Ocuparea functiei de Ministru al Justitiei de catre Mona Pivniceru sustinuta de AMR si APR
Asociatia Magistratilor din România (AMR) si Asociatia Procurorilor din România (APR) solicita Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sa actioneze cu celeritate în rezolvarea aspectelor procedurale prealabile numirii Monei Pivniceru în functia de ministru al Justitiei, fiind pentru prima oara în istoria postdecembrista când pentru aceasta înalta functie este propus un judecator de cariera.
Potrivit unei scrisori catre membrii CSM adresata de AMR, prin presedintele Dan Spânu, si APR, prin presedintele Constantin Sima, remisa luni AGERPRES, magistratii saluta nominalizarea judecatoarei Mona Maria Pivniceru pentru functia de ministru al Justitiei, însa faptul ca CSM a mentinut un termen de doua saptamâni pentru a lua act de demisia din acest organism a acesteia – act unilateral de vointa – si a discuta detasarea sa, a creat o profunda nemultumire si nedumerire în rândul judecatorilor si procurorilor.
„Consideram ca în împrejurarile actuale, lipsa unui titular al portofoliului justitiei, starea de provizorat si interimat nu sunt în interesul nimanui. Din acest motiv solicitam tuturor celor implicati – îndeosebi Înaltei Curti de Casatie si Justitie precum si CSM – sa actioneze cu celeritate pentru rezolvarea aspectelor procedurale prealabile numirii efective în functia de ministru a doamnei judecator Mona Maria Pivniceru. Respectarea prevederilor legale în acest sens este absolut necesara, dar ea nu trebuie sa aiba nimic în comun cu tergiversarea, formalismul excesiv si lentoarea procedurilor administrativ- birocratice„, se arata în scrisoare.
Asociatiile magistratilor sustin ca, desi este perioada de concedii si vacanta judecatoreasca, pentru situatii mult mai putin importante consiliul s-a putut reuni de îndata în sedinta extraordinara.
„Credem ca într-o asemenea situatie interesele de grup, orgoliile si motivele straine de buna functionare a justitiei nu au ce cauta, iar onoratii membri ai CSM sa-si aminteasca faptul ca în forul suprem al puterii judecatoresti nu se reprezinta pe sine, ci marele numar de magistrati care i-au ales si în fata carora raspund pentru îndeplinirea mandatului. Este pentru prima oara în istoria postdecembrista când pentru aceasta înalta functie este propus un judecator de cariera, un om ce provine din sistemul judiciar, pe care îl cunoaste în profunzime si ale carui trepte ierarhice le-a urcat în timp, cu onestitate, profesionalism si probitate morala„, mai subliniaza sursa citata.
AMR si APR mentioneaza ca Mona Maria Pivniceru nu este numai un militant important si curajos pentru independenta justitiei, asa cum o cunoaste opinia publica, ci si un judecator cu o cariera exceptionala în sistemul judiciar si in mediul universitar.
„Reputatia si credibilitatea sa, respectul de care se bucura în rândul colegilor, a celorlalte profesii juridice, a societatii civile si a tuturor celor ce ii cunosc activitatea sunt unanime. Noi vedem în aceasta desemnare o expresie a normalitatii, a bunului simt si o premisa ca în functionarea sistemului judiciar si afirmarea suprematiei legii evolutiile sa fie pozitive, spre o justitie independenta, eficienta, credibila, cu adevarat europeana„, mai sustin cele doua asociatii.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!