Tranzactia Heinz cu semne de intrebare. Unii traderi s-au imbogatit peste noapte

 

Comisia pentru bursa si valori mobilire din Statele Unite, SEC, a lansat o investigatie referitoare la „tranzactii foarte suspecte” cu instrumente financiare, prin intermediul unui cont bancar din Elvetia, înainte de acordul de preluare a companiei Heinz de catre miliardarul Warren Buffett.

heinz ketchupUn judecator din SUA a aprobat o cerere a SEC de blocare a unui cont de la o sucursala a bancii Goldman Sachs din Zurich, dupa ce investigatorii au spus ca au descoperit „tranzactii foarte suspecte” cu optiuni de achizitii de actiuni, efectuate înainte de anuntul referitor la preluarea Heinz de catre Berkshire Hathaway, compania de investitii a lui Buffett, si fondul 3G Capital, sustinut de miliardarul brazilian Jorge Paulo Lemann, pentru 28 de miliarde de dolari incluzând datoriilor producatorului de ketchup, potrivit Financial Times, citat de mediafax.ro.

Conform SEC, traderi straini necunoscuti, sau traderi care au utilizat un cont strain, s-au folosit de informatii confidentiale si au cumparat 2.533 de optiuni cu termen în luna iunie, pentru achizitii de actiuni la pretul de 65 de dolari pe unitate, mizând ca pretul titlurilor Heinz, în prezent de 60 de dolari pe unitate, va creste lunile urmatoare. În urma anuntului de preluare, pretul optiunilor a sarit la 7,33 dolari pe 14 februarie, de la 40 de centi cu o zi în urma, o crestere de peste 1.700%.

Când tranzactia de preluare a fost anuntata în ziua urmatoare, actiunile Heinz s-au apreciat cu 20%, la 72,5 dolari pe unitate. Conform SEC, traderii au investit 90.000 de dolari si au ajuns la o valoare a plasamentului de 1,8 milioane dolari, realizând astfel un câstig de aproape 2000% într-o singura zi.

Tranzactia este suspecta având în vedere momentul si valoarea plasamentului, întrucât prin contul din Elvetia nu au avut loc tranzactii cu actiuni Heinz în ultimele sase luni.

Berkshire si 3G nu sunt acuzate de vreun delict, iar reprezentantii Goldman Sachs colaboreaza cu autoritatile în investigatie.capital.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie