apel Cluj, Secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. 3361/117/2007, s-a reținut că textul art. 63 alin. (2) a fost modificat prin dispozițiile art. I pct. 15 din Legea nr. 115/2012, textul anterior nefăcând vreo distincţie în ceea ce priveşte natura acţiunilor, dispunând restituirea necondiţionată a taxei judiciare de timbru. Jurisprudenţa, însă, şi în aplicarea vechiului text, a refuzat restituirea taxei judiciare de timbru în cazul acţiunilor prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic notarial prin care era transferat un drept de proprietate imobiliară (a se vedea, în acest sens, sentinţa civilă nr. 285 din 4 aprilie 2012 a Judecătoriei Chişineu Criş, pronunţată în dosarul nr. 313/210/ 2012 pe portal.just.ro sau Jurindex), cu motivarea că, pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil, părţile au obligaţia de a achita taxe, indiferent că aceasta se realizează voluntar, în faţa notarului public sau silit, prin hotărârea instanţei, prin textul de lege arătat, legiuitorul urmărind stimularea părţilor să soluţioneze litigiile pe calea medierii şi nu conferirea posibilităţii de a se sustrage de la plata taxelor prevăzute de lege.
În cauză, în legătură cu aplicare textului de lege, s-au ridicat două probleme.
O primă problemă vizează împrejurare dacă suntem sau nu în situaţia de excepţie prevăzută de textul de lege, pentru că acţiunea principală are ca obiect transferul dreptului de proprietate, însă hotărârea de expedient nu are ca finalitate transferul dreptului de proprietate, întrucât, prin tranzacţia încheiată, părţile nu au urmărit transferul dreptului de proprietate, ci desfiinţarea mutuală a promisiunii de vânzare, fără a mai formula vreo pretenţie de restituire una faţă de cealaltă.
Cu alte cuvinte, rămâne de lămurit dacă textul de lege ce prevede excepţia de la restituirea taxei judiciare de timbru are în vedere obiectul acţiunii sau finalitatea procesului.
Interpretarea literală a textului ar conduce la îmbrăţişarea opiniei că este suficient ca obiectul acţiunii să-l fi constituit transferul dreptului de proprietate, însă interpretarea după intenţia legiuitorului, determinată, probabil, de o jurisprudenţă de natura celei invocate, conduce la concluzia că textul are în vedere finalitatea urmărită, or, în situaţia dată, tranzacţia nu produce efectul transferului proprietăţii, pentru a se pune problema eludării unor taxe, ci rezoluţiunea mutuală a convenţiei. S-a apreciem, aşadar, că nu ne aflăm într-una din situaţiile de excepţie în ceea ce priveşte restituirea taxei judiciare de timbru.
O a doua problemă vizează interpretarea noţiunii de taxă plătită pentru investirea instanţei, în situaţia în care, ca şi în cazul în speţă, pronunţarea unei hotărâri de expedient se solicită în calea de atac, după ce prima instanţă (sau instanţele de fond) au pronunţat o hotărâre pe fondul cauzei, în urma administrării unui probatoriu.
Apreciem că textul trebuie interpretat în sensul că scuteşte părţile de plata taxei judiciare de timbru pentru instanţa în faţa căreia au încheiat tranzacţia şi căreia i-au solicitat să pronunţe o hotărâre de expedient, nicidecum în sensul că se impune restituirea taxei judiciare de timbru şi în situaţia în care a fost deja pronunţată o hotărâre pe fondul cauzei, aceea a fost corect achitată pentru etapa procesuală respectivă, nepunându-se problema restituirii ei prin răzgândirea părţilor. Este libertatea lor să încheie procesul prin tranzacţie în orice etapă. Dacă o fac în faţa primei instanţe, recuperează, dacă este cazul, integral taxa judiciară de timbru. Dacă încheie tranzacţia abia în căile de atac, recuperează doar taxa pentru investirea instanţei de control judiciar căreia îi cer să ia act de tranzacţie.
Din aceste considerente, curtea a dispus doar restituirea taxei judiciare de timbru achitată de părţi în apel, considerând că cea plătită în faţa primei instanţe este în continuare datorată.
Nu putem să nu fim de acord cu această motivare, întrucât ne aparține.
Deși acordul de mediere este un contract de tranzacție în sensul art. 2.2672 – 2.278 NCC , cu mențiunea că este încheiat prin intermediul unui mediator, părțile nu pot solicita restituirea taxei judiciare de timbru în cazul tranzacției încheiate fără a se recurge la mediator, întrucât art. 23 alin. (21) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru , ce prevedea această posibilitate, a fost abrogat prin art. XVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.-va urma-
jud.dr. Andrea Chis
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!