Agentul sef Şerban Mihalcea din acuzator a fost transformat in victima si a fost pus la dispozitia Centrului Medical Judetean

 

Cazul agentului de poliţie care a sesizat conducerea Ministerului de Interne despre neregulile pe care le-a constatat la Centrul Medical Judeţean Constanţa în legătură cu eliberarea unor reţete false şi cu deturnări uriase de fonduri efectuate de superiorii săi, a luat o intorsătură curioasă. Din acuzator a fost transformat în victimă şi a fost pus la dispoziţia Centrului Medical Judeţean unde lucrează din 2000 pe un post de asistent medical. El anunţă, printr-o scrisoare adresată EVZ, că intră în greva foamei.

politia romana

Agentul şef Şerban Mihalcea, sătul de încercarea de a-şi căuta dreptate la Ministerul de Interne, a dezvăluit presei, în baza unor probe scrise, cum sute de mii de lei ajung de fapt în buzunarele unor şefi ai Centrului Medical al MAI din Constanţa. La aproape două săptămâni după aceste dezvăluiri, a sosit şi reacţia oficială.

Reacţia oficială

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa informează că, „din dispoziţia conducerii ministrului Afacerilor Interne, o  echipă de specialişti din cadrul Corpului de Control al MAI  a efectuat verificări cu privire la afirmaţiile agentului Şerban Mihalcea. Astfel, s-a constatat că la Direcţia Naţională Anticorupţie se află în lucru un dosar penal referitor la modul în care a eliberat reţete medicul F. Anghel din cadrul Centrului Medical Judeţean Constanţa. Până la finalizarea anchetei penale, la nivelul ministerului nu pot fi luate alte măsuri”.

Contactat de EVZ, Şerban Mihalcea susţine, însă, că nimeni nu a luat legătura cu el în aceste zile şi că „DNA Constanţa a început cercetare în baza sesizării mele la DNA Bucureşti”.

Sesizare-fantomă la Parchet

IPJ Constanţa mai informează că „în ceea ce priveşte acuzaţiile la adresa conducerii Centrului Medical Judeţean Constanţa legate de unele activităţi de renovare a clădirii în care se află sediul Centrului, menţionăm că în urma verificărilor efectuate de Corpul de Control, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru a stabili existenţa unor  eventuale fapte de natură penală”.
Curios este că reprezentanţii  Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa susţin că astăzi nu au inregistrat o asemenea sesizare şi chiar dacă ar face-o, cercetatare ar fi efectuată, într-o primă fază, tot de poliţie.

„E o minciună ordinară!”

Conducerea IPJ Constanţa, care nu are în subordine Centrul Judeţean Medical, dar vorbeşte în numele MAI, dă de înţeles că  Sorin Mihalcea a vrut să facă pe „omul dreptăţii”  pentru că „în vara lui 2012, cu ocazia verificării dosarelor personalului unităţilor subordonate, lucrătorii Serviciului Management Resurse Umane au constatat că domnul Şerban Mihalcea a fost numit greşit, în 1998, în funcţia de asistent medical în condiţiile în care deţinea o diplomă de oficiant medical, în baza căreia nu ar fi putut ocupa funcţia de asistent medical”.

„E o minciună ordinară!”, spune Mihalcea.  „Aşa zisa greşeală constată de ei a apărut abia după ce eu am făcut, în luna mai 2012, o sesizare scrisă noului ministru Ioan Rus , asupra neregulilor adunate la Centrul Medical Judeţean şi, personal, am fost în audienţă Bucureşti, la Direcţia Medicală a MAI, la domnul comisar şef Ovidiu Galeş . Domnul director  a promis că va face lumină la Constanţa şi va demasca, în baza actelor pe care i le-am lăsat, toate furăciunile de la Centrul Medical Judeţean Constanţa. La scurt timp însă, a început prigoana împotriva mea”. Asistentul medical se întreabă de ce când a fost avansat, în două rânduri, şi felicitat pentru activitatea „excepţională , şi în 2008 şi în 2011, funcţia mea nu era greşită”.

La final, IPJ Constanţa, transmite că „nefiind identificat un alt post de agent de poliţie corespunzător pregătirii profesionale a domnului Şerban Mihalcea, s-a întocmit proiectul privind punerea sa la dispoziţia Centrului Medical Judeţean Constanţa”. Explicaţia lui Mihalcea, ”asta înseamnă, în cutuma poliţienească, trei luni de inactivitate la serviciu şi apoi, concedierea, cu asta mă voi alege”.

„Viesparul” de la Direcţia Medicală

Asistentul medical a spus, iniţial, că a renunţat să intre în greva foamei şi, după ce s-a consultat cu prietenii şi familia, îşi va căuta dreptatea in instanţă. „Sunt foarte mulţi bani în joc, oameni puternici, am vrut să arăt superiorilor din Bucureşti ce nereguli majore se întâmplă la Constanţa dar am constatat că, de fapt, am intrat într-un viespar imens. Nu sunt un simplu asistent medical absolvent de liceu sanitar, am studii superioare şi  ştiu să-mi pledez cauza. Am ajuns la cloncluzia  că  doar în instanţă mai sunt  speranţe. Am văzut şi eu că actualul şef al  Directiei Medicale din cadrul MAI, este fostul şef al ORNISS iar soţia lui, medic, este cercetată de Parchetul Bucureşti în cazul reţetelor oncologice false de la Spitalul Fundeni, în valoare de miliarde de lei. Cu cine mă pun eu, un asistent medical , agent de poliţie?. În situaţia mea sunt şi colegii din Mehedinţi dar ei  nu au fost puşi, deocamdată, la dispoziţie. Presa centrală le-a promis că le va meditiza necazurile dar, brusc, a uitat. Fraudele şi neregulile sunt mult prea uriaşe şi protagoniştii sunt mult prea puternici”, a adăugat poliţistul.EVZ.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie