Prioritatile Ministerului Sanatatii
Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, principalele prioritati din agenda Ministerului Sanatatii sunt stabilirea pachetului de baza si implementarea si continuarea programelor nationale precum cele de terapie intensiva si cardiologie.
”Este foarte important sa avem un pachet de baza in cel mai scurt timp, pentru a stabili clar ce cheltuieli cu sanatatea isi poate permite statul sa acopere”, a declarat secretarul de stat in Ministerul Sanatatii Raed Arafat in cadrul Bucharest Forum Healthcare.
Potrivit unor declaratii mai vechi ale ministrului Eugen Nicolaescu, pachetul de baza trebuie sa fie cel putin conturat pana la sfarsitul lunii aprilie.
Stabilirea acestui pachet de servicii medicale pe care statul isi permite sa le ofere gratuit tuturor asiguratilor este importanta si pentru ca din acel moment va putea fi implementata si o reglementare vizavi de asiguratorii privati.
Astfel, daca un pacient asigurat in sistemul de stat are acces la un minimum de servicii gratuite in spitalele publice, va putea sa isi completeze pachetul de servicii prin incheierea unei asigurari de sanatate private sau sa participe in calitate de coplatitor. georgiana matache.infolegal.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!