Privatizarea Postei Romane: Ofertele pentru privatizare vor fi deschise la 11 aprilie

 

Ofertele pentru privatizarea Postei Române vor fi deschise la 11 aprilie, investitorii interesati urmând sa faca dovada ca dispun de resurse financiare pentru un aport de capital în numerar de minim 150 milioane de euro, potrivit unui anunt al Ministerului pentru Societatea Informationala.

Posta Romana 1„Investitorii trebuie sa furnizeze dovada pertinenta si concludenta a disponibilitatilor resurselor financiare din surse proprii sau împrumutate pentru un aport de capital în numerar în companie (Posta Româna – n.r.) de minim 150 milioane de euro”, se arata în anuntul de privatizare publicat de Ministerul pentru Societatea Informationala, care detine 75% din capitalul social al Postei.

În procesul de privatizare pot participa doar persoane juridice, individual sau în consortiu, care îndeplinesc mai multe criterii de precalificare.

Astfel, vor fi admisi la procesul de privatizare numai investitorii care nu au participat cu oferte trucate si/sau neserioase într-un proces de privatizare, si/sau nu au retras sau revocat oferta declarata câstigatoare într-un proces de privatizare, si/sau nu au refuzat sa încheie contractul de privatizare.

De asemenea, vor fi admisi în procesul de privatizare numai investitorii care în mod direct sau indirect nu au înrautatit în mod vadit situatia economica si financiara a unor societati comerciale în care au devenit actionari majoritari în urma unui proces de privatizare prin neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a obligatiilor asumate prin contractul de privatizare.

În plus, vor fi admisi în procesul de privatizare numai investitorii care în mod direct sau indirect nu au avut contracte de privatizare reziliate din culpa acestora.

Alt criteriu de precalificare este inexistenta datoriilor catre bugetul de stat.

Procesul de selectie a investitorului se realizeaza prin metoda licitatiei cu oferta în plic, combinata cu metoda licitatiei cu strigare, precedata de negocieri desfasurate pe baza de oferte preliminare si neangajante depuse de potentialii investitori.

Caietul de sarcini al licitatiei costa 50.000 de euro.

 Adrian Dumitrache, ZF.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie