Furt de un milion de dolari prin fraude bancare in Australia. Banii erau spalati in România, Franta si Marea Britanie

 

Un numar de circa 20 de persoane au fost inculpate în Australia pentru furtul unui milion de dolari prin fraude bancare, bani pe care i-ar fi spalat prin intermediul unor retele criminale din România, Franta si Marea Britanie, relateaza news.com.au.

Spalare de baniBanii furati prin operatiuni de ‘skimming’, care presupun folosirea unor dispozitive de copiere a datelor de pe carduri, si prin fraude cu carti de credit proveneau de la persoane din Europa si au fost spalati prin intermediul unor retele criminale din România, Franta si Marea Britanie.

„Scenariul este urmatorul: cardurile sunt copiate în strainatate, datele sunt aduse în Australia, iar conturile sunt fraudate de aici”, a declarat Brian Hay, reprezentant al politiei.

„Pentru a-si atinge scopul – iar acest lucru se întâmpla des în ceea ce priveste criminalitatea cibernetica – aceste retele criminale trebuie sa angajeze localnici pentru a fi ajutate în scoaterea banilor din tara. Angajeaza sau recruteaza ‘catâri’ pentru transferul banilor. Aceasta retea, pe care am identificat-o si pe care continuam sa o investigam, se baza pe ‘catâri’ pentru transferul de bani de sud-estul statului Queensland care o ajuta în scoaterea banilor din tara”, a spus el.

Alte persoane ar urma sa fie inculpate vineri în legatura cu aceasta retea, a precizat Brian Hay.

Presupusele infractiuni ar fi fost comise anul trecut, în perioada februarie-aprilie.agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie