Prima transa de la Bruxelles pentru programul POSDRU – 141,5 milioane euro
Comisia Europeana a virat României, marti, 141,5 milioane de euro pe Programul pe POSDRU, aceasta fiind prima transa venita de la Bruxelles dupa deblocarea programului la începutul acestei luni, informeaza Ministerul Fondurilor Europene.
„Reluarea platilor de catre Comisia Europeana ne asigura resursele necesare pentru plata la zi a facturilor catre beneficiari, pentru ca derularea programului sa intre în normalitate”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat transmis Mediafax.
El a adaugat ca prioritatea în perioada urmatoare o reprezinta deblocarea celor trei programe aflate înca presuspendare, adica Programul Operational Regional, Programul Operational Sectorial Transport si Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice.
Comisia Europeana a suspendat POSDRU în august 2012, ca urmare a deficientelor identificate de partea comunitara pentru fondurile europene utilizate în perioada 2009 – 2011, mentioneaza comunicatul Ministerului Fondurilor Europene.
În urma masurilor implementate de Guvernul României, Comisia a decis deblocarea programului la începutul lunii februarie 2013.
Pe POSDRU se aflau în derulare 2.455 de contracte de finantare la sfârsitul lunii ianuarie 2013. Suma alocata de UE în acest exercitiu financiar pe acest program operational este de 3,4 miliarde de euro, mai precizeaza Ministerul Fondurilor Europene.
Guvernul anunta pe 6 februarie ca reprezentantii UE au decis deblocarea POSDRU si reluarea platilor catre România, în urma misiunii de audit organizata în perioada 29 ianuarie-1 februarie.
„Ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate în urma misiunii de audit a Comisiei Europene, organizata în perioada 29 ianuarie-1 februarie 2013, reprezentantii UE au decis deblocarea POS DRU si reluarea platilor catre România. În acest context, Comisia Europeana va relua platile catre România în urmatoarele zile, pentru cererile de rambursare transmise în luna decembrie 2012, în valoare de 148 milioane de euro, cu aplicarea corectiilor financiare temporare de 25%, asa cum a fost agreat cu partea româna”, se mentiona într-un comunicat al Guvernului.
În luna octombrie, reprezentantii Guvernului declarau ca platile pe programul POSDRU, aflat în presuspendare din august, ar putea fi reluate de catre Comisia Europeana în decembrie, însa cu conditia schimbarii regulilor de gestionare a banilor europeni. Ei au precizat totodata ca nivelul corectiilor financiare în procent de 25% propuse de Comisia Europeana pentru proiectele programului POSDRU se ridica la aproximativ 180 de milioane de euro.
Ulterior, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat ca Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a fost partial deblocat, un nou audit fiind însa asteptat la sfârsitul lunii ianuarie 2013. Marius Frataila, mediafax.ro.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!