ZF Power Summit ’13. Ministrul delegat pentru energie a anuntat ca se modifica legea privind acordarea de certificate verzi
Cel mai fierbinte subiect al celei de-a doua zile a ZF Power Summit ’13 a fost sprijinul pentru energia regenerabilă, în contextul în care autorităţile discută în prezent reducerea schemei de subvenţionare. Declaraţiile ministrului delegat pentru energie Constantin Niţă, în deschiderea conferinţei, nu au fost de natură să alunge grijile investitorilor, care „tremură” în aşteptarea deciziei Guvernului cu privire la numărul de certificate verzi pe care le vor primi.
„Vom modifica legea privind acordarea de certificate verzi. Ştiu că nu este un subiect plăcut, mai ales pentru investitori, dar trebuie să fiu foarte clar: nu putem distruge industria românească doar de dragul industriei regenerabile, trebuie să găsim un echilibru. Cei care au investit în energia regenerabilă trebuie să ne înţeleagă: suntem prinşi ca într-o menghină„, a spus ministrul delegat pentru energie Constantin Niţă la deschiderea celei de-a doua zile a ZF Power Summitt ’13, realizat de ZF în parteneriat cu Petrom, Rompetrol, GDF SUEZ Energy Romania, E.ON România, Siemens, EnergoBit Group, AB Energy, ExxonMobil, Azomureş, MOL România, Electroalfa, Electrogrup şi Smart Group.
Ministrul a precizat că sprijinul acordat producătorilor de energie regenerabilă anul trecut prin certificatele verzi s-a ridicat la 500 de milioane de euro, sumă suportată de consumatori. Întreprinderile energofage industriale ArcelorMittal Galaţi şi Alro Slatina au plătit 43 milioane de euro şi, respectiv, 47 milioane de euro pentru această schemă de sprijin, a adăugat el. În schimb, aceste fonduri nu s-au întors în economie sub forma unor investiţii care să susţină sectorul energetic.
Radu Bostan, Andrei Cîrchela, Ziarul Financiar
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!