Creditele ipotecare in lei – inca neagreate de clienti

 

Unu din zece credite ipotecare vandute anul trecut a fost in lei, dublu fata de trecut, determinanta pentru aceasta miscare fiind lipsa resurselor in valuta din sistemul bancar.

leu vs euro1Soldul creditelor ipotecare in lei s-a majorat cu 20% anul trecut si a ajuns la 1,82 mld. lei (echivalentul a 400 mil. euro) la sfarsitul lunii decembrie, avansul fiind de 2,5 ori peste cel inregistrat de imprumuturile in valuta, conform datelor BNR. Ca valoare nominala, creditele in valuta continua totusi sa reprezinte grosul vanzarilor de ipotecare datorita dobanzilor mai atractive.

Creditele in lei pentru achizitia de locuinte au fost ocolite mult timp de catre clienti din cauza dobanzilor foarte mari, devenind abia recent o alternativa de finan­tare, ca urmare a scaderii costurilor percepu­te de banci si a volatilitatii accentuate a cursului de schimb. Determinanta pentru accelerarea vanzarilor de credite imobiliare in lei a fost insa lipsa resurselor in valuta ale bancilor.

„Accesul la resurse in valuta nu mai este cel din perioadele de «boom». Acestea sunt mai dificil de procurat si poate sunt si mai scumpe, fiecare banca avand strategia proprie in privinta gestionarii profitabilitatii finantarilor in valuta. Este adevarat ca pentru moment creditul in valuta pare mai accesibil din punctul de vedere al efortului lunar de plata, fara a lua in calcul eventuale modifi­cari viitoare ale unor variablie, precum dobanda de referinta Euribor si cursul valutar”, afirma Adrian Jantea, director de promovare si distributie persoane fizice BRD.

2012 a fost primul an in care s-a observat o accelerare a vanzarilor de ipotecare in lei, numarul clientilor care au preferat varianta finantarii in moneda nationala fiind de circa 2.000, potrivit unor calcule efectuate pe baza diferentei de sold raportata de BNR. Aceasta inseamna ca circa unu din zece credite acordate anul trecut pentru achizitia de locuinte a fost in euro.

Diferenta de sold fata de finalul anului anterior a fost de circa 300 milioane de lei, in timp ce diferenta de sold in cazul ipotecarelor in valuta a fost de 580 mil. euro (echivalentul a 2,6 miliarde de lei). Nu exista date publice privind volumul creditelor nou-acordate, dar diferenta de sold reflecta indeaproape vanzarile avand in vedere ca in cazul ipotecarelor, acordate de obicei pe perioade foarte lungi, rambursarile sunt deocamdata nesemnificative.

Unele banci au incercat sa impinga in ultima vreme creditul de retail spre lei, dar clientii sunt reticenti din cauza diferentialului mare de dobanda. Creditele in lei se vand la dobanzi de peste 8% pe an, in timp ce costul unui credit in euro este de aproximativ 5% pe an. Aceasta inseamna ca rata la un imprumut in lei este cu circa 30% mai mare decat la unul in euro.

Gabriel Cretu, directorul de vanzari al brokerului de credite Kiwi Finance, spune ca diferentialul de dobanda nu justifica mutarea creditului ipotecar pe lei, mai ales ca suma maxima la care se incadreaza un client scade semnificativ fata de varianta unui imprumut in euro.

„Accesarea unui credit se face pentru a indeplini o nevoie, respectiv achizitia unui imobil. Pretul acestui imobil este cel care determina suma necesara, iar clientul se va indrepta catre acel produs care ii ofera suma. Probabil ca atunci cand dobanda Euribor va creste (daca Robor nu va creste la randul sau), vom putea vorbi de o oferta comparabila intre cele doua produse. Pana atunci, euro este dobanda preferata de majoritatea clientilor”, a declarat Cretu.

Creditul ipotecar a fost produsul care a mentinut pe linia de plutire bilanturile de retail ale bancilor in criza in conditiile in care vanzarile de credite de consum s-au pra­busit. Soldul total al imprumuturilor pentru achizi­tia de locuinte a crescut cu echivalentul a 3 miliarde de euro in ultimii patru ani, vanzarile fiind sustinute de programul „Prima casa”.

Bancile au vandut in trei ani si jumatate peste 70.000 de credite ipotecare „Prima casa”, acestea reprezentand practic circa 90% din total. „Prima casa” a fost chiar mai importanta pentru banci anul trecut, pe fondul restrictiilor aplicate de BNR la vanzarea de credite ipotecare standard. Bancile trebuie sa solicite incepand de anul trecut un avans de minimum 25% la creditele ipotecare in euro, in timp ce la lei avansul este de 15%.

Creditele „Prima casa” se vand cu avans de 5% indiferent de moneda de acordare.

Creditele „Prima casa” au continuat sa aiba succes anul trecut in conditiile in care cei mai multi clienti au preferat varianta de finantare in euro, fara sa fie insa dispusi sa achite un avans de 25%. Singurul avantaj al unui credit „Prima casa” a ramas avansul scazut, in conditiile in care unele oferte standard vin chiar cu dobanzi sub cele afisate de creditele garantate de stat.

Creditele de consum au continuat in paralel sa se contracte, soldul total ajungand la 58 miliarde de lei (13 mld. euro) la sfarsitul lunii decembrie. Spre comparatie, la finalul lui 2008 bancile aveau in portofolii credite de consum de 74 miliarde de lei. Numarul creditelor de consum a scazut cu circa 1,5 milioane in ultimii patru ani, pana la 3,2 milioane de conturi.

„Creditul de consum a scazut anul trecut din cauza introducerii de catre BNR a restrictiilor care au condus la disparitia produsului amiral: creditul de nevoi persoane cu ipoteca pe 25-30 de ani. Disparitia acestui produs a diminuat sumele acordate clien­tilor”, considera Gabriel Cretu.

zf.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie